Viaţa Sfintei Teodora de la Sihla spune următoarele:

„După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești. Atunci toate surorile din obște s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, așteptând să treacă primejdia și mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut și Cuvioasa Teodora. S-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post și rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig și tot felul de încercări. Răposând stareța ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a părăsit munții Vrancei și s-a retras în părțile Neamțului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria și Sihla.”

Aceste informaţii le-a aşternut în scris Cuviosul Ioanichie Bălan, cronicarul sfinţilor, în anii ~1950, cînd a început să adune date despre marii sfinţi din ţinutul Neamţului.

Tot Cuviosul Arhimandrit Ioanichie ne spune că sfînta a venit din schiturile vrîncene împreună cu fostul ei soţ, ieromonahul Eleodor / Elefterie (unul din cele două nume le-a primit probabil odată cu marea schimă). Doi soţi care îşi închină viaţa lui Dumnezeu şi pleacă la mănăstire vor căuta să evite orice întîlnire, pînă la sfîrşitul vieţii lor, pentru ca jertfa însingurării să le fie bine primită la Dumnezeu. Singura excepţie ar putea fi adusă doar de vreo primejdie de moarte.

Aceasta ne ajută să putem identifica momentul istoric cel mai apropiat pentru a plasa anul în care Cuvioasa Teodora a venit la Sihla împreună cu fostul ei soţ, ieromonahul Eleodor, la anul 1770.
Anterior, turcii intraseră Principatele Române în 1739 (ca urmare a războiului ruso turc dintre 1735-1739) şi au urmat trei decenii de pace, în care nu este consemnată nici o altă invazie turcească şi nici jafuri şi distrugeri de amploare nu sînt consemnate. În aceste trei decenii de după 1739 au venit la Poiana Mărului şi Cuvioasa Teodora (pe care Sfîntul Vasilie a făcut-o călugăriţă la schitul Vărzăreşti, aflat sub ascultarea sa), şi fostul ei soţ, călugărit sub numele de Eleodor / Elefterie şi hirotonit ieromonah la Poiana Mărului. Dar tot atunci, în 1740, a venit la Poiana Mărului şi un rasofor ucrainian foarte iubitor de Dumnezeu şi de români – Platon Velicicovschi (pe care Sfîntul Vasilie de la Poiana Mărului l-a călugărit în Athos sub numele de Paisie în 1750) – care a vieţuit în schiturile Cîrnu şi Trăisteni din aceeaşi zonă, schituri aflate sub ascultarea aceluiaşi Cuvios Vasilie.

Sf. Vasilie de la Poiana Mărului a răposat la 25 Aprilie 1767.

Începînd cu 1768 a izbucnit un nou război ruso-turc, iar în 1769 a avut loc o invazie rusă ce a dus la ocuparea parţială a Ţării Româneşti, urmată de o contraofensivă turcă la sfîrşitul lui 1769 şi începutul lui 1770, ocupînd Ţara Românească şi sudul Moldovei, contraofensivă însoţită de mari distrugeri materiale. Ca urmare a jafurilor, părinţii şi maicile din schiturile din zona sub-Carpaţilor de curbură, ucenici ai Sfîntului Vasilie de la Poiana Mărului, s-au risipit care încotro, încercînd să-şi salveze vieţile.

Sfînta Teodora împreună cu Cuviosul Eleodor au plecat într-o zonă foarte ferită de primejdii, cum era cea de la Schitul Sihla. Ieromonahul Eleodor a rămas în schit, iar Cuvioasa s-a aşezat în peşteră, unde s-a nevoit mai presus de putinţa minţii omeneşti.

Contemporană cu Sfînta Teodora şi de o vîrstă cu Sfînta Teodora, şi sub ascultarea aceluiaşi Sfînt Vasilie de la Poiana Mărului, a fost Cuvioasa Nazaria, ctitora Mănăstirii Văratec, care a trăit sub ascultarea aceluiaşi Sfînt Vasilie pînă la săvîrşirea acestuia în 1767. Cuvioasa Nazaria a vieţuit la schitul Bonţeşti (după ce iniţial fusese la schitul Scînteia) din Vrancea pînă la evenimentele din 1769, cînd s-a retras la schitul Topoliţa de lîngă Tîrgu Neamţ. Aici, Cuvioasa Nazaria a strălucit în ascultare, rugăciune şi nevoinţe, fapte bune despre care au aflat şi alte iubitoare de Hristos care căutau o povăţuitoare duhovnicească şi care i s-au alăturat în viaţa cea după Dumnezeu.

După 1775, cînd obştea Sfîntului Paisie Velicicovschi s-a mutat la Mănăstirea Secu, Cuvioasa Nazaria a venit acolo, căutînd liman de mîntuire şi s-a pus sub povăţuirea şi ascultarea sfîntului. Cuviosul Paisie, aflînd de oarecare neorînduieli ce se petreceau în schitul Topoliţa, le-a binecuvîntat pe Cuvioasa Nazaria şi pe cele cîteva uceniţe ale sale să se aşeze într-o poiană de la Pîrîul Carpenului (aproape de biserica de astăzi de la Leghin, de azi), unde au vieţuit cu toatele pînă în anul 1779. Spre călăuzire şi povăţuire duhovnicească sfîntul le-a dat maicilor pe unul dintre cei mai aleşi ucenici ai săi – Sfîntul Iosif Pustnicul.

Pentru aceea putem afirma cu oarecare certitudine că Sfînta Teodora de la Sihla a cunoscut-o direct şi personal pe Cuvioasa Nazaria, şi cu aceeaşi certitudine putem afirma că Sfîntul Paisie de la Neamţ, în cei patru ani de zile (1742-1746) petrecuţi la schiturile Poiana Mărului, Cîrnu şi Trăisteni din ţinutul Vrancei şi Buzăului le-a cunoscut pe amîndouă cuvioasele femei, cu toţii aflîndu-se sub călăuzirea duhovnicească a Sfîntului Vasilie de la Poiana Mărului. Aşa cum în lumea monahală de astăzi se vorbeşte despre nevoinţele şi faptele bune ale călugărilor şi maicilor din contemporaneitate, tot aşa şi atunci monahii şi monahiile îmbunătăţite se cunoşteau unii pe alţii. Şi cum toţi cei menţionaţi se spovedeau la Sfîntul Vasilie de la Poiana Mărului, am toată nădejdea că în cel mai scurt timp vor ieşi la lumină lucruri absolut inedite şi pline de folos duhovnicesc şi despre Sfînta Teodora, şi despre obştile de călugări şi maici aflate sub ascultarea Cuviosului Vasilie.

O altă bănuială pe care am avut-o, aceea că Sfîntul Iosif Pustnicul de la Văratec s-a cunoscut cu Sfînta Teodora de la Sihla şi că şi-a ales ca loc de nevoinţă poiana de la Ciungi ca să fie în apropierea Sihlei, a peşterii unde se nevoise Sfînta Teodora, a fost confirmată de un semn minunat petrecut destul de recent, cînd Sfînta Teodora s-a arătat unei nevoitoare cerîndu-i să ducă icoana sa la izvorul de la Ciungi. Ştiind că Văratecul s-a întemeiat în 1785 (după ce cu un an mai devreme Sfîntul Iosif Pustnicul şi Sfîntul Paisie de la Neamţ avuseseră o vedenie privitoare la locul unde urma să se ridice mănăstirea) şi ştiind din cele mărturisite de către Sfîntul Iosif însuşi că între anii 1781-1784 el a vieţuit singur la Ciungi, nevăzînd chip de om, putem să dăm ca an al săvîrşirii Sfintei Teodora de la Sihla anul ~1780.

Să avem parte de rugăciunile lor!

Monahul Filotheu Bălan