Canonul de faţă este una din primele atestări istorice ale sărbătorii Tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorul (29 August). Cu siguranţă, este primul canon scris vreodată pentru utrenia acestui praznic, cîndva, în jurul anului 700 d.Hr. Vechimea sa se vede şi … Read More
Elemente istorice şi melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri
Această creaţie imnografică atît de iubită în Biserica Ortodoxă intitulată „Acatistul Bunei Vestiri” are o istorie de un mileniu şi jumătate. Ea face parte dintr-o specie componistică dispărută de multe veacuri în Biserică, numită în primul mileniu creştin „condac”, care … Read More
Rugăciune către Maica Domnului a Sfîntului Gherman al Constantinopolei
Prea-curată, prea-bună și mult milostivă Stăpână, mângâierea tuturor creștinilor, alinarea fierbinte a necăjiților, grabnică scăpare a păcătoșilor, nu ne lăsa pe noi orfani de sprijinul tău. Căci dacă vom fi și părăsiți de tine, unde, oare, vom alerga? Ce ne … Read More
Îngerul a strigat, la liturghia Sfintei Învieri, la Mănăstirea Petru Vodă, 2018
Penticostarul paisian, o carte de psaltică aşteptată de 200 de ani
După un efort de 12 ani de la primirea binecuvîntării Părintelui Justin Pârvu, duhovnicul şi stareţul nostru, pentru a strînge într-un volum cîntările Penticostarului paisian, ne putem bucura de cea mai frumoasă colecţie de cîntări psaltice, în mai pură tradiţie … Read More
Canonul cel Mare al Sfîntului Andrei Criteanul
Oda întîi, Glas 6: Irmos: Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mîntuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a proslăvit. (de două ori) Pripeală: Miluieşte-mă, … Read More
Acatistul Sfintei Muceniţe Lucia (13 Decembrie) INEDIT
Condacul 1 Veniţi toţi credincioşii să o lăudăm pe Sfînta Muceniţă Lucia, că aceasta lepădîndu-se de cele pămînteşti s-a învrednicit de cununa muceniciei şi acum cu îngerii în ceruri se veseleşte. Pentru aceasta toţi cu bună credinţă să strigăm: Bucură-te, … Read More
Mănăstirea Petru Vodă – Slavă… la Cuviosul Siluan Athonitul
Scurtă cîntare la prăznuirea Cuviosului Siluan Athonitul – Mănăstirea Petru Vodă, 24 Sept. 2017
Radu Gyr – Balada cetăţii fără icoane
Din Urali spre Soare-Apune, cum veneau încinşi cu piei, parcă fumega din ei duhnet de sălbăticiune. Blestemata Miazănoapte se zbârlea pe-obrajii sluţi, şi pe cai mărunţi şi iuţi – foamea stepelor răscoapte. Viclenii răsăritene ascuţeau ca un tăiş gândul galben … Read More
Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe privitoare la psalţi
Canoanele sunt de folos şi pentru propria mântuire, şi pentru persuasiunea către Arhierei de a le (ne) reaminti importanţa şi a reinstitui Taina hirotesirii psaltului. E bine ca psalţii înşişi să ceară hirotesirea, după ce muncesc pentru ca să o … Read More
Două erezii propagate prin artele post-comuniste ale Bisericii
I Erezia iconoclastă (gr. eikon – chip, înfățișare, icoană și klasma – a distruge) Răzvrătirea iconoclastă – ura faţă de cunoaşterea revelată prin chipuri – a apărut întâi în secolul al VI-lea, cu privire la imaginile vizuale. Departe de a … Read More
Sfîntul Ioan Botezătorul, Mănăstirea Secu şi Părintele Visarion Duhovnicul
Anul 1821 a fost un an deosebit de tragic pentru Ţările Române. În primăvara acelui an, o seamă de revoluţionari greci s-au adunat în Rusia, unde au căutat sprijin pentru un nou război ruso-turc la care să contribuie şi ei … Read More
Irmos la Adormirea Maicii Domnului
Monahul Filotheu Bălan – Despre ifos în muzica psaltică
Definirea conceptului de ifos 1. Cum percepeți ca bizantinolog român sensul actual al cuvântului ifos pentru muzica psaltică românească? Psaltica este un domeniu de o vastitate impresionantă şi cunoştinţele contemporane despre ea sînt foarte departe de a răspunde complet la … Read More
Paraclisul şi Acatistul Sf. Efrem cel Nou
Dumnezeu este Domnul… Bine ai plăcut lui Dumnezeu, purtătorule de chinuri, şi prin nevoinţă ţi-ai albit haina şi te-ai îmbrăcat în harul Duhului Sfânt, Parinte. Cu ardoare ai pătruns în lupta cea mucenicească şi ca un porumbel curat te-ai odihnit … Read More
Slujba Sfinţilor Noi Mucenici Efthymie, Ignatie şi Acachie (1 Mai)
În luna Mai, ziua întîi, săvîrşim pomenirea Sfinţilor Slăviţilor Trei Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie cei noi, care au pătimit în Constantinopol la anul 1814 Seara la Vecernie cea Mică punem stihirile pe 4 şi cîntăm stihirile glas 1, … Read More