8 Noiembrie, Hram la Mănăstirea Petru Vodă

Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi hramului, Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşi din întreaga ţară, veniți să-i cinstească pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și să se închine și să se roage la mormântul Părintelui Justin Pârvu, ctitorul așezării monahale, trecut la Domnul în data de 16 iunie 2013. Urmând tradiţiei ultimilor ani, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor numeros de preoți și diaconi.

hram_petru_voda_2013_foto_tudorel_rusu_13_0Vineri, 8 noiembrie 2013, în ziua când Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, denumiţi în popor şi „Voievozi”, Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ şi-a serbat hramul. Sutele de credincioși prezenţi la sărbătoarea aşezării monahale, veniți din toată țara, au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al mănăstirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și s-au închinat și rugat la mormântul Părintelui Justin Pârvu, ctitorul așezării monahale, trecut la Domnul în vara acestui an. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Macarie Ieromonahul” din Suceava, iar părinţii din Mănăstirea Petru Vodă şi maicile şi surorile de la Mănăstirea Paltin s-au îngrijit de buna desfăşurare a agapei pentru toţi închinătorii prezenţi la hramul mănăstirii nemțene.

Chemarea Cerului și chemarea pământului

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Teofan a vorbit despre căile prin care omul se poate apropia mai mult de Dumnezeu: „Viața omului este o alegere continuă între chemarea Cerului și zgomotul pământului. Mântuitorul Hristos, în Evanghelia rostită, definește această strădanie a omului de a asculta chemarea Cerului, spunându-le Apostolilor Săi că «Cei care vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă» și arătând că oamenii sunt asemeni îngerilor, cu puțin mai mici față de ei. Aici se referă la cei care ascultă glasul Domnului, care ascultă glasul Bisericii, arătat prin Sfinții Apostoli, prin Sfinții Mucenici, prin cuvioșii din sihăstrii și prin toți cei care au arătat de-a lungul timpului calea care duce la Domnul. Pe de cealalată parte, cuvântul Mântuitorului, adresat tot Apostolilor, «Cei ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă”, îi definește pe cei care se apleacă spre chemarea pământului, uitând că «orice neascultare și orice călcare de poruncă își primește dreapta răsplătire», după cum ne spune și Sfântul Apostol Pavel. Așadar, omul este, în general, rupt în două: pe o parte, există glasul Bisericii și glasul conștiinței, care îl cheamă spre Împărația Cerurilor, iar pe de altă partea există vocea trupului și vocea păcatelor lumii, care încearcă să-l rupă pe om de Dumnezeu și să-l ducă spre zone cuprinse de puterea întunericului, șoptindu-i să-L lase pe Dumnezeu și să devină dumnezeu fără de Dumnezeu. Cum poate omul să răzbată prin această luptă? În primul rând prin cunoașterea credinței celei adevărate, în al doilea rând prin trăirea credinței celei adevărate în viața de zi cu zi, iar în al treilea rând prin mărturisirea credinței celei adevărate. Acesta este întreitul veșmânt, pe care, dacă omul îl îmbracă și încearcă să-l poarte tot timpul, în ciuda căderilor sale, găsește drumul către Dumnezeu. Condiția este ca mărturisirea, cunoașterea și trăirea credinței să se împlinească în duh de smerenie, în duh de nejudecată, în duh de nevinovăție, în duh de neviclenie și în duh de iertare”.

hram_petru_voda_2013_foto_tudorel_rusu_38_0

Spre finalul predicii rostite, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat că Sfinții Arhangheli prăznuiți i-au fost modele de luptă duhovnicească Părintelui-ctitor Justin Pârvu: „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, îngerii Împărăției Cerurilor, unul cu sabia, altul cu crinul, arată calea omului care îndepărtează obstacolele puse de ispitele care vin de la lume, de la trup și de la demoni, mergând ferm spre Împărăția Cerurilor. Arhanghelul Gavriil, cu floarea de crin, arată destinația omului spre nevinovăție, spre frumusețe sufletească, spre sensibilitate lăuntrică, spre candoare duhovnicească, iar sabia Arhanghelului Gavriil arată fermitatea omului în credință, dar și puterea lui în asceză și în răbdarea ispitelor de tot felul. Părintele Justin Pârvu, ctitorul acestei mănăstiri, a întruchipat în viața sa această purtare de crin și această purtare de sabie a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, oferind multora, de aproape sau mai de departe, duhul bunătății, duhul rugăciunii, duhul frumuseții sufletești, iar în același timp, îndepărtând cu sabia cuvântului și cu sabia tăriei lui sufletești, pe vrăjmașii Bisericii, ai neamului și ai familiei”.

hram_petru_voda_2013_foto_tudorel_rusu_48La finalul Sfintei Liturghii, protos. Hariton Negrea, actualul stareț al Mănăstirii Petru Vodă, a ținut un scurt cuvânt: „Mulțumesc Mitropolitului Moldovei și Bucovinei pentru împreuna rugăciune și slujire, și tuturor credincioșilor care își păstrează evlavia către Mănăstirea Petru Vodă, ținând vie amintirea Părintelui stareț Justin arhimandritul, cel care a ctitorit această așezare monahală și care i-a învățat rânduiala călugărească pe majoritatea viețuitorilor de aici”. După acest moment, ca semn de prețuire din partea obștii, părintele stareț a dăruit Înaltpreasfințitului Teofan o icoană cu Maica Domnului și cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Înainte de a părăsi Mănăstirea Petru Vodă, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a recules timp de câteva minute la mormântul Părintelui Justin.

Vizită și la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă

Tot joi, în drumul de întoarcere de la hramul Mănăstirii Petru Vodă, IPS Teofan a poposit şi la cealaltă ctitorie a părintelui Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, unde a ținut un cuvânt de folos obştii de maici păstorite de schimonahia Justina Bujor. „Dificultățile vieții pe unii oameni îi deranjează, iar pe alții îi creează, îi fac mai puternici” și „omul cu atât mai mult stă pe picioarele lui, cu cât șade în genunchi – atât la rugăciune, dar și suferind cu răbdare nedreptatea altora”, au fost principalele cuvinte de învățătură rostite de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Paltin adăposteşte peste 150 de maici, un orfelinat pentru copii şi azil pentru bătrâne.

Material şi imagini de Tudorel Rusu (Doxologia)