Mesaj pentru Doamna Aspazia Oţel Petrescu: „Mucenicele şi femeile mironosiţe şi tot valul ăsta al primilor creştini au avut de suferit şi au fost huiduiţi. La sfârşitul anilor ei, mai are de răsplătit ceva: hula acestor cuvinte urâte şi rele. Să nu se supere, că n-are niciun rost. Să aibă încredere că, atunci când aruncă ăştia cu noroi, e peste ea Duhul Sfânt!”.

Las şi eu urmaşilor mei: omagiu lui Eminescu.

Ca să vorbeşti despre martiri trebuie să vorbeşti cu lacrimi şi cu sânge despre cum au trăit aceştia acolo. E greu să vorbeşti despre necazurile, luptele şi sângele care s-a vărsat acolo. Ia să-l bag pe el acolo, numai o lună de zile să stea sub zidurile închisorii, unde îngheţi de frig, cu nopţi nedormite şi chinuite, şi-atunci să vorbim despre martiraj. Ei vorbesc despre martirajul acesta ca si cum ar vorbi nişte scriitori oarecare, cu uşurinţă. Dacă n-ai să spui ceva bun despre morţi, tăcere! Să te încumeţi să vorbeşti despre martirajul acesta mare al poporului român, nu este simplu. N-ai trecut pe-o uşă, n-ai văzut un geam, n-ai trăit sub ciomegele lui Ţurcanu, n-ai de unde să ştii ce s-a petrecut acolo! Ar trebui să vorbească bătrânii care au trecut prin închisori. Ei sunt mărturii vii!

Ca să arăţi simţământul acestor martiri şi mărturisitori, trebuie să te transpui, să trăieşti ceva, să ai cât de puţin o alianţă cu voinţa lor.

Masonii au ieşit la lumină pentru că au ajuns la apogeu. Nimeni n-are curajul să-i urmărească şi să-i scoată cu adevărat la lumină cu adevărata lor faţă, cum a făcut-o Nicolae Paulescu.

Numai român să nu fii! A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt. Cînd vorbim despre frumuseţile acestea ale veacului nostru, despre lupta asta a generaţiei 1948-1964, astea dau noţiunea de sfinţenie a României. Când ne gândim la cuvântul român, nu ne gândim numai la noţiunea aceasta mărginită a omului de astăzi, ci la trecutul întreg al neamului nostru, al prezentului şi al viitorului. Cei mai mulţi se tem să vorbească despre trecutul neamului nostru, despre eroismul şi frumuseţile noastre. Străinii, mai curând, vorbesc despre frumuseţile noastre.

Toată organizarea noastră culturală a fost manevrată de străini, care n-au vrut decât să îngroape, să denigreze tot ce a fost mai valoros pentru noi. Românul are acasă la el mult mai multe valori decât are Occidentul. Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. De ce-au născut ei drăcovenia asta în Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

A fost şi este reeducare în România! Şcolile, Biserica, familia, toate sunt  dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism. Antihristul este pe teren şi lucrează, nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică. Atât ne-a mai rămas.

Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea! Acuma-i timp să ne punem cenuşă în cap şi să ne plângem păcatele noastre şi ale neamului nostru. Ni s-a dat mare bogăţie, ni s-au dat mari valori, şi noi n-am ştiut să le stăpânim. N-am ştiut să fim la înălţimea cuvenită.

Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esenţa martirilor şi a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menţinut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esenţa ţăranului nostru, a omului nostru legat de viaţa frumoasă, de codru şi de morţii noştri. Numai aşa s-a format rezistenţa la comunism în anii 1947-1950.

Sunt oameni din rezistenţă care au suferit mult mai mult decât cei din închisori. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au făcut adevărat martiraj! Ăsta este eroismul, este mult mai mult decât ce a fost în închisorile de la Gherla, Piteşti sau Aiud. Nu se vorbeşte despre asta, nu se prezintă în adâncime lucrurile.

Suntem nu numai smeriţi, suntem şi umiliţi, călcaţi în picioare, şi n-avem şi noi o autoritate, o tărie, oleacă de bărbăţie. E o tăcere mortuară.

Noi trebuie să fim ca dacii aceia milostivi. Aici e o rădăcină specifică, o vână specială care trece prin românul acesta. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a ortodoxiei. Vrăjmaşii vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva? Să fim atenţi, să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean! Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E o vânătoare mare de creştini.

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când le-o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă ăştia că vor trece prin viaţă fără judecata acestor martiri. Căci nu se luptă cu oameni, aici se luptă cu Dumnezeu. Încercare foarte îndrăzneaţă! Mândria lor depăşeşte limita! De aceea, vor avea de suferit, vor suferi ca şi Irod!

A consemnat Florin Palas

Interviu din anul 2009