România însetată de sfinţenie

Aproximativ 95.000 de oameni au fost în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop, în cele trei zile ale minivacanţei de 1 Mai, potrivit estimărilor oficiale ale Jandarmeriei Hunedoara.

Numărul este un record, depăşind vechea cifră de 35.000, stabilită în martie.

„Sfârşitul de săptămână a adus un număr impresionant de pelerini care au trecut pragul Mănăstirii Prislop, numărul acestora fiind de aproximativ 95.000. Prin contribuţia adusă de forţele de ordine participante, jandarmi, poliţie rutieră şi echipaje SMURD, situaţia a fost gestionată corespunzător”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, slt. Lucian Stoichiţoiu.

Până acum, cel mai mare număr de pelerini care au venit la Mănăstirea Prislop într-un sfârşit de săptămână în care nu a fost hramul lăcaşului sau comemorarea părintelui Arsenie Boca a fost înregistrat în luna martie a acestui an, fiind vorba de peste 35.000 de credincioşi.

Mihai Şomănescu