După Triodul Paisian (2005), Penticostarul Paisian (2018) şi Doxastarul lui Iacov Protopsaltul (2016-2017), Calofoniconul Paisian reprezintă colecția celor mai frumoase şi mai complexe și mai grele cîntări psaltice cîntate în Ţările Române între 1763 și 1859, cu rădăcini încă de la începutul veacului al XVII-lea.
Calofoniconul Paisian constituie un triptic în premieră absolută de importanță universală pentru Biserica Ortodoxă și pentru arta creștină, prin aceea că genul său este cea mai elaborată formă a muzicii bizantine, iar compoziţiile acestea sînt forma sa cea mai înaltă. Volumul are trei părţi:
a. Partea întîi – Irmologhion Calofonicon Paisian, colecție de 150 de piese de virtuozitate scrise de Cuvioșii Macarie Ieromonahul și Visarion Ieromonahul
b. Partea a doua – Kratimatar Calofonic Paisian, o colecție de 24 de compoziții inedite
c. Partea a treia – Rînduiala hramului la mănăstirile paisiene
Acest volum, anunţat şi pregătit pentru tipar încă din luna Februarie a anului 2018, a fost demarat de Mănăstirea noastră în anul 2002, ca un vis al Sfîntului Paisie Velicicovschi continuat de ultimul său ucenic și ctitor de carte – Cuviosul Arhimandrit Justin Pârvu.
În Iulie 2003 am descoperit un prim manuscris cu irmoase calofonice și cu cîntări pentru rînduiala hramului de la Mănăstirea Neamț, în majoritate scrise în limba greacă, iar doi ani mai tîrziu, în anul 2005, am descoperit și a doua parte a sa, scrisă integral în limba română.
În vara anului 2021 am obținut exegeza kratimilor calofonice compuse între anii 1570-1690, colecție care a însoțit Calofoniconul în marea majoritate a manuscriselor copiate pînă spre anul 1800, pe care le-am adăugat la ediţie. După anul 1800, Calofoniconul a primit un nou set de kratimi, care și acestea se regăsesc în ediția de față, inserate de Cuviosul Macarie Ieromonahul (1763-1836) în interiorul irmoaselor, după un meșteșug vechi de mai mult de jumătate de mileniu la anii la care și-a întocmit propria sa culegere (1820-1833).
La acest proiect a ostenit un mic colectiv de monahi și mireni iubitori de patrimoniu muzical patristic, cu binecuvîntarea Prea-cuviosului părinte Arhimandrit Hariton Negrea, al doilea ctitor al acestei ediţii.
Volumul a apărut în condiții impecabile: 850 pagini de mărime A4, copertă cartonată, policromie integrală, cu superbe frontispicii și capitale lucrate în mănăstirea noastră.
Editura Sophia s-a oferit încă din anul 2005 pentru susținerea și difuzarea cărților din acest proiect paisian, pentru care atunci am primit binecuvîntarea P.F. Patriarh Teoctist pentru întreaga serie.
Dacă la debutul acestui proiect abia dacă se găseau cîţiva psalţi care să poată cînta un irmos calofonic, astăzi ţara este plină de psalţi care ar avea virtuozitatea şi simţirea necesare pentru a străluci din nou lumii ortodoxe meşteşugul interpretativ şi compoziţional românesc care a uimit odinioară voievozii şi arhiereii din întreaga Biserică Ortodoxă. Prin urmare, apariţia acestei colecții este providenţială cînd lumea are mai mult ca oricînd nevoie de frumuseţe dumnezeiască iar România are nevoie mai mult ca oricînd de împlinire dumnezeiască.
Cu excepția irmosului calofonic „Vai mie, înnegritule suflete” (compus de Cuviosul Macarie Ieromonahul) care fusese inclus în mai multe colecții de-a lungul ultimilor 150 de ani, și care a fost socotit ca vîrf al virtuozității muzicii bisericești de multe generații de dascăli și de psalți, imensa majoritate a pieselor din acest volum sînt astăzi tipărite în premieră absolută şi sînt cea mai bună dovadă că irmosul „Vai mie, înnegritule suflete” este doar un mic mărgăritar dintr-un tezaur uriaş, absolut necunoscut culturii muzicale din ultimul secol şi jumătate.
Datorită gradului mare de dificultate şi virtuozitate, compoziţile de acest gen sunt deocamdată interpretate de o singură persoană – patrimoniul paisian şi zeci de compoziţii calofonice paisiene pot fi audiate în premieră aici:
https://www.youtube.com/@ars.revelata
https://www.youtube.com/@noetique.archive
*
Cuprinsul Calofoniconului Paisian este următorul:
Irmoase calofonice
Glasul 1
Cuptorul, Mântuitorule (Arsenie cel Mic)
Să slăvim pe Treimea (Gherman Neon Patron)
De tinerii Tăi (Zaharia Hanende)
Piatra pe care (Balasie)
Stea, iată, a răsărit (Balasie)
Taină străină (Macarie)
Mărește sufletul meu (Visarion)
Munte, pe tine (Balasie)
Chipul Naşterii tale (Balasie)
Pe păstorul oilor (Balasie)
Pe norul cel purtător de lumină (Balasie)
Pe izvorul cel primitor (Balasie)
Înfricoşatu-s-a pămîntul (Balasie)
Pe tine înţelegător cuptor (Balasie)
Chipul Naşterii tale (Dimitrie Protopsaltul)
Cîntare de biruinţă (Petru Bereket)
Care cîntare vrednică (Petru Bereket)
Veniţi să bem băutură nouă (Petru Bereket)
Privind tiranul (Petru Bereket)
Înfricoşatu-s-a pămîntul (Petru Bereket)
De la scaunul său (Petru Bereket)
Această numită şi sfîntă zi (Petru Bereket)
Vezi, Proorocule (Petru Bereket)
O, dumnezeiescul, o, iubitul (Macarie)
O, Paştile cel mare (Macarie)
Acum toate s-au umplut de lumină (Gheorghie Criteanul)
Acum toate s-au umplut de lumină (Gheorghie Criteanul, exegeză Visarion)
O, Paştile cel mare (Gheorghie Criteanul)
O, Paştile cel mare (Gheorghie Criteanul, exegeză Visarion)
O, dumnezeiescul, o, iubitul (Gheorghie Criteanul)
O, dumnezeiescul, o, iubitul (Gheorghie Criteanul, exegeză Visarion)
O, dumnezeiescul, o, iubitul (Petru Bereket)
Fiinţa cea cu trei lumini (Petru Bereket)
În cuptorul cel vîlvîietor (Petru Bereket)
Cuprins sînt (Petru Bereket)
Pacea ta (Petru Bereket, exegeză Hurmuz)
Pacea ta (Petru Bereket, exegeză Grigorie)
Pacea ta (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Pacea ta (Petru Bereket, altă exegeză Visarion)
Îngerul a strigat (Petru Bereket)
Îngerul a strigat (Callist)
Îngerul a strigat (Callist, altă exegeză)
Neamurile toate (Visarion)
Prorocule şi Înainte-mergătorule (Visarion)
Prorocule şi Înainte-mergătorule (Visarion, altă exegeză)
Glasul 2
Ceea ce eşti în ceruri (Balasie)
Ceea ce eşti în ceruri (Balasie, exegeză Visarion)
Vai mie, ce nevoie are sufletul (Macarie)
Întru adînc a aşternut (Petru Bereket)
Întru adînc a aşternut (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Pe care ai ales-o (Iacov Protopsaltul)
Nu se pricepe toată limba (Macarie)
Mărește, suflete al meu (Visarion)
Glasul 3
Scaun cu totul aurit (Balasie)
Minune nouă (Balasie)
Minune nouă (Balasie, exegeză Visarion)
La muntele Sinai (Damian Vatopedinul)
La muntele Sinai (Damian Vatopedinul, exegeză Visarion)
La muntele Sinai (anonim)
Pentru a sluji (Petru Bereket)
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea (Petru Bereket)
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea (Visarion)
Genunchiul îşi pleacă (Petru din Peloponnes)
Genunchiul îşi pleacă (Petru din Peloponnes, exegeză Visarion)
Fecioară să nască Prunc (Ioan Protopsaltul)
Cine a auzit Fecioară (Ioan Protopsaltul, exegeză Visarion)
Dacă a văzut Isaia (Macarie)
Glasul 4
Mîinile întinzîndu-şi Daniil (Gherman Neon Patron)
Mîinile întinzîndu-şi Daniil (Gherman Neon Patron, exegeză Visarion)
Floarea cea neveștejită (Balasie)
Trandafirul cel neveștejit (Balasie, exegeză Visarion)
Clătitu-s-au noroade (Damian)
Clătitu-s-au noroade (Dimitrie)
Pruncă ce ai născut (Petru Bereket)
Bucură-te, Împărăteasă Maică (Petru Bereket)
Bucură-te, Împărăteasă Maică (Visarion)
Care maică s-a auzit fecioară (Meletie)
Împărăteasă Prealăudată (Gherman Neon Patron)
Împărăteasă Prealăudată (Gherman Neon Patron, exegeză Visarion)
Împărăteasă Prealăudată (Meletie)
Împărăteasă Prealăudată (Macarie)
Atotțiitorule Împărate (Petru Bereket)
Chipului celui de aur (Petru Bereket)
Bucură-te nor luminos (Petru Bereket)
Pe tine, preacurat (Petru Bereket)
Clătitu-s-au noroade (Petru Bereket)
Clătitu-s-au noroade (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Mărește, sufletul meu (Visarion)
Dumnezeu este Domnul (Visarion)
Glasul 5
Bucură-te preacurată (Balasie)
Bucură-te preacurată (Balasie, exegeză Visarion)
Paștile cele sfințite (Macarie)
Veniți de la vedere (Macarie)
Mironosițele femei (Macarie)
Paștile cele frumoase (Macarie)
Ziua Învierii (Macarie)
Pe tine Maica lui Dumnezeu (Macarie)
Mărește, sufletul meu (Visarion)
Rugăciunile păcătoșilor (Macarie)
Suspin din adîncul sufletului (Petru Bereket)
Apărătoarea mea, Fecioară (Petru Bereket)
Sprijinirea mea, Fecioară (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Înfricoșatu-s-a pămîntul (Panaiot)
Înfricoșatu-s-a pămîntul (Panaiot, exegeză Visarion)
Înfricoșatu-s-a pămîntul (Panaiot, exegeză nemțeană)
Bucură-te ușa Domnului (Petru Bereket)
Adusu-mi-am aminte (Visarion)
Glasul 6
Marele între proroci (Balasie)
Ochiul inimii mele (Petru Bereket)
Întru mîhnire te am mîngîiere (Petru Bereket)
Că întru scîrbe mîngîiere te am (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Pentru păcatele mele cele multe (Petru Bereket)
Pentru multele mele păcate (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Pe Dumnezeu, oamenilor (Petru Bereket)
Pomenește-mă, Stăpînă (Daniil)
Adu-ți aminte, Stăpînă (Daniil, exegeză Visarion)
Din ospățul Stăpînului (Macarie)
Nu te tîngui (Macarie)
Glasul 7
Ceea ce nu prin ispitirea stricăciunii (Balasie)
Pe ceea ce nu prin a stricăciunii ispitirea (Balasie, exegeză Visarion)
Sufletele noastre (anonim)
Bucură-te Mireasă luminată (Petru Bereket)
Bucură-te Mireasă luminată (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Toată nădejdea mea (Petru Bereket)
Glasul 8
Spăimîntatu-s-a de aceasta (Balasie)
Ardeți cuptorul (Gherman Neon Patron)
Ardeți cuptorul (Balasie)
Privind tiranul (Gherman Neon Patron)
Privind tiranul (Balasie)
Privind tiranul (Balasie)
Străin lucru (Balasie)
Muziceștile organe (Balasie)
Împresurări și scîrbe (Atanasie)
Înconjuratu-m-au valurile vieții (Atanasie)
Muziceștile organe (Petru Bereket)
Muziceștile organe (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Tinerii cei ce puterea (Petru Bereket)
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu (Petru Bereket)
În pat acum zac (Petru Lampadarie)
Pe Cel făr de început (Petru Bereket)
Îngerii și cerurile (Petru Bereket)
Înfricoșatu-s-a tot auzul (Petru Bereket)
Pe ceea ce este mai înaltă (Macarie)
Cum darul îți voi lăuda (Petru Bereket)
Cum darul îți voi lăuda (Petru Bereket, exegeză Visarion)
Cum darul îți voi lăuda (Petru Bereket, altă exegeză)
Rugăciunea mea (Gheorghie Criteanul)
De către izvorul lacrimilor (Gheorghie Criteanul)
Rugăciunea mea (Gheorghie Criteanul, exegeză Visarion)
Preasfîntă Stăpîna mea (Macarie)
Kratimi calofonice
Ioan Kladas (glasul 1)
Gavriil Ieromonahul (glasul 2)
Manuil Hrysaf (glasul 3)
Manuil Hrysaf (glasul 4)
Manuil Hrysaf (glasul 5)
Grigorie Alyatos (glasul 6)
Manuil Hrysaf (glasul 7)
Manuil Hrysaf (glasul 8)
Arsenie cel Mic (glasul 1)
Theofan Karykes (glasul 5)
Theofan Karykes (glasul 5)
Arsenie cel Mic (glasul 4)
Arsenie cel Mic (glasul 5)
Gheorghie Redestinul (glasul 5)
Hrysaf cel Nou (glasul 5)
Gherman Neon Patron (glasul 5)
Arsenie cel Mic (glasul 7)
Hurmuz Moldoveanul (glasul 7)
Dimitrie Cantemir (glasul 7)
Hurmuz Moldoveanul (glasul 8)
Petru Bereket (glasul 1)
Petru Bereket (glasul 2 diatonic)
Petru Bereket (glasul 3)
Petru Bereket (glasul 8)
Tipicul rînduielii hramului
Rînduiala hramului
Doxologia Sf. Ambrozie, gl. 8 (Macarie)
Doxologia Sf. Ambrozie, gl. 8 (Ghimnasie)
Mulți ani, gl. 3 (Visarion)
Polyhronion pentru voievod, gl. 1 (Macarie)
Polyhronion pentru voievod, gl. 4 (Macarie)
Polyhronion pentru voievod, gl. 4 (Nicolae Comnino)
Polyhronion pentru voievod, gl. 4 (Nicolae Comnino, mai scurt)
Polyhronion pentru domn, gl. 4 (Visarion)
Polyhronion pentru voievod, gl. 7 (Visarion)
Polyhronion pentru împărați, gl. 4 (Visarion)
Polyhronion pentru împărați, gl. 4 (Visarion, mai scurt)
Polyhronion pentru împărați, gl. 5 (Calinic)
Polyhronion vechi pentru mitropolit, gl. 7 (exegeză Macarie)
Polyhronion vechi pentru mitropolit, gl. 7 (exegeză Visarion)
Polyhronion pentru mitropolit, gl. 1 (Macarie)
Polyhronion pentru mitropolit, gl. 4 (Macarie)
Rugăciune pentru arhiereu, gl. 8 (Macarie)
Mulți ani, gl. 3 (Visarion)
Polyhronion pentru stareț, gl. 8 (Macarie)
Polyhronion pentru stareță, gl. 8 (Macarie)
Pacea Ta, gl. 1 (Petru Bereket, exegeză Hurmuz)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (Balasie)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (Balasie, exegeză Visarion)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (Balasie, altă exegeză)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (Visarion)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (Macarie)
Cel ce ai săturat, gl. 8 (nemțeană)
Axionul cel vechi, gl. 2 (exegeză Macarie)
Axion, gl. 2 (exegeză Macarie)
Axionul cel vechi, gl. 2 (exegeză Visarion)
Axion, gl. 2 (exegeză Visarion)
Anti-axion la Nașterea Maicii Domnului și la Înjumătățire, gl. 8 (Visarion)
Anti-axion la Nașterea Maicii Domnului și la Înjumătățire, gl. 8 (Macarie)
Anti-axion la Nașterea Maicii Domnului și la Înjumătățire, gl. 8 (Visarion)
Anti-axion la Înălțarea Cinstitei Cruci, gl. 8 (Macarie)
Anti-axion la Înălțarea Cinstitei Cruci, gl. 8 (Radu)
Anti-axion la Înălțarea Cinstitei Cruci, gl. 8 (Macarie, alt irmos)
Anti-axion la Intrarea Maicii Domnului în Biserică, gl. 4 (Macarie)
Anti-axion la Nașterea Domnului, gl. 1 (Macarie)
Anti-axion la Nașterea Domnului, gl. 1 (Macarie, alt irmos)
Anti-axion la Tăierea împrejur, gl. 2 (Visarion)
Anti-axion la Botezul Domnului, gl. 2 (Macarie)
Anti-axion la Botezul Domnului, gl. 2 (Macarie, alt irmos)
Anti-axion la Sfinții Trei Ierarhi, gl. 2 (Visarion)
Anti-axion la Întîmpinarea Domnului, gl. 3 (Macarie)
Anti-axion la Bunavestire, gl. 4 (Macarie)
Anti-axion la Schimbarea la Față, gl. 4 (Macarie)
Anti-axion la Adormirea Maicii Domnului, gl. 1 (Macarie)
Anti-axion la Duminica Floriilor, gl. 4 (Macarie)
Troparul învierii, gl. 5 (pe larg)
Troparul învierii, gl. 5 (scurte)
Anti-axion la Învierea Domnului, gl. 1 (Macarie)
Troparele odei a noua (Visarion)
Ipacoi, gl. 4 (Visarion)
Condacul Învierii, gl. 8 (Visarion)
Anti-axion la Înălțarea Domnului, gl. 5 (Macarie)
Anti-axion la Duminica Cincizecimii, gl. 4 (Macarie)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Manuil)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Manuil, exegeză Visarion)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Iosif)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Iosif, altă exegeză)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Visarion)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Macarie)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Macarie)
Plîng și mă tînguiesc, gl. 8 (Macarie, mai scurtă)
Întărire fii, gl. 1 (Visarion)
Cuvioase părinte Paisie, gl. 5 (Iosif)
Cuvioase părinte Paisie, gl. 5 (Iosif)
Cuvioase părinte Paisie, gl. 5 (Iosif, altă exegeză)
Cuvioase părinte Paisie, gl. 5 (mai scurtă)
Cuvioase părinte Paisie, gl. 5 (Visarion)
Cu sfinții odihnește, gl. 8 (Macarie)
Cu sfinții odihnește, gl. 8 (Iosif)
Cu sfinții odihnește, gl. 8 (Iosif, altă exegeză)
Cu sfinții odihnește, gl. 8 (Visarion)
Cu sfinții odihnește, gl. 8 (Macarie)
Studiu despre Calofoniconul Paisian
Index al kratimilor noi
Comenzile se fac la editura Sophia din Bucureşti.
Pentru doritori, punem aici un index tematic al irmoaselor din Calofoniconul Paisian, care ar trebui printat pe o foaie şi ataşat la sfîrşitul cărţii.
Slavă lui Dumnezeu, Celui proslăvit întru Sfinţi!