La pomenirea Sfinţilor Mucenici Brîncoveni: muzica brîncovenească, un tezaur necunoscut

La curtea voievodului Constantin Brîncoveanu şi-au găsit adăpost marii oameni de cultură ortodocşi ai trecerii dintre veacurile XVII şi XVIII – artişti, scriitori, istorici, oameni de ştiinţă. Dintre artişti, atît psalţii (români şi greci deopotrivă), cît şi lăutarii şi alţi instrumentişti au fost sprijiniţi de marele domnitor. Ieromonahul Filothei Jipa, profesor şi compozitor de psaltică, a tradus şi compus în limba română marile compoziţii şi comori al muzicii byzantine. Din tezaurul compoziţiilor sale cîteva cîntări au fost transcrise în notaţia folosită astăzi în Biserica Ortodoxă. O parte din ele au fost cîntate de grupul psaltic Byzantion din Iaşi în prima jumătate a anului 2014.