Zi de zi oamenii trăiesc şi comunică între ei mai mult prin credinţă decît prin orice altceva.

La restaurant, omul ia masa cu credinţa că în mîncare nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sînt falşi; cumpără chibrituri de la băcănie cu credinţa că nu sînt umede; plăteşte şareta cu credinţa că birjarul îl va duce acolo unde trebuie; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este întreg la minte şi nu se gîndeşte la sinucidere. Ţăranul seamănă grîu cu credinţa că sămînţa va încolţi; ciobanul îşi mînă turma la păşune cu credinţa că iarba nu s’a uscat peste noapte. Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el încă curge apă. Şcoala dăinuieşte pe temelia credinţei învăţăcelului în învăţător. Statul dăinuieşte pe temelia credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în autoritate. Căsătoria dăinuieşte pe temelia credinţei în bunăvoirea amînduror părţile. Prietenia dăinuieşte pe temelia credinţei în sinceritatea amînduror părţile. Peste jumătate din viaţa noastră pămîntească, din comunicarea cu oamenii şi cu natură este întemeiată pe credinţă. Jumătate din cunoaşterea noastră cea mai bună este credinţă curată.

Din cartea Gînduri despre bine şi rău, ed. Predania, 2009, p. 78