Mănăstirea Petru Vodă

“Mergi înainte!” – câteva întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Pașii făcuți în documentarea noastră referitoare la faptele Părintelui Iustin, ne-au purtat către Iași, unde personalitatea sa a lăsat urme adânci și unde am aflat câteva din faptele sale de ctitor și izvor de înțelepciune pentru cei aflați la ceas de cumpănă ori îndoială. Am stat de vorbă cu unul din cei pentru care prezența Părintelui a însemnat o cotitură în traseul lor de viață și-i poartă azi o imensă recunoștință, Radu Ungureanu, preot misionar de caritate de la Institutul Regional de Oncologie Iași.

Absolvent al studiilor teologice la Iași, tânărul preot ajunge să slujească inițial la capela Spitalului de Urgență din dealul Copoului, spital care, cu cele câteva secții din perimetru, încerca să facă față cu succes, cazurilor de forță majoră din regiunea Iașului și nu numai. În 2006, la acest spital, în secția de ortopedie, ajunge Părintele Iustin, cu o afecțiune ce impunea o intervenție chirurgicală, ce putea fi rezolvată cu succes aici. Aflat în exercițiul funcțiunii în acea vreme, preotul Ungureanu ajunge să-l cunoască personal pe Părintele Iustin. Dacă misiunea lui era să binecuvânteze pe cei în suferință, de data asta el a fost cel ce a beneficiat de binecuvântarea și harul cuiva aflat pe un pat de suferință. Dialogul lor s-a supus unei legi nescrise, pomenite mie cândva de un distins dascăl, care zicea că e bine că ne-am cunoscut, pentru că sigur nu o să ne uităm. Așa și aici. Părintele, în ciuda faptului că era în preajma unei intervenții chirurgicale, s-a interesat despre ceea ce face tânărul preot și mai cu seamă despre ceea ce ar vrea să facă.

”În calitatea mea de preot misionar de caritate, eram deseori încercat de sentimente de neîmplinire, deoarece mă priveam ca fiind inferior celorlalți confrați aflați la parohiile lor. Ceva la modul că ei păstoreau un segment de public bine delimitat, pe când eu eram pe un teren foarte dinamic, unde oamenii vin, se tratează și apoi pleacă. Nu aveam sentimentul că aparțin unui spațiu clar, conturat și delimitat. Dialogul cu Părintele a schimbat situația și percepția precedentă. Părintele a lăudat prestația mea și m-a îndemnat să-mi duc misia până la capăt. Mi-a arătat adevărata valoare a misiunii de preot de caritate, pentru că eu eram mult mai aproape de cei ce cred în Dumnezeu și cuvântul meu era de o importanță covârșitoare pentru cei aflați în suferință. Mi-a explicat ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și m-a îndemnat la ceea ce se denumește a fi credința lucrătoare, adică încrederea în puterea de a face și a crede”.

În legătură cu șederea Părintelui la Spitalul de Urgență din Iași, am auzit din alte surse faptul că, în urma intervenției chirurgicale, echipa medicală a rămas surprinsă de faptul că evoluția postoperatorie a Părintelui era similară cu a unui tânăr de douăzeci de ani și nicidecum similară cu a unui om de optzeci. Din nefericire, din echipa de atunci nu mai este nimeni care să evoce acele momente, dar preotul Ungureanu a confirmat că așa a fost, el cunoscându-i pe medicii care, între timp, au plecat din unitate.

L-am întrebat pe preotul Ungureanu cum l-a perceput pe Părinte. ”Obișnuit cu oameni aflați în suferință, știam, și știu, că ei au un anume fel de a te privi. Întrevederea cu Sfinția Sa a fost altfel. Emana bunătate, liniște sufletească. Dacă la început îl priveam ca fiind undeva foarte sus, pe măsură ce dialogul s-a înfiripat, am realizat că este special. Faptul că s-a interesat de ceea ce am de făcut și de ceea ce am început să fac, pentru mine a însemnat enorm. Imaginează-ți că omul acesta a dăruit mereu. Cuvinele sale aveau o mare încărcătură și pe unde a mers a dăruit ceea ce rar întâlnim: liniște, încredere. Dacă nu era el, poate că azi nici nu aș fi fost aici. Șții ce mi-a zis în legătură cu ceea ce fac? Să am răbdare și să continui să fiu aproape de cei de aici, pentru că aici e locul mântuirii mele. Să nu cred că ce fac azi o să fie neînsemnat ori meteoric.”

În vremea aceea, șantierul a ceea ce se dorea fi noul spital de urgență, actualmente Institutul Regional de Oncologie, era în faza finală. Proiectul prevedea amenajarea în interiorul clădirii a unui spațiu spiritual, o capelă, în care să se desfășoare servicii religioase și în care cei aflați acolo să primească o alinare sufletească, date fiind încercările la care erau supuși. ”Mă aflam ca la o răscruce. Ce să fac? Atunci gândul m-a dus la Părintele Iustin, care știa misia mea de acolo și care m-a încurajat, și mi-a arătat pașii pe care trebuia să-i parcurg, ca o contiuare a primului dialog avut lângă patul de spital. Dialogul cu Părintele Iustin la Petru Vodă a fost unul plin de conținut. Sfinția Sa mi-a arătat exemple ce trebuiesc urmate și mi-a relevat ce înseamnă de fapt credința lucrătoare. Știa ce trebuie făcut, dar, mai ales, cum trebuie făcut. Și, pentru că deseori invoca faptul ca vorbele să nu rămână fără acoperirea faptelor, a acceptat să săvârșească Sfântul Maslu chiar în spațiul din spital și să sprijine edificarea capelei în care slujesc azi”.

Din 2007 și până în 2010, Părintele Iustin vine de șapte ori la Iași pentru a săvârși procesiunea amintită, prilej cu care sute de oameni iau cu asalt capela mică pentru a-l asculta și vedea. De fiecare dată, avea loc și câte o discuție separată, în care Părintele asculta păsurile tânărului preot misionar și în care se făcea un fel de analiză de etapă în derularea amenajării capelei. ”Tânăr fiind, eram animat de o dorință acută de a vedea cât mai repede totul gata. Eram tulburat și nerăbdător într-o atmosferă desul de încordată. Părintele m-a ascultat și m-a îndemnat mereu la răbdare. Faci așa și așa, și stai liniștit că o să fie bine. Mai mult, de fiecare dată, lăsa tot ceea ce primea de la credincioși. Știut fiind faptul că la Sfântul Maslu oamenii pun pomelnice și o mică sumă de bani pentru cel ce le pomenește, Părintele a donat toți acești bani pentru amenajarea capelei. Erau sacoșe. A dăruit toți acești bani fără nicio tăgadă. Și alături de binecuvântarea sa aceștia au însemnat foarte mult, în condițiile în care știm vremurile pe care le trecem.”

Preotul Ungureanu l-a adus de câteva ori pe Părintele Iustin la Iași cu mașina personală, astfel că l-am întrebat cum era Părintele în spațiul informal. ”În preajma lui te simțeai altfel decât în mod obișnuit. Era ceea ce înseamnă un părinte. Cald, bun, deschis la ce nu merge și trebuie rezolvat. A fost și un episod mai interesant să zicem. Veneam de la Neamț, cu Părintele în dreapta, și, deoarece timpul ne presa, am apăsat accelerația ceva mai cu nădejde. La Moțca, nu am observat echipajul de Poliție și am trecut prin dreptul lor cam cu multișor peste limita de viteză din zona respectivă. În spate erau alți doi preoți, care se luptau cu somnul, în dreapta Părintele Iustin stătea cu ochii închiși, dar nu dormea. Și spun că sigur acum o să primesc acasă amenda pentru depășirea grosolană a vitezei în localitate, la care Părintele, fără să deschidă ochii, mi-a zis: Mergi înainte, că n-o să primești nimic. Și nu am primit!”

În interiorul capelei ”Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț” din perimetrul IRO Iași, cu hramul pe 5 august, am remarcat o icoană a Maicii Domnului și a mai multora care au suferit în temnița de la Aiud. ”A fost dorința Părintelui să punem pe unul din pereți această icoană. Îi vezi aici pe Sfinția sa, pe Părintele Calciu, pe Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor, pomenit astfel de Părintele Stăniloae, prezent și el în compoziție, pe Nicolae Steinhardt, pe Arsenie Boca.”

Am admis amandoi că este un semn al trecerii pe aici a Părintelui Iustin Pârvu.

La Iași, Părintele Iustin Pârvu a fost primit cu multă dragoste și încredere, pe măsura a ce dăruia el de fiecare dată. A fost așteptat și la sfințirea capelei, însă, între timp, Părintele a plecat la cele veșnice, dar cei ce au săvârșit acest act l-au pomenit alături de ctitorii acestui lăcaș. Periplul documentării acestui serial ne va duce la alți oameni care poartă amprenta harului Sfinției Sale și care ne conturează pe zi ce trece dimensiunea uluitoare a sfințeniei acestui om, pe care a revărsat-o și contemporanilor lui. Permanentul său îndemn la răbdare, smerenie și credință nu au fost simple vorbe. Exemplul personal și trăinicia ctitoriilor sale sunt repere de necontestat în judecățile care se pot face.

Într-un final, l-am întrebat pe preotul Ungureanu dacă el simte ceva ca fiind o minune în relația cu Părintele Iustin: ”Faptul că și-a îndreptat atenția către mine, un necunoscut slujitor al Domnului, a fost o minune, cum de altfel pot afirma și despre întreaga experiență trăită cu Părintele Iustin.”

Părintele Iustin a acceptat invitația de a-mi binecuvânta locuința, prilej cu care am remarcat o anume predilecție când e vorba de dialog. Pe scurt, am un fecior care, aflat la vârsta pubertății, prezenta o serie de comportamente neadecvate, cu efecte destul de supărătoare. Părintele Iustin, după ce a sfințit locuința, s-a aplecat asupra copiilor, le-a oferit mici daruri și s-a așezat lângă ei, încercând să păstreze aceeași linie de comunicare vizuală. A dialogat cu ei, nu ca o entitate superioară, ci foarte cald și apropiat, astfel încât după această vizită problemele au încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal și chiar mai mult.

Relatare de George PĂTRĂUCEAN pentru Mesagerul de Neamţ: Minunea de a crede (2)

Categories:   Minunile Părintelui Justin, Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Comments

Sorry, comments are closed for this item.