Mănăstirea Petru Vodă

Comunismul, ieri şi azi

Materialismul dialectic învaţă că „baza este lumea materială, economia, producţia, comerţul, iar cultura, religia, învăţământul, literatura şi artele fac parte din ‘suprastructură’. ‘Suprastructura’ nu poate exista fără bază, dar baza poate exista fără suprastructură, căci poţi trăi şi dacă eşti ateu, dar nu poţi trăi dacă n-ai mâncare, haine, adăpost; poţi trăi fără cărţi, tablouri şi muzică în casă, dar nu poţi trăi fără hrană în stomac. Baza e viaţa materială, iar cultura şi civilizaţia sunt suprastructura care există, dar nu e necesară” (Karl Marx).

Desigur, nu există suprastructură, există viaţă fizică şi viaţă psihică, împreună. Viaţa spirituală morală şi luminoasă aduce cu sine şi bunăstarea materială. Invers, niciodată.

E naiv cel care îşi închipuie că între capitalişti şi bolşevici ar fi antagonism. E mai mult decât naiv cel care aşteaptă ajutor de la plutocraţia internaţională în loc să-şi pună singur casa lui în ordine. Se înşeală cel ce crede că poate avea grijă de sine – neputinţa i se va vădi deodată cu trufia. Dumnezeu este Purtătorul de grijă al celui ce crede, ca şi al celui ce nu crede, căci fără Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)

Timp de două mii de ani Biserica a civilizat şi moralizat oamenii. După iluminismul francmason, anti-cultura, cu care este înlocuit Creştinismul culturii universale, respinge valorile spirituale, şi le înlocuieşte cu fantasme groteşti, cu desfrânări şi cu crime rituale – ideologie promovată peste tot, prin toate filmele, reclamele, programele şcolare, universitare, medicale, prin jocurile de calculator, literatură, mass-media. Factorii de propagandă şi agitaţie încep prin a enunţa probleme sociale reale, pe care tot agenţii politicii oculte le-au creat, iar după ce câştigă încrederea publicului, elaborează şi aplică planuri de presupusă soluţionare, care de fapt constau din metode mai riguroase de supraveghere, spionaj, şi control totalitar asupra întregii populaţii.

Ce putem afla din mass-media? Minciunile mainstream. Acum, şi underground-ul mass-media este la fel de poluat cu minciunile mainstream. Dar poate că e mai bine când mass-media nu tratează un subiect, decât atunci când îl tratează, căci minciuna împodobită cu frânturi sau bucăţi de adevăr, fiind crezută ca adevăr, e mult mai perfidă şi mai periculoasă decât minciuna totală, care nu poate fi deghizată. Minciuna cuvinţelului filioque a făcut mai mult rău în ultima mie de ani decât toate cultele păgâne. Subculturile şi underground-ul, pretinzându-se dinafara sistemului sau anti-sistem, sunt de fapt nişte măşti haiduceşti mult mai utile şi mai uzitate de sistem.

Ca în cartea lui George Orwell 1984, există un Minister al Adevărului care făureşte minciunile pe care sunt obligate să le creadă masele. În socialism eram obişnuiţi cu ziaristica de partid şi de stat. Libertatea de expresie ar presupune concurenţă între ziare independente, nu-i aşa? Ei bine, nu. În 1910 jumătate din ziarele locale aveau ziare competitoare independente care le contraziceau dacă aveau argumente. Din 1986 98% din toate ziarele aparţin unei singure conduceri centralizate şi, consecinţă firească, 85% din ele au aceleaşi vederi asupra tuturor lucrurilor, indiferent de cum sunt exprimate, aparenţa e de pluripartidism, dar realitatea, substanţa este partidul unic. Jurnaliştii, spre deosebire de seriozitatea şi de rafinamentul culturii şi gândirii celor din prima jumătate de veac, fiind azi interesaţi doar de bani, de senzaţional şi de părerea că „fac ceva”, publică nu ceea ce hrăneşte sufletul, ci ceea ce-l şochează. Astfel, în loc să şocheze în bine, precum relatarea Evangheliei, a minunilor, a faptelor Harului, adică partea de suprafiresc, mass-media glorifică actele de nefiresc, în timp ce diseminează propria lor versiune a realităţii.

Tot ceea ce este repetat insistent poate căpăta valoare de condiţionare imperativă, pavlovian. De aceea chiar şi cei ce pretind că apără adevărul, dacă nu-l zugrăvesc mai puternic decât zugrăvesc minciunile, tot minciunii îi fac un serviciu. Desigur, ei prigonesc mult mai aprig pe cei ce nu corespund şi nu se supun perfect ideologiei lor, decât prigonitorii ideologiei adverse. Cine are o părere uşor diferită, sau exprimă acelaşi lucru cu altă terminologie decât cea de partid, în cele din urmă e epurat, doar în cazuri fericite ajunge marginalizat. Procedeul obişnuit este însă ridiculizarea şi sabotarea, pentru că numai un om liber respectă diversitatea de idei, iar tiranului îi e frică de gândurile celor liberi.

Întreaga mass-media şi toate canalele de comunicare doar aparent oferă o gamă variată de atitudini şi opinii, în realitate sunt strict controlate: gama variază între limite precis definite; şi asta din cauză că prin televiziune, radio, ziare, reviste, cărţi, filme vorbeşte aceeaşi voce: vocea stăpânitorului acestui veac şi a slujitorilor lui, ba chiar şi prin conversaţiile interumane vorbeşte, de cele mai multe ori, aceeaşi voce: numitorul comun al culturii induse, tiparul, moda, pătrăţica.

Nu atât ştirile controlează minţile, cât programele de distracţii, distracţia fiind exact ceea ce desemnează: a dis-trage este a re-trage de la atenţie, de la concentrare, de la rugăciune şi în general de la orice este benefic. Entertaiment înseamnă schimbarea undelor cerebrale, din activitatea lor de analiză, sinteză şi acuitate, în starea vegetativă, care e cea mai predispusă sugestiilor, directe sau subliminale. Iar sugestiile vin de peste tot, din toate sursele care nu vor mântuirea şi binele omului. Marketingul este formatarea minţii pe calapod demonic.

Reclamele vin de la comercianţi atei. Deci chiar şi ziarele care nu aparţin acestor magnaţi respectă linia partidului, căci altfel li se retrag reclamele şi ziarele nu mai pot apărea. Cărţile sunt de asemenea strict cenzurate – marile edituri aparţin de fapt aceloraşi magnaţi, pentru care profitul material e deasupra oricărei morale. Centralizarea nu este malefică în sine, ca principiu, ci doar când centrul nu este închinat lui Dumnezeu.

Morala, spre deosebire de ce cred proletarii din toate timpurile, nu este o abstracţiune de ruminat pentru „burghezii” filosofi, fiindcă filosofia morală precede până şi crearea Lumii, darămite fapta omului: întâi e gândul, credinţa, iar apoi fapta, dovada credinţei.

Morala este garanta echităţii în orice domeniu, de la Drept, la Economie. Dublul standard a devenit însă… unicul standard. Un caz: Alaska are rezerve de petrol la fel de mari ca şi Arabia Saudită, dar exploatarea locală este interzisă aducând motive ecologice (care ar putea fi soluţionate responsabil), când de fapt motivul real este a nu permite ca statele să devină independente şi să-şi satisfacă nevoile interne, iar nu de dragul întinderii de zăpadă nepătată, căci altminteri guvernul permite şi promovează cu mult zel distrugerea naturii. În trecut, companiile miniere săpau minele adânc în pământ, distrugând cît mai puţin din suprafaţă. Astăzi, companiile multinaţionale practică mineritul de suprafaţă, dezgolind vânele de minereu şi nu săpând galerii subpământene. Mineritul de suprafaţă realizează profituri imediate mai mari, iar dacă pământul rămâne distrus şi mort în urma lor, ce îi pasă celui fără conştiinţă? Mineritul de suprafaţă costă 30% mai puţin şi producţia este 100% mai mare decât în mineritul tradiţional. (Dragostea asta subită de animale şi natură a guvernului subjugat plutocraţiei internaţionale e o demagogie neruşinată, căci motivul ecologiei, departe de a fi cu adevărat respectat prin metode dovedite ca fiind realmente ecologice, a devenit la fel de marionetă ca şi Drepturile Omului, călcate în picioare permanent de către statul global, dar fluturate ca fundament pentru orice legiferare a vreunui moft, moft drăcesc cu care e înlocuită morala creştină). Motivul acestor flagranţe ar mai putea fi şi dorinţa de a crea resentiment în mase pentru companiile petrolifere private, astfel încât masele să ceară sau cel puţin să accepte naţionalizarea resurselor subsolului şi a surselor de energie. Desigur, cămătarii internaţionali nu vor fi în pierdere; doar companiile locale, mici şi productive sunt sabotate pentru a dispărea.

1280px-Berkeley_pit1984

Să luăm un alt caz – al indo-americanilor – ilustrativ pentru oricare din statele înrobite de fiara atee. Când e vorba de dreptate, indienilor americani li se poate lua şi pământul, şi istoria, şi viaţa, dar când e vorba de anihilarea creştinismului, atunci toate duhurile şi fantasmele şi totemurile în care credeau indienii sunt impuse în viaţa publică şi propovăduite copiilor în şcoli. Companiile multinaţionale care primesc în arendă pământurile triburilor indiene procedează cu ele aşa cum procedează în ţările din lumea a treia: prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional, le asigură insuficienţă economică, şomaj ridicat şi dependenţă totală. Când deschid o exploatare, companiile multinaţionale aduc un trafic comercial şi industrial sporit pentru care nu există infrastructură, adică drumuri, spitale, canalizare, apă; acestea sunt construite de către municipalităţile locale ca să satisfacă necesităţile, cu bani proveniţi din impozite ridicate de la localnici, şi din obligaţii municipale vândute localnicilor. Apoi, când minereul s-a epuizat, companiile multinaţionale pleacă lăsând în urma lor şomaj şi oraşe moarte locuite de localnici îndatoraţi până-n gît pentru lărgirea lor. Din cele 8-12 milioane de piei roşii pe care i-a găsit Columb, au mai rămas circa un milion; politica guvernului este de a „termina” statutul de naţiune al triburilor indiene. Femeile indiene sunt sterilizate fără ştirea lor în clinici, copiii lor sunt pe cât posibil mutaţi ca să fie absorbiţi de restul populaţiei; sute de activişti indieni care se opun au fost asasinaţi. Exproprierea indienilor americani a fost începută de către căile ferate şi este continuată astăzi de interesele petrolifere şi miniere. Poluarea aerului pe rezervaţia tribului Navajo este de 100 de ori mai mare decât standardul pentru oraşul Los Angeles. În New Mexico, unde firma Anaconda a lui Rothschild şi Rockefeller operează una dintre cele mai mari mine deschise la suprafaţă, apele râului Rio Paguate sînt verzi de poluare chimică; 2.800 acri au fost devastaţi pentru producerea de Uraniu 398, şi rata de mineri Navajo au cancer la plămâni a sporit de 85 de ori. Un sfert din tot Uraniul extras în Statele Unite provine de pe rezervaţiile indiene. După ce Comisia de Energie Atomică n-a mai subvenţionat mineritul uraniului, companiile şi-au închis operaţiile, şi indienii au rămas şomeri între tone de reziduu radioactiv care-i costă $21 milioane ca să scape de el. Când indienii au protestat, în 1973, guvernul le-a răspuns cu tancuri, helicoptere şi mitraliere, şi cu blocada alimentelor şi a medicamentelor. Dar cine a auzit de ei din ziare sau de la televizor? Mass-media n-a şoptit o vorbă despre toate astea.

Cazul este emblematic pentru orice comunitate vânată de Fiara nesătulă.

harta-concesiunilor-din-Romania

Lenin prevedea electrificarea întregii întinderi sovietice pentru un mai bun control al populaţiei, noii noştri stăpâni preconizează în acelaşi scop „un computer în fiecare casă în anul 2000″. Computerele sunt o teribilă unealtă de spălare a creierului, căci obişnuiesc copiii de pe băncile şcolii să accepte doar ce prezintă ecranul computerului. Literatura, cărţile, au devenit desuete; „cititorii” se agaţă de şoricelul computerului şi, cu ochii ţintă la ecran, se lăsă în voia apelor care le spală creierul cu cea mai înaintată tehnologie.

Secolul XX a adus un crud paradox: inventivitatea minţii omeneşti folosită pentru degradarea şi îndobitocirea ei, progresul tehnologic realizat de strălucite minţi inginereşti – folosit pentru distrugerea altor minţi, din fragedă copilărie. Tot mai mult se înlocuieşte adevărata viaţă spirituală cu simulacre de stări care nu aduc nici un plus de cunoaştere, ci o amalgamează şi o atenuează şi pe cea care mai era. Puterea hipnotică a pseudo-educaţiei, adică a propagandei minciunii, transformă oamenii într-o masă amorfă, invadată de mentalitatea materialismului dialectic.

Cu toţii ne închipuiam că „războiul rece” dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică a fost o realitate; dar în Statele Unite anticomuniştii adevăraţi erau persecutaţi, iar falşii anticomunişti şi adevăraţii comuniştii au fost şi sunt în fruntea bucatelor; căci globalismul de azi nu e altceva decât bolşevismul de ieri. Comunismul a dispărut numai cu numele; regimul comunist se instaurează azi în lumea pe care cei din lagărul socialist o credeau liberă; şi a rămas pe loc acolo unde era.

Voronet.Judecata.de.Apoi.DSC_5700

Material realizat la Mănăstirea Petru Vodă din studiile lui Traian Golea

Categories:   Atitudini

Comments

Sorry, comments are closed for this item.