Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Sofian Boghiu despre rugăciunea către Maica Domnului

Părinte Sofian, sincer, eu mă poticnesc la rugăciunea către Maica Domnului, la expresii precum „Singura grabnic folositoare”. Cum să le înţeleg ?

Maica Domnului este Maica Domnului, Maică Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă fată de fiul său, copilul său. Orice i se întâmplă copilului, maica este imediat sensibilizată; dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar ajuta ca să scape din acel impas – mama pământească. Am întâlnit multe cazuri de acestea în viaţa mea de preot. Mama Mântuitorului Hristos este o mare excepţie – Mama lui Dumnezeu întrupat. Însă, fiind Iisus pe Cruce, i-a dat Maicii Domnului această ascultare, sau această îngrijire din partea Sfântului Ioan: Fiule, aceasta este mama ta! Prin această misiune pe care o are Maica Domnului, dată în cel mai greu moment pământesc al Mântuitorului Hristos, când era pe Cruce răstignit şi a încredinţat ucenicului iubit pe Maica Sa, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat şi e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu. Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, aceşti doi martori ai Mântuitorului Hristos, au foarte multă trecere înaintea lui Dumnezeu, înaintea Judecătorului celui Drept.

Când ne adresăm către Maica Domnului, neavând curajul (pentru faptele noastre) să ne adresăm direct Mântuitorului Hristos, Maica Domnului mijloceşte pentru noi: „Doamne, eu care Te-am purtat în braţele mele, care Te-am crescut în viaţa Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea şi ajută pe acesta care se roagă mie!”

În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului este acest loc într-un icos de acolo, în care Maica Domnului se roagă Mântuitorului Hristos, spunând: „Doamne, ajută pe cei care mă roagă să mă rog pentru ei!” – cuvintele sunt altfel puse acolo, dar aceasta este ideea. Şi ea se roagă cu adevărat şi rugăciunea Maicii e primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste.

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut şi el greşelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat!” Scurt. O rugăciune la disperare: „Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!” Se ruga în celulă. Şi peste câteva clipe vede intrând prin uşa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în braţe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” Şi a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, şi toată viaţa lui de după aceea – că a trăit încă mulţi ani în închisoare – a avut o viaţă foarte liniştită în sufletul lui, deşi suferinţele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o ştiu de la cel care a păţit-o. El mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a păţit şi cum i s-a rezolvat problema lui.

Aşa face Maica Domnului cea „grabnic ajutătoare”! Însă rugăciunea să fie făcută cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea, cu toată încrederea, chiar când suntem la disperare. Şi rugăciunea se împlineşte în momentul următor. Nu trebuie timp şi rugăciuni prea lungi, uneori. Câteodată, însă, avem nevoie de rugăciuni lungi, ca să ne potolim noi, să ne adunăm noi, să ne concentrăm către Dumnezeu. Alteori, în momente ca acestea foarte grele, pe loc îţi răspunde.

(extras din cartea Ne vorbeşte Părintele Sofian, editura Mănăstirii Sihăstria, 1998)

*

Tînărul trimis dincolo de cercul polar, care a stat cu Părintele Sofian în celulă, a fost Nicu Popescu – Vorkuta din Ploieşti, care a relatat despre Părintele Sofian Boghiu următoarele:

„La București am fost mutat în altă cameră, mai luminoasă, cu un singur pat și cu un deținut în ea. Purta barbă și păr lung, avea ochi senini și plini de evlavie. De la prima vedere părea să fie călugăr, și era chiar ieromonah.

Părintele Sofian Boghiu, călugăr feciorelnic de tânăr, și-a închinat viața Domnului nostru Iisus Hristos, trăind împreună cu alți câțiva tineri la Seminarul de la Cernica, până ce a fost tuns călugăr.

Făcea parte dintre preoții călugări care au făcut din Mănăstirea Antim din București un «Rug aprins», unde se slujea Domnului ziua și noaptea, fără pauză, imediat după ocuparea țării de către Armata roșie.

Figură blândă și trăitor profund în Domnul, am împărțit pentru câtva timp salteaua unui singur pat din celulă. Mi-a ascultat povestea suferințelor mele, întărindu-mă în credință. M-am spovedit și mi-am mărturisit păcatele tinereții mele, sfătuindu-mă să repet spovedania și după ce mă voi elibera unui preot înveșmântat. I-am povestit și favorul pe care mi l-a făcut Maica Domnului, când mi s-a arătat în închisoarea Lefortovo din Moscova. M-a crezut și m-a îndemnat să las scrisă această vedenie.

I-am mărturisit și dorința mea de a mă călugări, dacă mă voi elibera și m-a sfătuit că, în situația de față, ar fi mai bine să-mi întemeiez o familie deoarece, ca fost deținut politic, n-am să fiu lăsat în pace, ca să pot face adevărată călugărie.

N-am stat mai mult de trei săptămâni împreună, dar acele zile mi-au fost zile de lumină și îndemn pentru trăirea în Hristos.”

(Nicu Popescu Vorkuta – Crez și adevăr, București, 2009, pag. 264-265)

*

Doi prieteni de o viaţă, uniţi pe veşnicie de suferinţele închisorii: Părintele Sofian Boghiu şi Părintele Roman Braga, la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului de la Detroit, cu cîteva luni înainte de mutarea duhovnicului Bucureştilor la Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos

Doi prieteni de o viaţă, uniţi pe veşnicie de suferinţele închisorii: Părintele Sofian Boghiu şi Părintele Roman Braga, la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului de la Detroit, cu cîteva luni înainte de mutarea duhovnicului Bucureştilor la Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos

Categories:   Prea-sfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.