Mănăstirea Petru Vodă

Traian Popescu – Concert la Sala Palatului

Traian Popescu (1923 – 2010) a absolvit Politehnica şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Pentru lupta sa împotriva comunismului, a fost arestat în 15 mai 1948 şi condamnat la 20 de ani de temniţă. A pătimit la Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud şi Văcăreşti, suferind chinuri de neînchipuit, pe care le-a trecut prin rugăciune şi credinţă. A fost eliberat în 1964, cu decretul de graţiere generală. Experienţele sale din temniţe le-a descris după 1990, în volumele „Mănăstirea Predeal – Evocări”, „Catrenele Învierii”, „Zarca” Aiud 1957-1958”, „Experimentul Piteşti”, „File din procesul comunismului. Teroarea şi diversiunea politică de stat”.

În perioada 1957-1962, la închisoarea Aiud, în condiţii de exterminare, a compus în minte versurile şi muzica a circa 20 de lucrări, din care trei poeme simfonice, pe care după eliberare le-a aşternut în scris. Compoziţiile sale, de o cuceritoare seninătate şi de un farmec creştin inegalabil în literatura muzicii clasice, au fost interpretate la sala de concerte Radio şi la Sala Palatului, având un succes deosebit. Traian Popescu este, în istoria muzicii clasice, singurul compozitor care, deşi a trecut prin experienţa lagărului, a reuşit să creeze prin muzică stări de o deplină puritate, bucurie şi elevare spirituală, dovedind că dramatismul crucificării din temniţă a fost sublimat prin cel al trăirii harice. Astfel şi-a adus mărturia şi în lumea muzicii unul din sfinţii închisorilor, aducând acelaşi mesaj de bucurie hristică, de îmbrăţişare smerită, de iertare şi iubire de vrăjmaşi, realităţi pe care numai un sfânt le poate trăi cu o putere atât de mare încât să le izvorască şi în cei din jur.

Întrebat în 2009 ce şi-ar dori cel mai mult de la tinerii de azi, Traian Popescu a răspuns: „să se respecte unii pe alţii”. Întrebat dacă reparaţia istorică ar aduce foştilor deţinuţi vreo mângâiere, a răspuns: „poate nu trebuie să fim ai istoriei…” şi a zâmbit cu zâmbetul lui de înger.

În ultimii ani de viaţă, deşi s-a luptat cu boli grave, a fost prezent la toate acţiunile culturale şi civice cu încărcătură patriotică şi creştină. Apropiaţilor mai tineri care l-au întrebat despre rugăciune le-a zis, mirat: “Cum? Voi nu vă rugaţi neîncetat!?”A fost, pentru toţi cei ce l-au cunoscut, o pildă de dragoste şi răbdare fără margini.

Este înmormântat la cimitirul Străuleşti II din capitală (în acelaşi mormânt cu Gheorghe Jijie, fostul preşedinte al asociaţiei deţinuţilor politici), dar şi în uitarea multora, din care se cuvine să răsune azi din nou.

Traian-Popescu-Maca

Categories:   Cultura românească, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.