Mănăstirea Petru Vodă

Episcopul Nicodim Milaş: Canoanele 13-15 ale Sinodului I-II (despre nepomenirea episcopului, adică schisma)

Canonul 13

Cel viclean aruncând în Biserica lui Hristos semin­ţele neghinei eretice, şi acestea văzându-le tăiate din rădăcină cu sabia Duhului, a venit pe altă cale de viclenie, apucându-se să despartă Trupul lui Hristos prin nebunia schismaticilor. Dar sfântul sinod zăticnind desăvârşit  şi această viclenie a lui, a hotărât că dacă de acum înainte vreun presviter, sau diacon va osândi pe episcopul său pentru oarecare vinovăţie, înainte de sinodiceasca jude­cată şi cercetare, şi de osândirea lui desăvârşită ar în­drăzni să se depărteze de la comuniunea cu acela, şi numele lui nu-l va pomeni la sfintele rugăciuni ale litur­ghiilor, precum s-a predanisit Bisericii, acela să se supună caterisirii, şi să se lipsească de toată demnitatea ieraticească. Căci cel ce este rânduit în ceata presviterială şi îşi atribue pripit judecata mitropoliților şi osândeşte însuşi mai înainte de judecată, după chibzuiala sa, pe părintele şi pe episcopul său, acela nu este vrednic nici de demnitatea presviteriei, nici de numele [de presviter]. Iar cei ce vor urma acestuia, de vor fi dintre cei ierosiţi, şi ei să cadă din demnitatea lor; iar de [vor fi] monahi, sau mireni, desăvârşit să se afurisească din Biserică până când, desfăcând legătura cu schismaticii, se vor întoarce la episcopul lor propriu.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ec.; 3 sin. III Ec.; 18 sin. IV Ec.; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11 Cartagina; 14, 15 Sin. I-II Constantinopol)

Comentariu: În multe canoane se cuprind dispoziţii în privinţa supu­nerii clerului faţa de episcopul în drept, începând cu canoanele apostolice şi până la sinodul prezent din secolul al IX-lea (vezi și canoanele paralele). În vremurile trecute unii dintre presviteri acuzau pe nedrept pe episcopii lor cum că ar lucra împotriva dreptei credinţe şi a dreptăţii (ἐν εύσεβεία καὶ δικαιοσύνῃ), şi dezbinându-se de episcopul lor, produceau schizme (σχίσμα). Aceşti presviteri, precum şi toți cei ce li se ataşau, erau supuşi pentru aceste fapte la pedepse severe (Canonul 31 Apostolic). Aceşti presviteri neastâmpăraţi dacă nu puteau să acuze de eres pe episcopul lor, şi din acest motiv să se dezbine de dânsul şi să-i denege supunerea, atunci găseau motive în niscaiva păcate, de cari s-ar fi făcut vinovat episcopul, şi fără să aştepte dovedirea acelor păcate, întrerupeau în chip arbitrar comunitatea cu episcopul lor, încetau de a pomeni numele lui după rânduielile prescrise la slujbele dumnezeieşti şi produceau schismă. Împotriva acestor fel de presviteri neastâmpăraţi s-a emis canonul prezent (13), carele dispune să se caterisească şi să se despoaie de toată demnitatea presviterul sau diaconul, carele ar îndrăzni să denege supunerea față de episcopul său, înainte de a se fi cercetat şi dovedit sinodaliceşte transgresiunea, cu care a fost acuzat acel episcop şi înainte de pronunţarea sentinţei definitive de către forul jude­cătoresc bisericesc competent; căci – zice canonul – nu este vrednic nici de demnitatea nici de numele de presviter cel ce osândeşte după chibzuiala sa şi înainte de judecată pe episcopul şi pe părintele său şi cel ce îşi asumă puterea de mitropolit, care singur are căderea de a pronunţa sentinţă asupra infracţiunilor episcopilor. Cu aceeaşi pedeapsă pedepseşte canonul şi pe toţi ceilalţi clerici, care se ataşează acestor presviteri schismatici; în privinţa călugărilor (monahilor) şi laicilor dispune să se afuri­sească desăvârşit (ἀφοριζέσϑωσαν παντελῶς) din Biserică până ce nu se vor cuminţi şi nu se vor întoarce la episcopul lor legal.

Canonul 14

Dacă vreun episcop sub pretextul că acuză pe mi­tropolitul său, mai înainte de sinodiceasca cercetare, s-ar depărta pe sine-şi dela comuniunea cu el şi nu ar po­meni numele lui după obicei la dumnezeiasca slujbă tainică, sfântul sinod a hotărât ca acela să fie caterisit; dacă numai desbinându-se de mitropolitul său ar face schismă. Fiindcă se cuvine ca fiecare să cunoască măsura [datoriilor] sale, şi nici presviterul să nu defaime pe episcopul său, nici episcopul pe mitropolitul său.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ec.; 3 sin. III Ec.; 18 sin. IV Ec.; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 15 Sin. I-II Constantinopol)

Comentariu: Ceea ce prescrie canonul 13 al sinodului prezent în pri­vinţa raportului dintre presviteri şi ceilalţi clerici faţă de episcop, acelaşi lucru se dispune prin canonul prezent (14) în privinţa ra­portului dintre episcop şi mitropolitul său.

Canonul 15

Cele ce sunt rânduite pentru presviteri, şi episcopi, şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea sinodală şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

(Cf. canoanele 31 Apostolic; 6 Sin. II Ecumenic; 3 Sin. III Ecumenic; 18 Sin. IV Ecumenic; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 14, Sinodul I-II Constantinopol)

Comentariu: Canonul prezent întregeşte canoanele 13 şi 14 ale acestui sinod şi dispune că dacă trebuie să fiinţeze raportul cuvenit între presviter şi episcop, precum şi între episcop şi mitropolit, apoi cu atăt mai vârtos trebuie să fiinţeze acest raport faţă de patriarh, față de care toţi trebuie să stea în raport de supunere: mitropoliţii, episcopii, presviteri şi toţi ceilalţi clerici din patriarhat.

Canonul prezent, reglementând raportul de supunere faţă de patriarh, face observaţie generală cu privire la toate cele trei canoane (13-15), arătând că dispoziţiile emise au valoare numai pentru cazurile, când respectivii provoacă schisme faţă de patriarh, mitropolit şi episcop pentru anumite delicte nedovedite. Dacă însă un episcop, mitropolit sau patriarh începe să propovăduiască în public în Biserică vreo învăţătură eretică, care este potrivnică ortodoxiei, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel episcop, mitropolit şi patriarh și pentru aceasta nu numai că nu se vor supune vreunei pedepse canonice, ci vor fi chiar lăudaţi, deoarece prin aceasta ei nu au osândit pe un episcop legal şi nu s-a răsculat împotriva unui astfel de episcop, ci au osândit pe un episcop mincinos şi o învăţătură mincinoasă, şi nici nu au produs schismă în Biserică, ci dimpotrivă au scăpat Biserica, cât le-a fost cu putinţă, de schismă şi de dezbinare.

Arhimandritul Ioan, având în vedere împrejurările istorice din Biserica rusească, foarte just şi în sensul strict al doctrine canonice observă la interpretarea acestui canon că un presviter nu va fi vinovat, ci vrednic de laudă, dacă se dezbină de episcopul său din cauza unei învăţături eretice, dar numai atunci, dacă acel episcop începe să propovăduiască o învăţătură care este evident potrivnică învăţăturii Bisericii Ortodoxe şi care a fost condamnată în chip solemn de Biserică, şi dacă acela propovăduieşte în chip expres şi în public în Biserică această învăţătură falsă cu intenţia expresă de a răsturna învăţătura ortodoxă şi de a fortifica erezia; dacă însă nu va fi acest caz, şi anume, dacă un episcop exprimă vreo anumită părere individuală în chestiunile de credinţă şi morală, care cuiva nu i s-ar părea corecte, dar care nu au importanţă deosebită şi uşor se pot corecta, fără ca episcopul respectiv să poată fi acuzat de vreo eterodoxie imaginară, sau dacă episcopul respectiv exprimă vreo opinie greşită în cerc restrâns de câteva persoane, şi acea opinie se poate îndrepta în acel cerc restrâns, fără să se răstoarne pacea din Biserică, în astfel de cazuri nici un presviter nu are dreptul de a se dezbina în mod samovolnic de episcopul său şi a produce schismă, ci dânsul se va supune dispoziţiei prescrisă de canonul 31 Apostolic în această privinţă.

Sursa: Dr. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, volumul II, partea I, Editura Diecezană, Arad, 1934, pp. 320-323

Categories:   Drept canonic, Uncategorized

Comments

Sorry, comments are closed for this item.