Arhiep. Averchie Tauşev – Despre rîvna mincinoasă
Viețile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curățirii Bisericii”, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizației. Preoți, mireni şi monahi sunt ațâțați şi făcuți să nu se încreadă unii în alții, tocmai ca să [se] apere avantajele lumeşti ale respectivelor … Read More
Părintele Justin Pârvu – Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă
– Mărturisirea credinţei, care este o datorie evanghelică, cum ar trebui făcută, astfel încât să nu cădem în extreme, ajungând în felul acesta la schisme grabnice şi neîntemeiate? – Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără ascunzişuri. Adevărul trebuie … Read More
Viaţa Sfîntului Fotie cel Mare, scrisă de Sfîntul Iustin Popovici
Părinţii noştri purtători de Dumnezeu, care în Biserica lui Dumnezeu au făcut totul după bună plăcerea lui Dumnezeu ne-au lăsat ca moştenire sfântă această învăţătură, pe care au primit-o de sus şi pe care le-au transmis-o Sfinţii Apostoli: nu … Read More
Episcopul Nicodim Milaş: Canoanele 13-15 ale Sinodului I-II (despre nepomenirea episcopului, adică schisma)
Canonul 13 Cel viclean aruncând în Biserica lui Hristos seminţele neghinei eretice, şi acestea văzându-le tăiate din rădăcină cu sabia Duhului, a venit pe altă cale de viclenie, apucându-se să despartă Trupul lui Hristos prin nebunia schismaticilor. Dar sfântul sinod … Read More
„Oşti”, „frăţii” şi alte „noutăţi misionare”
„Oşti” plagiate, fără scrupul, după „armata mântuirii”, invenţie pur protestantă, şi „frăţii” localizate bizar în viaţa creştinătăţii ortodoxe a românilor de câţiva păstori îmbibaţi până la refuz de lecturi catolice. Acestea sunt realizările misionare” de ultimă oră, cu care entuziaştii … Read More
Părintele Justin Pârvu: Rugaţi-vă, rugaţi-vă, să nu cădeţi în ispita înşelării
– Părinte, cu durere observăm că România nu mai are puterea şi valoarea de altădată, pentru că ea nu face decât să execute ordinele marilor puteri ce conduc întreaga omenire, fără să se mai opună câtuşi de puţin şi se … Read More