Mănăstirea Petru Vodă

Mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu s-a mutat la Domnul

Astăzi (23 Ianuarie 2018) dimineaţă, una din cele mai alese flori ale acestui neam mult încercat, şi una din ultimele supravieţuitoare ale iadului temniţelor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, fiică duhovnicească a părinţilor Arsenie Boca şi Justin Pârvu, s-a mutat la cele cereşti. După o viaţă închinată lui Hristos în care a purtat cu smerenie, cu bărbăţie şi delicateţe crucea pe care Mîntuitorul i-a dăruit-o, în ultimii ani de viaţă a primit încă o cruce, aceea a unui cancer necruţător, cruce purtată cu multă demnitate şi recunoştinţă. Ieri după amiază, părintele stareţ Hariton Negrea i-a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi s-au despărţit în pace, cu nădejdea revederii într-o lume mai bună. În aceeaşi linişte lăuntrică şi pace cerească sufletul doamnei Aspazia s-a mutat la cele cereşti cu puţin înainte de ora 3 dimineaţa, lăsîndu-ne moştenire mărturia prezenţei lui Hristos în sufletele care Îl caută cu toată inima.

Înmormîntarea va fi Joi, 25 Ianuarie, la ora 11, în oraşul Roman.

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) 1923 în comuna Cotul Ostriţei, în casa bunicilor materni; primul copil din cei trei (fratele – Anatolie, sora – Ariadna, decedată la opt luni) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel (născută Axani).

A urmat cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdita (Fântânele), judeţul Soroca, judeţ de baştină al familiei Oţel.

A fost înscrisă la Liceul din Bălţi, oraş mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală.

Între 1936-1940 a urmat cursurile la Liceul de fete ortodox Elena Doamna din Cernăuţi. În frământările anului 1940 (prima cedare teritorială la opresiunea rusească) pierde din nou un an şcolar. În 1941 reia cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi în particular, concomitent, clasa a 6-a. Îşi ajunge din urmă generaţia în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 se întrerupe şcoala, luând calea refugiului, dramatic şi definitiv de data aceasta. Îşi ia bacalaureatul la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.

Între 1944-1948 a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, primul an la Sibiu (unde Universitatea era refugiată) şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea „Iisus în poezia română”. Este una dintre studentele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidenţa unei rânduieli tainice a făcut ca şi poetul şi filosoful Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie şi caldă amintire, să aibă parte de o asiduă şi nedreaptă prigoană comunistă, asemenea întregii sale generaţii de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniţă, exil şi marginalizare.

Între 1946-1948 Aspazia Oţel a funcţionat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii şi Cercetări Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.

La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: şi anume aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară FDC-ului – organizaţia de tineret a bărbaţilor – activează în cadrul Liceului de fete ortodox Elena Doamna, din Cernăuţi, şi apoi în Centrul Studenţesc Legionar din Cluj (C.S.L.).

În 1958, în loc de eliberare, i se acordă încă 4 ani de detenţie, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste Mislea, Jilava, Botoşani şi Arad (de unde este eliberată).

În 1962 se stabileşte cu mama (pensionară) în oraşul Roman, tatăl fiind decedat (1958). Cu foarte multă dificultate reuşeşte să funcţioneze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta cresc pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul, inginer, iar fiica, medic).

În 1977 îi moare mama, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.

După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste – a se vedea în acest sens volumul autoarei „Adusu-mi-am aminte” (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doamnei Aspazia Oţel Petrescu, rostite cu prilejul sfinţirii Hramului Paraclisului Naşterea Maicii Domnului de la Mislea şi la fiecare hram (8 septembrie).

În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale „LUCIAN BLAGA” pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internaţional Lucian Blaga de la Lancrăm-Sebeş-Alba. Preţuieşte enorm Diploma „Mihai Eminescu – Românul Absolut”, conferită pentru „Restaurarea chipului creştin al lui Mihai Eminescu”.

Volume publicate:
– Strigat-am către Tine, Doamne…, prima ediţie, (Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Buna Vestire, 2000), carte apărută graţiei îndemnului neobosit şi generos al colegului de suferinţă, scriitorul Gheorghe Stănescu;
– Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterea Maicii Domnului (Bucureşti, Editura Scara, 2001);
– Adusu-mi-am aminte (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2008);
– In memoriam. Spice. (Bucureşti, Editura Elisavaros, 2009);
– A fost odată (Bucureşti, 2011).

A îngrijit şi coordonat pentru publicare volumele de memorii ale unor foşti deţinuţi politic: “Starţun între temniţă şi vecie” de Victor Leahul, “Pe firul amintirilor” de Sofia Cristescu Dinescu, “Ale Tale dintru ale Tale” de Maica Patricia Codău. Multe alte lucrări, cărţi, articole şi interviuri video vin să completeze iubirea de Hristos şi de neam a acestei alese flori duhovniceşti.

*

Dincolo de aceste sărace rînduri biografice, va rămîne permanenta prezenţă a lui Hristos în sufletul cald şi luminat al unei vrednice fiice a Tatălui ceresc:

De multe ori am fost încurajată de un glas tainic care-mi vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în iubirea Mea. Cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, a avut revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă”.

M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

 

*

Imagini de la înmormîntarea sa (25 Ianuarie 2018; colaj alcătuit de către pagina marturisitorii.ro):

Părintele Hariton Negrea, Starețul de la Mănăstirea Petru Vodă, despre mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu:

Mielușeaua lui Hristos, Aspazia, s-a suit la ceruri, către Lumina lină și necreată

Ca o porumbiță cuvântătoare, distinsa Doamnă a temnițelor comuniste, Aspazia Oțel Petrescu, s-a înălțat cu sufletul la cer, către Părintele Luminilor, căruia I-a slujit cu osârdie și evlavie întreaga-i viață.

Cu dânsa la cer cu siguranță a urcat nu doar sufletul domniei sale ci și ethosul neamului românesc cu dorurile și biruințele sale, un neam răstignit pe Golgota unei Românii asuprite dar frumoasă, curată și demnă. Cel puțin așa s-a simțit la slujba de înmormântare ce a avut loc azi, 25 ianuarie, in orașul Roman, unde viețuia de mulți ani. O slujbă mai puțin obișnuită, pentru că nu întristarea specifică ceremoniilor funebre a predominat, ci bucuria unui praznic de sărbătoare, ce iți înălța sufletul, pătruns de o bucurie nepământeană. Doar sfinții lui Dumnezeu pot transmite o astfel de stare de pace și bucurie. Romanul a devenit azi centru de pelerinaj prin prohodirea eroinei lui Hristos, Aspazia, tot așa cum pelerinaj era și la ușa locuinței sale, unde poposeau pentru o clipă duhovnicească de trăire ortodoxă, credincioși, tineri, intelectuali și oameni simpli din toate colțurile țării, care îi căutau sfaturile înțelepte și însuflețitoare.

Înțelepciunea și trăirea sa ortodoxă izvorau din experiența unei jertfe curate închinate lui Hristos atât în temnițele comuniste, cât și în restul vieții sale de zi cu zi, prin asceză, studiu patristic și literar și propovăduire a valorilor autentice ortodoxe și naționale.

Noblețea, blândețea, înțelepciunea, agerimea minții, învăluite de o smerenie profundă, din ce în ce mai greu întâlnită astăzi, erau virtuți ce îi înnobilau sufletul, care ca o lumină reflecta celorlalți raze de lumină înțelegătoare.

Îți mulțumim, mielușeaua lui Hristos, Aspazia, pentru toată lumina transmisă, folosul, rugăciunea, sfatul și sprijinul dăruit nouă, și Bisericii lui Hristos!

Astăzi la apusul existenței sale pământești, Aspazia Oțel Petrescu a văzut Lumina lină, ce a povățuit-o în clipele cele mai grele, după mărturia dânsei, pe care a dorit-o și căutat-o cu neobosită alergare duhovnicească, până la capăt. Acum cu îngerii în ceruri va cânta imnul cântării ei celei mai dragi: „Lumină lină”.

Veșnică să-i fie pomenirea și Dumnezeu să o odihnească cu sfinții și împreună cu îngerii în Împărăția sa!

Revista Atitudini a mănăstirii de maici Paltin – Petru Vodă

În continuarea foto-reportajului de mai jos urmează mai multe relatări de la fața locului și predici filmate ale Înalților Teodosie și Ioachim.

Mulțumim Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, agenției Basilica.ro și ziaristului Victor Roncea pentru permiterea preluării fotografiilor de mai jos, care certifică, de asemenea, după părerea noastră, sfințenia celei denumite deja Sfânta Închisorilor comuniste, adormită întru Domnul după o grea suferință dar rămasă cu mâinile calde și moi, pentru toți apropiații ei, până la slujba de îngropăciune.

Inmormantarea doamnei Aspazia Otel Petrescu – foto Victor Roncea

CUVÂNT AL PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE:

Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.

Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.

În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

La finalul slujbei de prohodire, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a adresat un cuvânt de mângâiere celor prezenți, în calitate de invitat, motivând totodată prezența sa la Roman, transmite Arhiepiscopia Romanului si Bacaului:

Am poposit aici, la Roman, cu binecuvântarea IPS Ioachim, pentru că am cunoscut-o pe vrednica de pomenire Aspazia Oțel încă de pe vremea când eram Episcop-vicar la București și mergea în diferite locuri pentru a face pomenire deținuților politici. De pe patul de suferință mi-a transmis prin ucenicii săi că ar vrea să-i fac o rugăciune de dezlegare când va pleca din viața aceasta.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat câteva trăsături care au definit viața mărturisitoare a Aspaziei Oțel Petrescu:

Aspazia Oțel Petrescu este un simbol al dârzeniei, al suferinței biruitoare, al mărturisirii credinței în cele mai dificile împrejurări ale vieții. Cu adevărat rămâne o lumină care nu se va stinge niciodată. Ea este o mărturisitoare și o dârză răbdătoare în suferință, o luptătoare pentru adevăr, pentru Hristos, pentru demnitatea neamului, pentru înălțarea credinței neamului său către Dumnezeu. Atât de frumos a glăsuit și a scris, încât ne lasă o zestre nemuritoare, iar cea mai aleasă zestre este chiar vața sa atât de verticală, tăria sufletului său care niciodată nu s-a încliat în nicio suferință. Tot timpul s-a simțit îmbrățișată de Hristos în necaz și această îmbrățișare ne-o transmite și nouă pentru că Hristos ne iubește pe toți și în necazuri trebuie să fim răbdători.

De asemenea, Ierarhul a subliniat faptul că suferința îndurată în temniță a adus strălucire chipului ei, iar Hristos i-a fost mereu alături:

Orice suferință Dumnezeu o încununează și-o arată plină de strălucirea harului Său. Această strălucire a harului s-a văzut pe chipul regretatei Aspazia, s-a văzut în glasul ei, în gândurile ei și în atâtea mărturii. Ea se aseamănă femeilor mironosițe, fără frică, fără ezitare, pline de jertfă, care lasă jerfa vieții lor ca o icoană vie pentru posteritate. A fost o luptătoare. Sufletul ei a fost întotdeauna liber, nimeni nu a putut să o oprească în a-L mărturisi pe Hristos, căci El a fost puterea vieții ei, a fost dragostea ei cea mai mare, Lumina care a călăuzit-o în viață și chiar dacă a fost dusă să sufere în întuneric, în sufletul ei mai mult a strălucit lumina și chinul său l-a simțit mai aproape de Hristos.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre perceperea vieții ei de către posteritate și despre locul pe care ea îl ocupă între mărturisitorii credinței străbune:

A arătat o credință care era legătura sa cu Dumnezeu, o credință pe care nu o putea ține doar în lăuntrul său, ci o credință pe care a dăruit-o atâtor oameni și care va aduce roade și mai departe căci despre Aspazia se va vorbi mult și numele ei nu va fi uitat niciodată, ci va rămâne un chip luminos pe bolta cerului și o lumină strălucitoare în biserica noastră ortodoxă.

Video: Atitudini

IPS Ioachim: “Prohodim o eroină ce se naște azi în cer dar noi socotim ca azi, la Roman, chiar înmormântăm o Sfântă”

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului: Aspazia Oțel Petrescu a fost condusă pe ultimul drum

25 Ianuarie 2018
Inmormantarea doamnei Aspazia Otel Petrescu

Sute de persoane și-au luat rămas bun de la Aspazia Oțel Petrescu astăzi, 25 ianuarie, conducând pe ultimul drum trupul neînsuflețit al celei ”care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu”, după cum a spus Părintele Patriarh Daniel.

Ziua despărțirii a consemnat mai întâi comuniunea de rugăciune în Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți în biserica ”Schimbarea la Față” din cimitirul ”Eternitatea” – Roman, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru iertarea păcatelor roabei lui Dumnezeu Aspazia Oțel Petrescu, al cărei trup neînsuflețit a fost așezat pe catafalc, în sfântul locaș.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună cu un impresionat sobor de ieromonahi și preoți, a oficiat slujba de înmormântare, în prezența membrilor familiei îndoliate, a prietenilor, a numeroși pelerini, călugări, monahii și credincioși sosiți la Roman din toată țara.

Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de părintele diacon Dumitru Bogdan Bădița, producător general Trinitas TV:

Doamna Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu. Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române. După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor. În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi şi întristaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!

După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate și adunării, evidențiind frumusețea și profunzimea trăirii religioase a Aspaziei Petrescu.

Prezența ei în spațiul public românesc a fost un strigăt, dar nu de disperare, ci un crâmpei din glasul unui arhanghel care anunță voia lui Dumnezeu și care este înveșmântat în autoritatea ce nu o poate da decât comuniunea cu Cel vechi de zile. Rolul său social a fost pilduitor, important și constructiv pentru viața și conștiința oamenilor din cetate. Cuvântările pline de însuflețire despre perioada carcerală a vieții sale, susținute cu prilejul Simpozioanelor și al altor manifestări culturale au adus lumină și speranță în familiile celor ce au pierdut ființe dragi în perioada de tristă amintire pentru istoria acestui neam, și au fost de un real folos tinerilor care au putut afla astfel mărturii cutremurătoare trăite de un intelectual care a suferit încă din timpul școlii. A trăit o viață în lumina lui Hristos pe care L-a avut Mângâiere și Povățuitor în clipele grele ale existenței sale, iar această prezență dumnezeiască a îmbărbătat-o și a înnobilat-o. Cu Hristos în celulă suferința ei a fost o binecuvântare, iar chinurile îndurate i-au transfigurat chipul făcându-l asemănător celui al martirilor prin care Cel răstignit pe lemn a dat mărturie lumii. Experiența celor 14 ani petrecuți în zeghe a fost pentru ea o treaptă care a apropiat-o și mai mult de Dumnezeu și i-a descoperit adâncul de trăire autentică a luminii necreate și a dăruit-o trăirii în duh filocalic. Aici s-a regăsit pe sine și vocația de pelerin spre Dumnezeu. A fost o iubitoare de frumos și de aceea, după ce a fost eliberată din închisoare, a trăit în compania celor ce și-au închinat viața lui Dumnezeu, casa fiindu-i chilie, iar vorba rugăciune. A trăit asemenea monahilor, la picioarele marilor duhovnici, culegând mărturia viețuirii pe calea care duce la mântuire, de aceea toată viața a simțit nevoia de a zugrăvi în cuvinte frumusețea și măreția omului aflat în permanent dialog cu Creatorul său, a menționat ÎPS Sa în cuvântul său.

”La vârsta de 94 de ani, după ce și-a încheiat misiunea de mărturisitor al Adevărului, asemenea Sfinților Apostoli, împăcată cu sine și cu lumea, Dumnezeu a chemat-o la ceruri pentru a-i încununa suferința și a-i răsplăti pătimirea. Lasă posterității un patrimoniu complex de trăire și simțire românească, o cronică autentică a unui timp întunecat din istoria neamului, fiind pentru generația de astăzi un model, iar pentru femeia contemporană o lumină”, a mai spus ierarhul.

După emoționantele cuvântări, sicriul cu trupul neînsuflețit al Aspaziei Oțel Petrescu a fost purtat pe umeri de preoți, în rânduiala specifică slujbei, având în frunte tineri cu drapele în mâini, semn al dragostei și recunoștinței pe care această fiică a Bisericii le-a cultivat de-a lungul vieții.

Mai multe imagini la: Aspazia Oțel Petrescu a fost înmormântată la Roman

TRINITAS TV:

Basilica – Agentia de Presa a Patriarhiei Romane:

Aspazia Oţel Petrescu a fost condusă pe ultimul drum | IPS Ioachim a oficiat slujba înmormântării

Inmormantarea doamnei Aspazia Otel Petrescu – foto Victor Roncea

Aspazia Oţel Petrescu a fost condusă joi pe ultimul drum. Cea care a „mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu”, după cum a numit-o Patriarhul Daniel, a fost înmormântată în cimitirul „Eternitatea” din Roman. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Mesajul de condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost citit de părintele diacon Dumitru Bogdan Bădița, producător general Trinitas TV.

După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor. În aceste momente grele pentru toţi cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune, se precizează în mesajul Preafericirii Sale.

După aceasta, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate, evidențiind frumusețea și profunzimea trăirii religioase a Aspaziei Petrescu.

Ierarhul a evidenţiat rolul „pilduitor, important și constructiv pentru viața și conștiința oamenilor din cetate” pe care l-a îndeplinit Aspazia Petrescu.

Cuvântările pline de însuflețire despre perioada carcerală a vieții sale, susținute cu prilejul Simpozioanelor și al altor manifestări culturale, au adus lumină și speranță în familiile celor ce au pierdut ființe dragi în perioada de tristă amintire pentru istoria acestui neam, și au fost de un real folos tinerilor care au putut afla astfel mărturii cutremurătoare trăite de un intelectual care a suferit încă din timpul școlii.

Înaltpreasfinţia Sa a reiterat faptul că Aspazia Petrescu a trăit o viață „în lumina lui Hristos pe care L-a avut Mângâiere și Povățuitor în clipele grele ale existenței sale, iar această prezență dumnezeiască a îmbărbătat-o și a înnobilat-o”.

„Cu Hristos în celulă”, a afirmat ierarhul, „suferința ei a fost o binecuvântare, iar chinurile îndurate i-au transfigurat chipul făcându-l asemănător celui al martirilor prin care Cel răstignit pe lemn a dat mărturie lumii”.

Experiența celor 14 ani petrecuți în zeghe a fost pentru ea o treaptă care a apropiat-o și mai mult de Dumnezeu și i-a descoperit adâncul de trăire autentică a luminii necreate și a dăruit-o trăirii în duh filocalic. Aici s-a regăsit pe sine și vocația de pelerin spre Dumnezeu.

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut în 9 decembrie 1923 la Cernăuţi.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Între 1946-1948 a fost dactilografă la Centrul de Studii Transilvane. În data de 9 iulie 1948 este arestată şi condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă i s-a mărit pedeapsa cu 4 ani, fiind închisă la din nou la Mislea. În 1958 se stabileşte în oraşul Roman, iar în 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu.

În 1977, i-a murit mama, iar 10 ani mai târziu, soțul. Din 1998, a rămas și fără frate. În perioada de după Revoluția din 1989, a participat fervent la comemorări ale martirilor din închisorile comuniste, fiind și unul dintre fondatorii sfântului paraclis de la Mislea.

În tot acest timp, Aspazia Oțel a scris și a publicat cărți care îi evidențiază talentul literar și calitatea sufletească de a-și trăi credința în Dumnezeu cu smerenie, bunătate și iubire pentru oameni.

Foto credit: Basilica.roVictor Roncea și Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

MARTURISITORII

Mai multe despre marea marturisitoare a Ortodoxiei AICI

Veşnica ei pomenire!

Categories:   Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.