Pletele haiduceşti şi barba hirsută îl fac să pară un sfânt cu spadă. Însă umerii strânşi, ca pentru a sprijini nevăzute poveri, arată omul din el. Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă – Neamţ spovedeşte câte 12 ore pe zi.

Sub soarele rece ca un lord englez, câţiva zeci de credincioşi aşteaptă să intre la Părintele Iustin. Cu privirile atârnând la pământ tac. N-au ce să-şi spună ori n-au poftă de vorbă. Sunt veniţi din toate zările să-şi găsească alinarea dinaintea duhovnicului. Părintele Iustin este recunoscut drept urmaşul Părintelui Cleopa şi îşi onorează cu prisosinţă renumele. Se trezeşte o dată cu roua dimineţii şi se aşază în scaunul de spovedanie, de unde se ridică numai la Vecernie. În zilele obişnuite ascultă şi povăţuieşte cam la o sută de creştini, iar la sfârşit de săptămână primeşte şi până la două sute de oameni. Fireşte, doar o mică parte dintre ei îi sunt fii duhovniceşti. Pe aceştia îi spovedeşte, le dă canon spre îndreptare, îi împărtăşeşte. Restul vin la el doar pentru un sfat.

Truda aceasta zilnică nu-l împiedică să slujească în biserică trei, patru ore pe noapte. Mănâncă puţin, doar seara. Iar somnul îi este un duşman, căruia îi face o concesie din când în când.

Călugării şi credincioşii care îi ştiu regimul de viaţă sunt convinşi că numai Dumnezeu îi dă puterea să reziste în acest ritm. Altminteri, nici dacă ar fi mai tânăr n-ar reuşi să trăiască aşa, darămite la 86 de ani.

La braţ cu moartea

După ceasuri întregi de aştepare am ajuns la Părintele Iustin. Ne-a primit într-un soi de hol îngust, între două chilii, potrivit pentru o discuţie scurtă, nu pentru taifas.

N-are vreme şi nici nu vrea să vorbească despre sine. Crede că este mai degrabă nevoie să atragă atenţia la descreştinarea romanilor. Totuşi, întrebările noastre îi deşteaptă amintirile de prin odăile memoriei. Era preot la Catedrala Episcopală din Roman, în 1948, când a fost arestat sub acuzaţia că face parte din organizaţii subversive. Condamnat la 12 ani de închisoare, i-a ispăşit la braţ cu moartea, în puşcăriile de la Suceva, Jilava, Văcăreşti, Aiud, Baia Sprie.

“Moartea făcea parte din viaţa noastră. O vedeam că pe o izbăvire, căci este poarta spre viaţa de dincolo pe care ne-o dorim. Oricum, moartea mi-a fost tovarăş şi mai înainte, pe frontul de est, când am mers ca preot cu trupele romane până la Odessa.”

Rugăciunea neîncetată l-a ferit de nebunie şi i-a păstrat credinţa neştirbită. Când s-au sfârşit cei 12 ani, l-au întrebat dacă mai crede în Dumnezeu. A răspuns că da şi a primit încă patru ani de temniţă. I-a dus şi pe aceştia, nădăjduind că va putea ridica o mănăstire, după ce se va elibera. În 1964 s-a întors acasă cu acest gând. Mama sa nu l-a recunoscut când l-a văzut, ci a crezut că este vreun drumeţ ostenit care caută adăpost. L-a întrebat de unde vine şi, aflând că a ieşit din închisoare de la Periprava, a vrut să ştie dacă l-a întâlnit pe fiul ei. “Mamă, eu sunt!”, i-a zis Părintele Iustin. Emoţia revederii i-a fost fatală mamei sale.

Sprijin pentru săraci

Până să reîmbrace hainele preoţeşti, a muncit la tăiat buşteni. Mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, nu voia să audă de preoţi foşti deţinuţi politici. Stareţul de la Mănăstirea Secu a insistat pe lângă Mitropolit să-i permită Părintelui Iustin să slujească. Mitropolitul a fost categoric: “Să nu-l prind în Moldova!”. Atunci, securistul care avea sub observaţie mănăstirea i-a spus stareţului să-l ia pe Părintele Iustin pe răspunderea lui. Şi părintele a revenit la menirea sa.

În 1991, părintele şi-a văzut împlinit visul: a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă. În trei luni au fost zidite biserica şi primele chilii. Cu fiecare an s-au adăugat vieţuitori, chilii, dependinţe. Azi, mănăstirea are 60 de călugări şi este unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj. Acum trei ani, Părintele Iustin a construit, cu ajutorul monahilor şi al credincioşilor, şi un schit de maici, la doi kilometri de mănăstire. Pe lângă acest schit, unde este duhovnic, Părintele Iustin a făcut un azil de bătrâni şi o casă de educaţie pentru copii. Cele 40 de maici îngrijesc 20 de bătrâni săraci şi 20 de copii din familii nevoiaşe.

“Biserica trebuie să-i întindă o mână celui care nu are ce mânca şi îmbrăca. Nu e nimic extraordinar în asta, ci doar împlinirea unei datorii”, zice Părintele Iustin pe picior de plecare.

“Libertatea nebună i-a stricat pe români”

Părintele Iustin este frământat în ultimii ani tot mai mult de descreştinarea romanilor. El ia “pulsul” naţiunii în scaunul de spovedanie. Am încercat să aflăm cum îi vede Sfinţia Sa pe români.

Jurnalul Naţional: Părinte, cum sunt astăzi românii ortodocşi faţă de până în 1989?

– În ultimii ani, românii s-au mai stricat, s-au lăsat în voia unei libertăţi nebune, care-i duce la atitudini necreştineşti sau chiar anticreştine. Omul românesc şi-a pierdut reperele şi a răsturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de aşteptat, după 50 de ani de comunism.

De ce erau mai buni creştini românii în regimul comunist ?

– Se ştie că atunci când e persecutat, omul e mai credincios, îşi dă mai repede seama că nădejdea o găseşti numai la Dumnezeu.

De ce spuneţi că românii sunt mai nepăsători azi din punct de vedere religios?

– Pentru că mulţi dintre cei care merg la biserică o fac numai formal, fără să-şi plângă păcatele şi fără să caute îndreptarea cu adevărat. De pildă, când vin la biserică de Înviere, mulţi se limitează la a-şi sfinţi ouăle roşii şi cozonacii şi să ia lumină; apoi pleacă înainte de sfârşitul slujbei. Nu înţeleg nimic din această sărbătoare şi nici sufletele lor nu se bucură într-adevăr.

Este mai greu acum să fii duhovnic?

– Harul duhovnicului este azi puterea de a rezista şuvoiului uriaş de păcate care vine înspre el prin gurile credincioşilor. Afli atâtea grozăvii că oboseşti şi apoi devii insensibil. În ciuda acestora, trebuie să-ţi păstrezi echilibrul şi să lucrezi asupra oamenilor cu aceeaşi puritate a Duhului Sfânt.

Moaştele de la Aiud

În urmă cu trei ani, Părintele Iustin a adus la Petru Vodă cinci cranii ale unor foşti deţinuţi politici din groapa comună de lângă Penitenciarul Aiud. Crede că majoritatea celor martirizaţi acolo de către comunişti ar trebui să populeze calendarul ortodox.

“Cine ştie câte sute sau mii de trupuri ucise în chinuri se vor fi sfinţit din voia Domnului, dar stau nedescoperite şi necinstite. Să ştiţi că şi din această pricină ne bate Dumnezeu, pentru că nu recunoaştem jertfa.”

De aceea a hotărât să pună într-o raclă acele rămăşiţe pământeşti spre a fi slăvite ca sfinte moaşte. Părintele crede că temniţele din România comunistă au fost adevărate mănăstiri, unde elita ţării şi-a ispăşit o parte din păcatele firii omeneşti. Şi a închinat mănăstirea pe care a fondat-o memoriei celor ucişi în închisorile comuniste.

CV Iustin Parvu

Născut pe 10 februarie 1918, la Petru Vodă – Neamţ

1936 – intră frate la Mănăstirea Durau

1939 – se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica

1942-1944 – merge, ca preot misionar pe frontul de est, până la Odessa

1948 – este arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare

1960 – este condamnat la încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţă

1964 – este eliberat şi devine muncitor forestier

1966-1975 – preot-monah la Mănăstirea Secu

1975-1990 – vieţuieşte la Mănăstirea Bistriţă

1990-1991 – a fost preot slujitor şi duhovnic la Mănăstirea Secu

1991 – a întemeiat Mănăstirea de la Petru Voda – Neamţ, al cărei stareţ şi principal duhovnic este

2000 – ridică o casă de educaţie pentru copii şi un azil pentru bătrâni.

Cel mai mare duhovnic în viaţă

Pr. Gheorghe Calciu: “Cred cu tărie că cel mai mare duhovnic în viaţă este Părintele Iustin Parvu de la Petru Voda. Este şi cel mai puternic om duhovnicesc. Chiar dacă nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat şi care nu se va putea lua de la el. Aş vrea că Sfinţii Arhangheli şi Maica Domnului să-i păzească pe ucencii săi de ispita mândriei de a-i fi ucenici.”

Omul lui Dumnezeu

Pr. Amfilohie: “Părintele Iustin mi-a fost staretsi mi-a rămas model. Este de ajuns să-l vezi o singură dată ca să înţelegi că este omul lui Dumnezeu şi să-l îndrăgeşti. Cât despre celelalte daruri ale sfinţiei sale cred că este de prisos să vorbim. Este un erou în scaunul de spovedanie, preocupat în egală măsură de soarta unui om, cât şi de soarta ţării şi a bisericii.”

O pildă de curaj

Dr. Pavel Chirilă: “Părintele Iustin a dovedit prin propria viaţă ca suferinţa este măsura tuturor lucrurilor. De aceea, sfatul Sfinţiei Sale este atât de veridic, eficient şi, evident, căutat. Mă bucur foarte mult că am cunoscut un om deosebit ca părintele şi îmi face realmente bine să discut, fie şi pentru câteva minute cu Sfinţia Sa, când merg la el. Părintele e o pildă de curaj pentru tineret.”

Text publicat în numărul din 5 Aprilie 2004 al Jurnalului Naţional