Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Ilie Lăcătuşu, mărturisitor şi pătimitor al închisorilor comuniste (+22 Iulie 1983)

Născut la 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile, jud. Vâlcea, ca al doilea copil din cei şapte ai familiei Lăcătuşu, de la părinţii săi (ţărani vrednici, tatăl cântăreţ bisericesc) va deprinde de mic dragostea de Biserică. În timpul şcolii va creşte duhovniceşte şi va absolvi Seminarul teologic Sf. Nicolae de la Râmnicu Vâlcea (1923-1930) cu Diploma de virtute, cum avem mărturie: „pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Rezultatele obţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1930-1934) sunt excelente. La 5 iulie 1931 s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, cu care va avea 5 copii. După absolvirea studiilor, la 1 septembrie 1934 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos din plasa Caracal (jud. Olt), unde a slujit până la 1 noiembrie 1934, când a fost transferat în satul Buiceşti din jud. Olt. Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea preoţească şi de creşterea copiilor.

În anul 1942 este detaşat preot misionar în Transnistria, propovăduind cuvântul Evangheliei la Odessa şi la Serseniţa din judeţul Ribniţa. În primăvara anului 1943 s-a întors în ţară, unde îl aşteptau copiii şi o soţie bolnavă. Regimul comunist instaurat de tancurile sovietice avea să-i „răsplătească” râvna pentru propovăduire, cu atât mai mult cu cât fusese încadrat şi în Mişcarea Legionară. De aceea părintele Ilie Lăcătuşu a suferit pentru Biserică şi neam, ducându-şi crucea grea prin închisori.

La 19 iulie 1952 este arestat, condamnat şi trimis în colonia de muncă MAI Galeşu de la Canal, până în octombrie 1952 când a fost dus în colonia Peninsula, unde a făcut parte din celebra brigadă de exterminare a preoţilor. În septembrie 1953, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate, este mutat la Târgu-Ocna. În 1954 este eliberat, dar în 1959 este rearestat şi condamnat, rămânând în temniţă până la decretul din 1964. Este dus la muncă silnică în Deltă, la Periprava, în lotul preoţilor olteni (peste 200 din cei peste 400 aflaţi în acea colonie). Aici l-au întâlnit mulţi (arhim. Iustin Pârvu, dr. Aristide Lefa) care mărturisesc despre viaţa şi sfinţenia lui. Era smerit, blând şi drept, grăia cu deosebită înţelepciune şi pricepere, era dulce la cuvânt şi cu o inimă milostivă. A iubit mult oamenii şi pentru mântuirea lor a ales calea Crucii devenind un model de viaţă pus în slujba Domnului.

La eliberare, 6 mai 1964, avea calificarea de zidar, categoria a V-a. Starea sănătăţii sale era mult înrăutăţită. I se stabileşte domiciliu forţat la Bolintin, unde lucrează ca zidar. Începând din 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a slujit în parohia Gârdeşti (protoieria Videle) din jud. Teleorman, iar în 1970 este transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni (jud. Giurgiu), de unde la 11 ianuarie 1978 a fost pensionat la cerere.

Suferinţele îndurate i-au afectat mult sănătatea. Sfârşitul vieţii (pe care şi-l anunţase mai înainte: dacă nu va muri până în data de 22 iulie, va mai trăi doi ani; tot atunci a spus că atunci când va muri soţia dânsului, peste 15 ani, să fie îngropată lângă el) îl găseşte pe un pat al spitalului Panduri. Trece la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi este înmormântat în cripta familiei din cimitirul Giuleşti, Bucureşti.

Pe 29 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei sale, s-a făcut şi deshumarea părintelui. Cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt uimitor: Dumnezeu descoperise moaştele sale. Trupul (în greutate de 7-8 kg) nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, privirea căruia nu provoacă spaimă ci bucurie duhovnicească, dădea dovada sfinţeniei de dincolo de mormânt.

În momentul descoperirii trupului neputrezit, Mihai Spirache (nepotul părintelui) l-a atins pe pr. Ilie, iar timp de o săptămână mâna dreaptă şi-a păstrat mirosul de smirnă, specific sfintelor moaşte. Rudele au lăsat mai multe săptămâni trupul în contact cu aerul, acesta neafectând în nici un fel trupul părintelui. Atunci, fiica părintelui, Maria Sabina Spirache, singurul urmaş direct în viaţă, a înaintat la 5 octombrie 1998 un memoriu Arhiepiscopiei Bucureştilor despre această descoperire. Pe 16 iulie 1999, Biroul de presă al Patriarhiei Române şi-a expus poziţia cu privire la dosarul de canonizare al părintelui Ilie.

Trupul său a fost ţinut în taină până la 27 februarie 2000, deoarece Patriarhia nu dăduse binecuvântare pentru a fi văzut. Urmaşii părintelui au solicitat preoţilor şi ierarhilor din ţară şi de peste hotare să facă slujbe de dezlegare. Din data de 1 mai 1999 la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut 40 slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Cu ocazia parastasului de un an de la deshumare (29 septembrie 1999), într-o atmosferă tainică, PS Teodosie Snagoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, i-a citit o rugăciune de dezlegare pentru eventualele păcate mari sau anateme care ar împiedica trupul să putrezească. La 6 februarie 2000, mitropolitul Serafim Joantă a oficiat o slujbă religioasă cu rugăciunile de dezlegare. Trupul a rămas în continuare neputrezit şi ca urmare, Patriarhia i-a deschis părintelui un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care-l adăposteşte.

În jurul mănăstirii Petru-Vodă, al cărei stareţ este părintele Iustin Pârvu, există deja un cult al Preotului mărturisitor, ba chiar a fost pictat pe un perete exterior al bisericii. Stareţul mănăstirii este unul dintre cei care au petrecut ani grei de închisoare (17) şi l-a cunoscut pe părintele Ilie. Acesta mai este pictat şi pe alte biserici din ţară.

Mai multe asociaţii şi fundaţii au alcătuit un memoriu prin care se cerea Sinodului deschiderea dosarului de canonizare, trecerea în rândul sfinţilor Bisericii. Credincioşii îl cinstesc ca pe un sfânt şi se roagă lui. În prezent moaştele sale se află în cripta cimitirului Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), unde a fost înmormântat, într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a fi văzut de oricine. Mulţi credincioşi merg să se închine, să-i ceară ajutorul şi multe minuni s-au întâmplat în acest sens. Părintele Ilie este pentru noi un exemplu de trăire creştină a acestor vremuri.

Comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Privitor la îmbucurătoarea descoperire a trupului neputrezit al Părintelui Ilie Lăcătuşu, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştiului aduce cu bucurie duhovnicească la cunoştinţa tuturor credincioşilor următoarele: – potrivit rânduielilor bisericeşti statornicite în Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, actul canonizării constituie o lucrare sfântă şi dumnezeiască ce impune o atitudine plină de evlavie şi de smerenie, în căutarea tuturor mărturiilor necesare unui astfel de moment, care impune etape şi strădanii deosebite, aşa cum s-a procedat în cazul proclamării sfinţilor canonizaţi în Biserica Ortodoxă. Această cale a fost urmată şi de Biserica noastră pentru proclamarea sfinţilor români în anul 1955 şi 1992, pentru canonizarea cărora au fost necesari ani mulţi de evlavioasă şi trudnică cercetare a tuturor mărturiilor duhovniceşti absolut trebuincioase. Nădăjduind în lumina Duhului Sfânt, să ne sporim credinţa , iubirea şi rugăciunea, ca astfel «să cunoaştem cu adevărat iubirea lui Hristos, Cea mai presus de conştiinţă, ca să ne umplem de toată plinătatea lui Dumnezeu» (Efes. III, 19)”.

Părintele era un om al rugăciunii. Indiferent ce se întâmpla în jur, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugăciunea lui era profundă şi neîncetată, ceea ce-l făcea să vadă lucrurile mai clar, în profunzimea lor, mai aproape de Adevăr. Era un bun sfătuitor şi nu se implica decât în probleme de ordin duhovnicesc. Stătea mereu retras şi medita, iar de câte ori apărea o problemă în cadrul închisorii, găsea soluţia duhovnicească spre salvarea colegilor de suferinţă. Mulţi deţinuţi nu rezistau presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi, de aceea unii încercau să evadeze, alţii intenţionau să se sinucidă, iar alţii să se lepede de Hristos, pentru a scăpa de chinuri. Foamea şi suferinţa atinseseră culmi maxime. În aceste împrejurări, părintele pe mulţi îi îmbărbăta, le era alinare, făcând ca sfaturile sale să fie un leac pentru cei închişi împreună cu el. Cu toate presiunile făcute, rugăciunea şi răbdarea, iubirea, nădejdea şi credinţa îl ajutau pe părintele Ilie să-şi menţină pacea interioară, rămânând neclintit în faţa urii şi a răutăţii, a violenţei şi a tuturor lucrărilor demonice ce se exercitau asupra lor. Mereu găsea soluţii pacificatoare, iar împotriva ighemonilor închisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vină era că nu putea fi reeducat.

(http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1048510-parintele-ilie-lacatusu-rugaciunea-lui-era-profunda-neincetata.htm)

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MARTURISITORII

Citiţi şi: Mărturii despre Părintele Ilie Lăcătuşu din Dosarele CNSAS şi o minune cu Părintele Justin Pârvu

În cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleşti (Bucureşti), într-o micuţă criptă se odihneşte trupul întreg şi necuprins de stricăciune al Părintelui Ilie Lăcătuşu, unul dintre martirii închisorilor comuniste. Din ziua de 29 septembrie 1998, când trupul său a fost descoperit, mulţime de credincioşi se îndreaptă spre racla sa, spunându-şi durerile şi necazurile.

Trupul are o greutate de 7-8 kilograme şi toate caracteristicile Sfintelor Moaşte: nestricăcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, păstrându-şi dimensiunile şi aspectul, nepricinuind teamă celor ce-l privesc, ci bucurie duhovnicească, dând impresia unui om care doarme. (Familia Ortodoxă)

 

 VIDEO: Mărturia Preotului Nicolae Barbu, cel care l-a descoperit pe Sfântul Ilie Lăcătuşu:

*

Ziarul Lumina: Părintele Ilie Lăcătuşu sub persecuţia comunistă (I):

Părintele Ilie Lăcătuşu după detenţie

Părintele Ilie Lăcătuşu după detenţie

Unul dintre slujitorii români persecutaţi în perioada comunistă a fost părintele Ilie Lăcătuşu. Acesta s-a născut la 6 decembrie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Marin Lăcătuşu din localitatea Crăpăturile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, între 1922 şi 1930, tânărul Ilie Lăcătuşu a urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi între 1930 şi 1934, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Deşi era căsătorit încă din martie 1931, Ilie Lăcătuşu a primit darul preoţiei abia după obţinerea licenţei în teologie. Pentru o scurtă perioadă de timp este slujitor la Parohia Osica de jos, în judeţul Olt, pentru ca de la 1 noiembrie 1934 să devină paroh la Pluta, judeţul Mehedinţi. Situată între Filiaşi şi Strehaia, Parohia Pluta, cu filiala Buiceşti, avea 469 de familii, respectiv 1.805 suflete. Aici, prezbitera Ecaterina Lăcătuşu, învăţătoare la şcoala din localitate, a înfiinţat un frumos cor care dădea răspunsurile la slujbele săvârşite de părintele Ilie Lăcătuşu.

Pentru ridicarea culturală a comunităţii, părintele a înfiinţat un „centru cultural“, dar şi o cantină şcolară pentru toţi elevii din localitate. Prin numeroasele iniţiative pastoral-misionare, părintele Lăcătuşu a devenit foarte iubit de credincioşi, în comunitate neexistând sectanţi. De aceea, în perioada guvernării legionare a fost cooptat în calitate de şef de cuib, a cărui activitate însă s-a rezumat la iniţiative gospodăreşti, după cum rememora într-o declaraţie din 1954: „Ni s-a spus pe un ton convingător că este cazul să dăm şi noi concurs acelui partid care nutreşte bine bisericii şi ţării şi că luptă pentru dreptatea celor mulţi şi ca atare şi noi pentru interesele generale obşteşti comunale… Am ţinut câteva adunări, am luat hotărâri pentru terminarea podeţelor mici începute şi deteriorate în comună, pentru curăţenia şoselei de zăpadă, pentru adunatul fierului vechi, a părului de porc, împărţindu-ne cu atribuţii pe sectoare de activitate“.

Părintele a activat în mişcarea legionară până la rebeliunea din ianuarie 1941. Ulterior, între 1 noiembrie 1942 şi martie 1943, a făcut misiune pe frontul antibolşevic din Transnistria, slujind la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail“ din Şerşeniţa, judeţul Râbniţa, în apropiere de Nistru, parohie cu 974 de familii, respectiv 4.000 de suflete. În perioada bolşevică, biserica parohială fusese transformată în club politic. Părintele Lăcătuşu a reamenajat-o şi a înzestrat-o cu icoane, veşminte şi obiecte de cult, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfinţit-o. Ca slujitor a împărţit obiecte religioase credincioşilor, a iniţiat acţiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înfiinţat o cantină destinată şcolarilor orfani, a predat religia în şcoli, totodată de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova, din vecinătate. După instalarea regimului comunist, părintele Ilie Lăcătuşu a intrat în atenţia Securităţii, mai ales datorită stimei de care se bucura în localitate. În urma unor declaraţii calomniatoare date de doi membri PMR, prin care se arăta că părintele „ar duce activitate de dezbinare în localitate“, în 1949 se declanşează o urmărire împotriva sa. Însă ancheta Securităţii a dovedit contrariul. Nu la fel s-a întâmplat în anul 1952, când a fost arestat din cauza antecedentelor politice.

*

Ziarul Lumina: Părintele Ilie Lăcătuşu sub persecuţia comunistă (II):

În contextul valului de arestări declanşat în rândurile foştilor lideri locali legionari, la 19 iulie 1952 părintele Ilie Lăcătuşu era reţinut de Securitatea regiunii Craiova şi trimis în ancheta de la Ministerul Afacerilor Interne. La percheziţia domiciliară i s-au confiscat 59 de exemplare din revista preoţească „Renaşterea“. Conform unor denunţuri, părintele Ilie Lăcătuşu ar fi deţinut funcţia de şef de sector legionar în vremea guvernării naţional-legionare. Din coroborarea documentelor (multe contradictorii), care se găsesc în dosarele întocmite de fosta Securitate, reiese faptul că, în noiembrie 1940, părintele Lăcătuşu ar fi fost delegat la şefia sectorului legionar de care aparţinea, însă fără a milita politic. Anchetatorii de la Securitate au încercat să supradimensioneze „activitatea legionară“ a părintelui, în cele din urmă fiind trimis în colonie de muncă pentru 24 luni. Părintele a executat condamnarea administrativă în coloniile de muncă de la: Peninsula (16 noiembrie 1952 – 28 august 1953), Borzeşti şi Oneşti, de unde la 26 aprilie 1954 a fost eliberat. Revine în parohia sa de suflet. Deşi avea antecedente penale, părintele era stimat în continuare de credincioşi şi chiar de către reprezentanţii autorităţilor locale şi politice.

În documentele Securităţii se arată cum părintele Lăcătuşu este permanent înconjurat şi ajutat de preşedintele Sfatului popular, secretarul comunal de partid, instructorul de partid, acesta din urmă în noiembrie 1957 cerându-i sfinţirea fântânii din faţa primăriei. Tocmai astfel de manifestări deranjau organele de represiune. I se consemnează predicile „cu dublu înţeles“, precum cea din 7 aprilie 1957: „Oamenii să-şi achite cotele ca Învierea Domnului să nu-i găsească supăraţi şi să aibă neplăceri“. Din astfel de motive, la 1 iulie 1959 părintele Lăcătuşu a fost reţinut şi, prin decizie a MAI, trimis în lagăr de muncă pentru 60 luni. A muncit în lagărele de la Periprava (iulie 1959, decembrie 1959-1964) şi Salcia (octombrie 1959), fiind eliberat la 6 mai 1964, cu dreptul de a se întoarce la slujirea preoţească. Câteva luni a fost nevoit să urmeze un tratament medical la Bucureşti.

De la 20 decembrie 1964 a ocupat postul de paroh la Gârdeşti, comuna Necşeşti, raionul Roşiorii de Vede. Aici a reparat biserica şi a slujit altarului cu demnitate şi discreţie, astfel încât să nu atragă atenţia organelor represive, deşi acestea îl urmăreau permanent. În încercarea de a se muta la Bucureşti, aproape de fiica sa, în august 1970 este transferat la Parohia Cucuruzu, comuna Răsuceni, judeţul Ilfov, de unde în 1978 s-a pensionat. La 22 iulie 1983 a trecut în ceata drepţilor.

Pentru Ilie Lăcătuşu nu militantismul politic, ci slujirea Bisericii şi a poporului au constituit preocupările de căpătâi, după cum se exprima într-o declaraţie din 1941: „M-am încadrat cu cele mai curate intenţiuni în Mişcarea legionară, cu gândul la jertfelnicie, pentru binele Neamului şi Patriei, lucrând cu înţelepciune şi tact în rolul meu de educator în această latură de îndrumare civic-naţional-patriotică… Fiind preocupat şi pătruns de conştiinţa misiunii hainei şi prestigiului preoţesc, n-am făcut loc faptei de ocară şi prilej de poticnire celor buni, deoarece eram înarmat nu cu muniţiuni şi arme ucigătoare pe care nu le-am avut niciodată, nici promise, nici în posesie, ci am avut, în ciuda tuturor vrăjmaşilor, credinţă în Dumnezeu şi respectul faţă de tot omul. Lucrând în dragoste evanghelică, am purces în prisosul de timp ce mi-l îngăduiau treburile bisericeşti la această muncă socială… Biserica a fost şi este lăcaşul unde inimile creştine şi-au plecat simţămintele topite în calde rugăminţi. Din faţa Sfântului Altar am binevestit prin predici voia Domnului Hristos, nicidecum aluziuni şi apologii politice… Purtarea în ţinută şi cuvânt mi-a fost cuviincioasă oricând şi oriunde. La dragostea mea faţă de enoriaşi, pe care nu i-am ameninţat niciodată prin vorbe necumpătate, mi s-a răspuns întotdeauna şi mi se răspunde şi azi cu cea mai însufleţită dragoste“.

*

Mai multe mărturii despre sfinţenia Părintelui Ilie Lăcătuşu se găsesc pe pagina de internet dedicată sfinţiei sale.

Categories:   Aghiografie, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.

CLOSE
CLOSE