Arhiepiscopul Canadei, Înalt Prea Sfinţitul Seraphim Storheim de Ottawa, a făcut prima sa vizită la Petru Vodă în iulie 2008. În interviul pe care l-a acordat atunci la mănăstirea de maici, publicat în numărul 3 al revistei Atitudini, a fost prima dată în presa românească în care cineva, în afară de marii duhovnici români, punea problema unei viziuni teologice unitare în raport cu simbolistica microcipului, cu jumătate de an înainte de declanşarea campaniei anti-cip.

În august 2010, Înalt Prea Sfinţia Sa a revenit pentru sfat duhovnicesc la chilia părintelui Justin, prilej cu care a slujit Sfânta Liturghie în ambele mănăstiri, iar după Liturghia din Mănăstirea noastră a avut bunăvoinţa să stea de vorbă câteva ceasuri cu duhovnicii şi obştea. Redăm mai jos o selecţie din vizita sa în Mănăstirea Petru Vodă, precum şi interviul său din iulie 2008.

Sînt vrednice de lăudat discernământul, deschiderea şi dragostea unui episcop faţă de problema teologică cu care îl confruntă credincioşii.

*

– Preasfinţite Părinte, iată că lupi în piele de oaie încearcă să smintească credinţa noastră, cum să ne apăram şi cum să distingem binele de rău?

– Dacă vrem să vorbim despre apărarea noastră împotriva răului, singura apărare pe care o putem avea este Iisus Hristos Însuşi, deci trebuie să o chemăm pe Născătoarea de Dumnezeu şi pe Sfinţii lui Hristos pentru ca ei să se roage pentru noi şi să ceară lui Hristos ocrotirea noastră, pentru că acesta e cel mai mare şi mai important fel în care putem fi ocrotiţi. Unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiş cumva, însă dacă suntem faţă în faţă cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu el, fiindcă se ştie că vom fi amarnic bătuţi. Însă dacă în această situaţie ne întoarcem imediat către Hristos şi Îi cerem ajutorul, ocrotirea şi Îl rugăm să ne mântuiască, atunci răul este imediat înfrânt.

– Ce se întâmplă atunci când trebuie să mărturisim credinţa noastră, sau în cazul în care suntem întrebaţi în mod direct şi trebuie să răspundem? Cum facem asta fără să rănim pe cei care sunt împotriva noastră, atunci când trebuie să fim mai fermi în răspunsuri?

– Dacă răspunsurile sunt ferme şi dacă poartă dragostea lui Hristos, este posibil că se vor simţi ofensaţi oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar Hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre Hristos-Adevărul în contextul iubirii Lui (pentru că El e de asemenea Iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom fi înţeleşi şi auziţi de către cei care sunt în opoziţie cu adevărata credinţă.

– Deci ne sfătuiţi către blândeţe?

– Blândeţe fermă, pentru că dacă suntem agresivi, oamenii vor răspunde agresiv. Mama întotdeauna îmi spunea că prinzi mai multe muşte cu miere decât cu oţet. Sunt momente în care trebuie să fii mult mai ferm, şi acestea sunt vremuri în care trebuie să fim puternici. Dar este important să aştepţi ca Mântuitorul Însuşi să-ţi arate, în inima ta, că acesta e timpul pentru a face aceasta, de fapt El te va împinge la aceasta, aşa încât să trebuiască să fie făcut ceea ce se cere.

– Tot aşa cum Sfinţii Părinţi nu au scris decât atunci când a trebuit şi cînd au simţit harul…

– Da, exact.

– Se vorbeşte în Biserică, chiar de unii păstori, că trebuie să redefinim dogmele. Acest lucru ne tulbură mult. Ce părere aveţi?

– Spun aşa: Biserica Ortodoxă are responsabilitatea şi datoria ca în orice cultură şi în orice vreme să vorbească despre Unul Domn Iisus Hristos, Care e Acelaşi întotdeauna, să vorbească acelei culturi în cuvinte pe care oamenii le pot înţelege, dar asta nu înseamnă că facem ceva care să schimbe Cine e Hristos, pentru că El nu e o propunere filosofică, El este Dumnezeu! El însuşi ni Se revelează, iar noi suntem cei care trebuie să acceptăm Cine este El şi să transmitem tuturor celorlalţi mai departe, fără a distorsiona această revelaţie în vreun fel. De aceea aş spune că dogmele nu pot fi schimbate, pentru că sinoadele ecumenice sunt sursele acestor dogme şi nici unul dintre noi nu este prin sine sinod ecumenic al secolului XXI, ca să le schimbe. Pentru că Iisus Hristos este Acelaşi, responsabilitatea noastră este de a mărturisi cu viaţa noastră, în această cultură a secolului XX, în aşa fel încât cultura să înţeleagă aceasta, dar nimic nu se schimbă, ştiţi…?

– Forma exprimării se schimbă odată cu traversarea respectivelor culturi, dogmele însă nu se schimbă niciodată.

– Exact, şi când folosim aceste cuvinte trebuie să fim extrem de atenţi că folosim cuvintele corecte care sunt în armonie cu Tradiţia de două mii de ani şi cu experienţa noastră despre Cine este Hristos.

– BOR face parte din Consiliul Mondial al bisericilor, şi mulţi dintre adevăraţii credincioşi doresc să iasă din această organizaţie.

– Cred că există multe păreri asemănătoare ale credincioşilor, în întreaga lume. E o problemă dificilă, Consiliul Mondial al Bisericilor. Şi voi spune aşa: în primul rând, în mod ironic, Consiliul Mondial al Bisericilor este singurul mediu în care toate Bisericile Ortodoxe participă împreună şi unde au posibilitatea să vorbească; deci în afara acestei organizaţii nu există încă vreun loc anume în care să avem posibilitatea de a ne întâlni în mod obişnuit, decât dacă facem pelerinaje unii la alţii, pe la bisericile fiecăruia. Aceasta e problema noastră.

Cealaltă problemă e că protestanţii, şi se pare că şi catolicii într-o oarecare măsură, au ideea că s-ar putea crea vreun fel de „lucru atotcuprinzător’ care, dezvoltândmse, ar include pe toata lumea, dar că acest organism nu ar fi Biserica Ortodoxă.

– …ca formă modernă a ecumenismului…

Este o formă modernă a ecumenismului, şi e una foarte rea. Iar dacă CMB, sau oricare altă organizaţie la care participăm, va insista în această direcţie, trebuie să plecăm. Există presiuni în Statele Unite să părăsim Consiliul Naţional al Bisericilor Creştine, tocmai din cauza asta. Totuşi au fost nişte schimbări. Prezenţa ortodoxă în CMB, după cum înţeleg eu, a avut un asemenea efect că, acum, modul oficial de discuţie este mai adaptat, în sensul că e mai puţin direcţionat de gândul la a face vreo mega-biserică, tocmai pentru că au descoperit că asta nu se va întâmpla, din cauză că există din ce în ce mai multe biserici de tip protestant. Recent am citit un articol cum că CMB ar număra mai mult de 350 de astfel de asociaţii. Deci este un număr deja mare, care tot creşte şi, atâta vreme cât există protestanţi, acest număr va creşte. Oamenii aceştia realizează că nu e aşa de simplu să construiască vreun soi de biserică uriaşă, ci mai bine e să vorbească unii cu alţii şi să încerce să facă ceva împreună, de exemplu ajutor medical, social, ceva practic. Aş adăuga că exista influenţe vizibile în Biserica Ortodoxă, în câteva biserici protestante şi chiar şi în biserica catolică, datorită acestui context, aşadar nu e ca şi cum stăm acolo să fim călcaţi în picioare de toată lumea, ci dimpotrivă, reprezentanţii noştri mărturisesc adevărul.

Singurul lucru pe care-l putem face cu această situaţie, care desigur nu e una bună, e să ne rugăm la Dumnezeu să ne arate ce să facem, şi când ierarhii Bisericilor vor ajunge la vreo înţelegere în ce priveşte a rămâne sau a pleca, să fie într-un context în deplină armonie cu credinţa ortodoxă şi care nu va trăda în nici un fel credinţa ortodoxă. Şi dacă s-ar întâmpla ca vreun episcop ar trăda vreodată credinţa, pot să vă spun că nu ar putea rămâne în eparhia lui mult timp pentru că credincioşii sunt foarte puternici şi nobili. Deci dacă episcopul începe să vorbească despre ceva greşit – şi asta se poate întâmpla, fiindcă sunt oameni, care pot greşi…

– …nu sunt papi…

– Exact, nu sunt papi, deşi mai sunt glume care spun că ar fi, şi e bine că ortodoxul încă mai are simţul umorului. Deci: dacă o episcopie îşi pierde calea şi începe să păşească pe căi ciudate, aceşti oameni se vor plânge, vor fi demonstraţii, şi atunci ori se va pocăi înainte de a fi prea târziu, ori va pleca. Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni, prin preoţi, prin diaconi, prin monahi şi monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc, unde trebuie să fie. Biserica Ortodoxă nu acceptă tendinţe extreme, stânga, dreapta, sus, jos, ci întotdeauna ţine calea de mijloc, şi harul Duhului Sfânt vorbeşte prin credincioşii săi şi prin toţi cei ce slujesc Biserica. El mereu ne ţine în partea aceasta nezdruncinată, de mijloc, chiar dacă mai sunt şi păreri ciudate uneori, dar întreaga Biserică nu se mută de pe calea de mijloc, acolo unde Îl găsim pe Hristos.

– Şcoala modernă de ştiinţă îşi direcţionează toate eforturile, printr-o lungă şi susţinută campanie, împotriva Bisericii şi credinţei ortodoxe. Credeţi că e înţelept ca Biserica să se angajeze într-un astfel de dialog? Este ziditor şi mântuitor pentru acei oameni de ştiinţă să audă că adevărul în ce priveşte însuşi domeniul lor de studiu a fost de mult, chiar din primele veacuri creştine, şi este în continuare, insuflat de Duhul Sfânt şi dăruit sfinţilor şi reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, sau este un compromis din partea Bisericii Ortodoxe să discute cu neadevărul?

– A face disponibile informaţii care arată adevărul despre istorie e folositor, fiindcă mulţi sunt cei care se folosesc sufleteşte prin aceasta, dar trebuie să fim foarte precauţi, mai ales în mediul nord-american. Părintele Serafim Rose trăia într-un accentuat mediu polemic, şi nu cred că a greşit scriind într-un stil polemic, dar mediul actual nu prea acceptă polemicile, decât în Grecia, fiindcă acolo din tradiţie se ştie cum se face aceasta. Deci e mai bine să adoptăm o cale mai blândă, să punem în faţă şi la dispoziţia oamenilor informaţiile, şi să găsim modalităţi pe internet, să facem spre exemplu căutările google mai precise şi mai lesne de scos la suprafaţă, cred că ar fi bine.

– … Mai de dorit decât confruntările directe?

– Acestea în general nu sunt productive. De obicei produc doar un joc închis, se ajunge la situaţia în care ambele părţi încep să-şi atribuie invective în mod reciproc, dar cred că ortodocşii au destui oameni competenţi în folosirea bună a cuvintelor şi gândurilor, într-un mod pozitiv, argumentând calm şi corect.
Sunt multe lucruri pe care părintele Rose le-a spus şi au fost foarte bune, deci cred că dacă în anul următor ar fi ca un interpret să scrie din nou despre opera sa, cum a făcut părintele Damaschin care a scris despre filosofia chineză, cred ca ar fi un mod bun de abordare şi de mărturisire.

– Înţelesul mărturisirii acesteia este ca, prin exemplul propriei trăiri, de a face oamenii să se simtă iubiţi de Hristos, adică să li se reamintească faptul că acest lucru este singurul important, fundamentalul.

– Cu certitudine. Cu cât ajungi mai aproape de Hristos, cu atât mai mult vrăjmaşul încearcă să te oprească şi crucea proprie apare mai mare, însă în fapt El e Cel Care o duce.

– Se vorbeşte în ţara noastră, din cauza apartenenţei la Uniunea Europeană, despre obligativitatea de a avea paşapoarte şi cărţi de identitate cu micro-cipuri care să conţină informaţii bio-metrice, iar pentru noi asta e o mare ispită, pentru că ştim de exemplu ce s-a întâmplat în Grecia unde s-a încercat oprirea acestui demers.

– Una e să avem paşapoarte pentru a putea călători mai uşor peste graniţe, dar de ce informaţii bio-metrice?

– Tocmai pentru că se încearcă formarea unei baze de date unice şi universale în care să se introducă toate informaţiile posibile privitoare la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către organizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de care cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea graniţelor naţiilor, prin diferite artificii politice şi diplomatice, cu atitudinea demagogică a necesităţii protejării acestor state, ca în paralel să existe demersuri pentru o unificare culturală, care deja e în vigoare şi care are rolul de a orbi şi astfel ameliora impactul prea făţiş al destructuralizării generale la nivel economic şi social, iar apoi, pasul ultim, o pseudo-unificare la nivel de credinţă, care este efortul întruchipat de pan-erezia ecumenismului.

– Exista deja foarte multe plângeri, de multă vreme, din partea credincioşilor şi nu numai, în America de Nord, în legătură cu acest subiect. Nu vă temeţi, căci cu noi este Dumnezeu! Care este principala îngrijorare?

– Aşa cum ştim că se folosesc majoritatea invenţiilor tehnologice şi ştiinţifice ale secolului 20 încă din perioada post-bellică (odată cu bomba atomică, fapt care a marcat începutul declinului implementării ştiinţei în plan social), şi văzând că în pofida diversităţii lor, toate au totuşi scopul comun de smintire, îmbolnăvire, slăbire, pervertire şi finalmente nimicire a fiinţei umane, temerea noastră este de a fi forţaţi, din ştiinţa sau neştiinţa noastră, să nu mai putem dispune de libertatea noastră de alegere dăruită de Dumnezeu, libertate care ne permite să ne rugăm Lui şi să facem voia Lui.

Aceste mecanisme, cum sunt şi micro-cipurile, pot şi sânt menite pentru a altera voinţa în sensul slăbirii, anihilării şi chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video şi cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei funcţionări a creierului uman şi vatămă sufletul, apoi substanţele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne şi care creează boli, şi nu în ultimul rând foarte subtilele erezii care sunt mult mai periculoase fiinţei noastre decât atacurile mai grosiere, aşadar efectul cumulat al tuturor acestora este faţa văzută a războiului nevăzut al lui Antihrist. Teama creştinului ortodox este aceea de a i se răpi puterea de a dispune de propria voinţă dată de Hristos şi pe care desigur întru Hristos vrem să o şi folosim.

– Pentru cel care le primeşte, care le acceptă! Deci, să nu le acceptăm, ci prin rugăciune, cea mai importantă, mai eficientă şi mai poruncită dintre acţiunile credinciosului, să ţinem inima şi fiinţa noastră numai către şi în Hristos Domnul. Creştinii nu trebuie să fie niciodată paralizaţi de frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai puternic decât orice trucuri şi mecanisme. Rugăciunea poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra oricărui lucru. Aţi văzut ce se întâmplă atunci când cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea Biserica se roagă pentru toţi. Rugăciunea este liantul care aduce trupul rănit pentru a fi tămăduit de Hristos. Este destul să spunem, (noi sau altcineva pentru noi): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! şi suntem ocrotiţi.

– Sigur că Dumnezeu vede eforturile noastre de a ne păstra Luişi. Totuşi, avem şi responsabilitatea de a căuta să ţinem Sfânta Tradiţie a Bisericii aşa cum se cuvine, adică şi în cele tainice şi în cele pragmatice, pentru că unele se reflectă prin celelalte şi sunt legate, neputând a ne pleca duhului lumii nici în cea mai mică măsură. Şi aici este întrebarea: cum putem atunci uni mintea cu inima în rugăciunea lui Iisus, în cazul în care totuşi nu dispunem de ele, sănătoase?

– Păi, în realitate, nu noi săvârşim rugăciunea, ci Dumnezeu Care e Cel ce tămăduieşte, pentru a putea, mai apoi, uni.

– Credeţi că ar ajuta, pentru a ne întări în exerciţiul statornicirii în alegerea celor bune şi întru mântuire, să ne gândim la cuvintele Domnului: „în ce vă voi găsi, în aceea vă voi judeca”?

– Ajută, dar pe lângă responsabilitatea personală, ne putem gândi şi la extinderea ei, în sensul rugăciunii Sfântului Siluan care se ruga pentru întreaga zidire.

– Aşadar, îmbinarea responsabilităţii personale cu cea a întreg trupului Bisericii e adevărata întărire.

– Da, doar aşa e complet. Nu e uşor să fii creştin, dar Domnul ne spune că povara Sa e uşoară. Ne putem încredinţa de aceasta văzând şi cerând, clipă de clipă, împreună-lucrarea Lui cu noi”.

Interviul realizat de maica Neonila şi publicat în revista Atitudini, nr. 3/2008