Unul dintre brazii neînfrânţi ai veacului XX a fost Alexandru (Sandu) Ştefănescu. Oltean dârz din regiunea Corăbiei, s-a născut la 30 Sept. 1919 la Orlea, judeţul Romanaţi. Urmează liceul în oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari; tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino „Grănicerul”. Din 1937 Alexandru este secretarul şefului de judeţ, Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. După asasinarea lui Corneliu Codreanu (1938) este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi, unde este arestat şi condamnat la 2 ani şi 6 luni. Este mutat la închisoarea disciplinară Chişinău, unde întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Săgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău şi eliberat odată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940 de răsturnare a regelui Carol al Il-lea, în grupul de bucovineni, alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leontes, Dragoş Hoinic, Virgil Totoescu. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector.

Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de desolidarizare de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, este dus la Zarcă, unde stă până la venirea ruşilor. La Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu (viitorul monah Marcu de la Sihăstria) din grupul „misticilor”. În 1948 este eliberat, prin rejudecarea procesului.

După eliberare revine în Aiud unde se ocupă de recuperarea scrierilor de memorii ale generalului Petrovicescu. Ajută şi pe Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, pe soţia şi fiica poetului. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin 6 lagăre. La Poarta Albă participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 ani muncă silnică. În 1956 ia parte la Aiud la celebra grevă. În momentul reînceperii reeducării din Aiud este trimis la Zarcă. În 1964 este eliberat cu ultimul lot. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi eliberat. Se căsătoreşte şi se stabileşte în Corabia.

A rămas toată viaţa deosebit de activ, modest şi cu elan, făcând mereu bine. În condiţiile dure de anchetă şi închisoare, a fost un exemplu de ţinută impecabilă şi sacrificiu. Nu a făcut nici un compromis, nu s-a dezis niciodată de idealul tinereţii sale, nici când a intrat în monahism. Prin structura sa, Sandu Ştefănescu îmbina trăirea creştină cu practicismul vieţii.

După 1989, când pensia i s-a mărit prin adăugarea unei compensaţii pentru anii detenţiei, îşi ajută discret vecinii şi pe alţi nevoiaşi. Avea permanent unul sau doi studenţi din familii modeste pe care îi susţinea financiar – fără ajutorul său, aceştia n-ar fi putut absolvi studiile superioare. Avea un sfat bun şi un leac pentru diverse maladii, încât toţi cunoscuţii îl respectau şi apelau la sprijinul său. Avea un har deosebit de a se apropia de tineret. Nicăieri în ţară nu a reuşit cineva să antreneze profesori şi elevi de liceu într-un spectacol de poezie Radu Gyr şi Nichifor Crainic, aşa cum a organizat el în Corabia.

După 1990 participă la reuniuni, conferinţe, lansări de cărţi. Este autorul volumului „Comentariu la Monografia oraşului Corabia. Audiatur et altera Pars” (Bacău, 2003). Voinţa de fier, perseverenţa şi mai cu seamă credinţa în Dumnezeu l-au ajutat să învingă toate încercările primite în viaţă şi mai ales în perioada detenţiei, pe care o numea metaforic închisorită. După moartea soţiei sale dragi se retrage la Mănăstirea Petru Vodă, păstorită de Stareţul Justin Pârvu, devenind unul din apropiaţii de suflet ai acestuia. Primeşte numele de Atanasie, se ocupă de editarea unor lucrări fundamentale din cultura română, precum Nicolae Paulescu – Cele patru patimi şi remediile lor. Toată energia de care mai dispunea a pus-o în slujba lui Hristos, a Ortodoxiei româneşti, în rugăciune permanentă pentru salvarea acestui neam.

Discernământul, buna măsură, profunzimea, luciditatea şi abnegaţia, atitudinea plină de curaj şi de mărturisire neîncetată a Ortodoxiei româneşti de-a lungul întregii vieţi formează profilul monahului Atanasie. Pe uşa chiliei sale transformate în cabinet medical scria: NON STOP. După trei ani de vieţuire monahală trece la cele veşnice în 29 februarie 2008 şi aşteaptă învierea în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, alături de Preotul Gheorghe Calciu.

Fabian Seiche, Martiri şi mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România