Avva Ioan, episcopul şi isihastul, şi Avva Talaleu preotul, care se nevoiesc acum în lavra fericitului Sava, mi-au povestit următoarele:

Atât fericitul Sava, cât si mulţi alţi Bătrâni se minunau de râvna fierbinte a Marelui Eftimie pentru dogmele bisericeşti, chiar dacă el trăia cu multă blândeţe si măsură bună a cugetului. De asemenea, mărturiseau că se ferea de orice erezie potrivnică dreptei învăţături de credinţă, dar ura mai ales aceste şase erezii cu o ură desăvârşită:

Ura neruşinarea maniheistă şi lupta cu dârzenie împotriva celor care cugetau cele ale lui Origen [orighenismul], şi care erau mulţi pe atunci, mai ales în locurile din jurul Cezareei, şi veneau la el luându-şi înfăţişare de evlavioşi. Răsturna şi basmul lor despre preexistenţa minţilor, precum şi monstruoasa apocatastază ce decurge din el, defăimând pe faţă învăţăturile fără de Dumnezeu şi fără cucernicie care urmau din acestea. Respingea în mod egal despărţirea pe care o făcea Arie [arianismul], precum şi unirea lui Sabelie [sabelianismul], urând atât răutatea fiecăruia, aflată în opoziţie de neîmpăcat cu a celuilalt, cât şi necucernicia lor de aceeaşi măsură, pentru că era învăţat de Sfântul Duh să propovăduiască unimea în Treime şi Treimea în unime, unimea fiind a fiinţei şi a firii, nu a ipostasurilor (cum învăţa Sabelie), iar Treimea, nu a firilor ori a fiinţelor (cum învăţa Arie), ci a ipostasurilor, adică a însuşirilor ipostatice sau a persoanelor. Era, adică, învăţat de Duhul să unească după natură şi să despartă după ipostasuri.

Slăvea o singură Dumnezeire nedespărţită, ce are o natură nedespărţită, dar neamestecată după ipostasuri, cunoscută în Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Nu doar atât, ci încă se mai lepăda şi de despărţirea pe care o făcea Nestorie [nestorianismul] şi de amestecul lui Eutihie [monofizismul], mărturisind cucernic că Cuvântul cel Unul din Sfânta şi cea deo-fiinţă Treime aşa s-a întrupat în zilele din urmă din Duhul Sfânt şi din Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi că S-a făcut om şi S-a născut în chip de netâlcuit din ea. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh.

Cunoştea că ipostasul lui Hristos este compus din două firi, a dumnezeirii şi a umanităţii, şi nu primea în mărturisirea credinţei în Hristos nici să spună că are după unire o fire simplă, ca nebunul de Eutihie, nici că are două ipostasuri, ca Nestorie iudeo-cugetătorul, cunoscând temeinic diferenţa dintre firi şi ipostas, anume că firea şi fiinţa semnifică generalul şi ceea ce este comun, iar ipostasul şi persoana arată ceea ce este propriu. Aşadar, acest Sfânt credea că unirea s-a săvârşit în chip negrăit după ipostas în pântecele feciorelnic. Pentru că trupul însufleţit luat din Fecioara şi-a avut existenţa în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu, nu într-un suflet pre-existent, nici într-un trup făcut dinainte. Deoarece nu e altul Hristos şi altul Dumnezeu Cuvântul, cum zic făcătorii de basme rătăciţi de la adevăr, ci unul şi acelaşi este Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, Iisus Hristos Domnul nostru, deşi deosebirea firilor care s-au unit nu e trecută cu vederea.

(extras din Viaţa Sfântului Efthymie, în volumul Chiril de Schitopolis  – Vieţile pustnicilor Palestinei, ed. Sf. Nectarie, Arad, 2013, p. 75-79).