În ce constă erezia personalistă

Personalismul este un eres apărut în secolul XX, ca urmare a confluenţei dintre curentele filosofice apusene (în special folosind un corolar al lui Tommaso d`Αquino) şi tendinţele ecumeniste ale unor gînditori răsăriteni. Lăsată neamendată, această erezie pătrunde tot mai mult în comunitatea clericilor intelectuali ai ortodoxiei, care adesea ajung, ca în vremea vieţii lui Orighen (ulterior anathematisit în multiple puncte şi dăţi de Biserică), să confunde ortodoxia cu personalismul, iar adevărata ortodoxie o consideră “fundamentalism”. E cazul multor ecumenişti, care invariabil consună cu personaliştii şi cu origheniştii. Mari exponenţi ai personalismului sunt Christos Yannaras şi Mitropolitul grec Ioannis Zizioulas (acesta din urmă combătut energic de Mitropolitul Ierotheos Vlachos), iar din păcate, ideile lor se regăsesc în scrierile multora dintre ierarhii pro-ecumenişti din toate bisericile autocefale.

Cea mai bună scriere pe tema anti-personalismului şi una dintre cele mai clare texte mărturisitoare ale Ortodoxiei marilor dogmatişti ai ei (Sf. Maxim de pildă) este cartea lui Jean-Claude Larchet – “Persoană şi Natură“, în traducerea pr. Dragoş Bahrim şi Marinela Bojin, editura Basilica, 2013. Îndemnăm oricare mărturisitor ortodox şi anti-ecumenist să o parcurgă cu atenţie.

Extrem de argumentat, capitolul I arată poziţia ortodoxă şi anti-papistă, capitolul II arată poziţia ortodoxă şi anti-monofizită iar capitolul III tratează problema personalismului. Cuprinsul recapitulează ilustrativ ideile:

PERSOANĂ ŞI NATURĂ

I.O critică ortodoxă a teoriilor personaliste ale lui Christos Yannaras şi Ioannis Zizioulas:

Metoda şi sursele teoriilor personaliste

Caracterul filosofic al gândirii lor

Sursele moderne ale gândirii lor

Caracterul binar al gândirii lor

II.Elementele problematice ale personalismului lui Yannaras şi Zizioulas:

Concepţia generală despre ipostas, persoană, esenţă/substanţă, natură şi individ

Opoziţia între persoană şi esenţă sau natură

O concepţie negativă despre esenţă sau despre natură

O concepţie particulară şi negativă despre individualitate

O concepţie particulară şi idealizată a noţiunii de persoană

Primatul ipostasului/persoanei în raport cu esenţa/natura

Caracterul nepatristic al concepţiei despre esenţă (sau substanţă), despre natură, despre ipostas, despre persoană şi despre individ în teoriile personaliste

ale lui Yannaras şi Zizioulas

Consecinţe eronate în ceea ce priveşte triadologia

Extrapolarea teoriilor personaliste şi existenţialiste la triadologie

O opoziţie artificială între teologia Părinţilor şi filosofia antică

O critică uneori forţată a teologiei apusene

O interpretare anacronică a Părinţilor capadocieni

Un dezechilibru în relaţia ipostasuri – natură, în favoarea ipostasurilor şi în detrimentul naturii, care constituie o eroare inversă faţă de cea a esenţialismului

Respingerea naturii ca principiu al unităţii divine

Afirmaţia că ipostasul Tatălui este cauza naturii dumnezeieşti

Supraevaluarea noţiunii de cauză în sânul Treimii

Supraevaluarea Persoanei Tatălui în sânul Treimii

Ideea că Tatăl cauzează celelalte două Persoane dumnezeieşti independent de natura dumnezeiască

Afirmaţia că Dumnezeu este persoana Tatălui

Definirea Persoanelor dumnezeieşti prin relaţiile dintre Ele

Confundarea proprietăţilor naturale cu proprietăţile ipostatice

Statutul energiilor dumnezeieşti

Absenţa unei abordări apofatice a Persoanelor dumnezeieşti în gândirea lui Zizioulas

Consecinţe eronate în domeniul hristologiei:

Minimalizarea şi devalorizarea celor două firi ale lui Hristos şi a rolului lor în iconomia Sa mântuitoare

Minimalizarea rolului suferinţelor şi al morţii lui Hristos în cadrul iconomiei Sale mântuitoare

O interpretare particulară a învierii

Deprecierea rolului exemplar al lui Hristos

Ideea că omul mântuit participă la modul de existenţă personal al lui Hristos

Ideea că Hristos ipostaziază ipostasurile umane

Consecinţe eronate în ceea ce priveşte antropologia

Omul, chip al lui Dumnezeu în calitate de persoană

Omul, chip al Treimii

Conceperea sexuală a chipului lui Dumnezeu la Yannaras

Afirmaţia că persoana lui Adam este cauza fiecărei persoane umane

Poate persoana umană să reproducă raportul care există între Fiul şi Tatăl?

Devalorizarea naturii create

O concepţie negativă despre temporalitate şi devenirea existenţei umane

Absenţa unei distincţii între natura originară, natura căzută şi natura restaurată

Idealizarea şi absolutizarea alterităţii

Absolutizarea şi idealizarea relaţiei

Ataşarea mortalităţii de statutul de creatură şi negarea nemuririi sufletului

O înţelegere greşită a biruinţei asupra morţii

Caracterul incoerent al distincţiei şi al relaţiei dintre „ipostasul biologic” şi „ipostasul eclesial”, în gândirea lui Zizioulas

Consecinţe eronate în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească

O concepţie reductivă despre Biserică şi Taine

O concepţie reductivă despre mântuire şi îndumnezeire

Ignorarea posibilităţii de a transfigura natura umană şi caracterele individuale

O minimalizare a rolului harului dumnezeiesc

O concepţie simplificatoare despre asceză

Respingerea polului uman al sinergiei ascetice

Devalorizarea ascezei individuale şi a vieţii monastice

O subevaluare a păcatului şi a patimilor

Subevaluarea şi devalorizarea virtuţilor

Promovarea unei „spiritualităţi” vagi, îndepărtată de tradiţia spirituală a Bisericii Ortodoxe