Starea I
Fiind Maica Vieţii, îngropării te-ai dat
Şi-ale îngerilor cete s-au spăimîntat
Adormirea ta cinstind-o luminat.
Născătoarea Vieţii şi-al luminii izvor
La-ntuneric ucenicii cum te pogor?
Tu fiind lumina noastră-a tuturor!
Te mărim pe tine, Maica toatei zidiri
Şi-nălţăm duios cîntări Sfintei Adormiri
Întru care plată dai acestei firi.
N-a rămas în groapă preacurat trupul tău
Ci mutatu-te-ai cu dînsul la Dumnezeu
Ca să fii părtaşă Slavei Lui mereu.
Iisus a toate Împărat prea slăvit
Te-a ales pe tine Maică şi, negrăit,
Fără de prihană tu L-ai zămislit.
Stăpînul făpturii pe pămînt pogorînd
Cum venise întrupîndu-Se oarecînd
Astăzi vine dornic duhul tău luînd.
În chip tainic astăzi şi noi toţi ne-adunăm
Şi cu Sfintele Femei jalnic îţi cîntăm
Dînd înconjur năsăliei ne-nchinăm.
Pe cea mai frumoasă decît tot ce-i zidit
Prin a căruia născare ne-am învoit
Cum s-o vadă firea că s-a pristăvit?
Iară iadul, Maică, cum mai poate răbda
Întru tot fulgerătoarea lumina ta?
Căci orbeşte neputînd a te vedea.
Dumnezeu Cuvîntul trup luînd, Mariam,
Spală firea ponosită a lui Adam
Şi din iad sloboade omenescul neam.
Cerul şi pămîntul îndelung s-au uimit
De străina zămislire ce s-a plinit
Întru tine, Prea Curată, negrăit.
O, minuni străine, lucru nou nevăzut
Cum şi Maică şi Fecioară te-ai cunoscut
Că din sîngiuri prea curate ai născut.
Din această lume simţitor te-ai mutat
Dar cu darul tău Curată nu ne-ai lăsat
Izbăvind pe credincioşi neîncetat.
Chiar de-ai fost ascunsă ca un rob în mormînt
Dar făptura te vădeşte înţelegînd
Că Stăpînă eşti în cer şi pe pămînt.
Dac-a fost în groapă trupul tău pristăvit
Pentru noi paharul morţii s-a îndulcit
Plecăciunea ta cea multă socotind.
Odrăslind din tine spicul cel tăinuit
Credincioşii Pîinea vieţii au dobîndit
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
Ca un sfeşnic, Maică, pe pămînt luminezi
Pravoslavnica credinţă o îndreptezi
Şi pe cei robiţi de patimi liberezi.
Ca un fulger cete de Hristos vestitori
Vin din marginile lumii purtaţi de nori
Ca să-ngroape trup de viaţă dătător.
Areopagitul şi cu el Ierotei
Au venit din depărtare cu Timotei
Dimpreună cu toţi Sfinţii Arhierei.
Pe a vieţii Piatra cea din unghi tăinuit
Dintru sîngiurile tale o ai urzit
Şi în lume viaţă nouă ai croit.
Adormind cu trupul în mormînt te pogori
Şi-l arăţi pe el izvor tămăduitor
Pravoslavnicilor tăi închinători.
Ca să mîntuiască pe strămoşul Adam
A venit Mîntuitorul vestit din neam
Pogorînd ca roua-n mitră, Mariam.
Să-i cuprindă groaza şi cutremurul rău
Pe acei ce defăimează numele tău
O, Prea Sfîntă Maică a lui Dumnezeu.
După legea firii dintre vii ai apus,
Dar fiind a Vieţii Maică la Ea te-ai dus,
Odihnindu-te în Slava cea de sus.
Plîng noroade, preoţi şi bătrîni Arhierei
Dimpreună cu slăviţii învăţăcei
Iar Mironosiţele jelesc cu ei.
Cum erai în viaţă sprijin cald tuturor
Şi de astăzi fii de-a-pururi pe viitor
Ocrotind cu darul pe al tău popor.
Sub pămînt ca luna ai apus, dar răsari
La trei zile ca un soare frumos de Mai,
Primăvara vieţii noastre, dulce rai!
Tu născînd Viaţa, cum te-aşezi în mormînt
Se-nfioară ceata îngerilor strigînd:
Cum te acoperi, Sfinte Acoperămînt?
Porumbiţă frumoasă, cu penaj aurit,
Eşti Fecioară, căci Stăpînul te-a împodobit
Ca să fii locaş cu totul prea cinstit.
Cel căzut din viaţă iar moştean s-a făcut
Cînd Fecioara fără patimă a născut
Pe Cuvîntul cel fără de început.
Cînd a fost să vadă trupul ei răposat
Îngereştile puteri foarte s-au mirat
Cum cea nestricată moarte a gustat.
De la margini Sfinţii, alergînd prea cu zor,
Sfîntul trup la întuneric ei îl pogor;
În mormînt, lumina noastr-a tuturor.
Pogorînd la groapă, ceata Îngerilor
Înconjoară străjuind pe Stăpîna lor;
Trupul cel de viaţă pricinuitor.
Heruvimii slavei luminat dănţuiesc
Cînd se-nalţă cel de taină rai pămîntesc
În locaşul slavei cel împărătesc.
Dintru stricăciune pe cel mort prin păcat
Cu născarea ta Curată L-ai ridicat
Şi-n podoaba cea dintîi ne-ai îmbrăcat.
Rînduială nouă tuturor s-a vestit
Prin străina zămislire ce s-a plinit
În mitrasul pururea neprihănit.
Dintru tine Fiul chip de rob a primit
După fire arătîndu-se îndoit:
Dumnezeu fiind şi om desăvîrşit.
Chivotul se-ascunde; de la mari depărtări
Vin noroadele, duios înălţînd cîntări
Întru slava prea cinstitei ei mutări.
Ceata de Apostoli se adună de zor
Ca s-aşeze în mormînt prea frumos odor
Pe a Vieţii Maică, Doamna tuturor.
Rînduiala firii s-o plineşti te-ai plecat,
Dar ca Maică a cerescului Împărat
Tu rămîi cu trupul veşnic nestricat.
Pe al tău, Curată, scump Mormînt îl cinstesc
Şi Slăvita Adormire o preamăresc;
Întru care dat-ai birul cel firesc.
Chiar de mori, Curată, dar viezi în Hristos,
Preamărită sus la Cer, şi-ntru cei de jos,
Sprijinind pe cei cu suflet credincios.
O, ce bucurie, ce dulceaţă primeşti
Întru slava şi odihna celor cereşti
Căci cu Domnul Slavei, tu împărăţeşti.
Unul din Treime trup din tine primind
Firea cea cuvîntătoare s-a înnoit
Minunată taină, lucru preamărit!
Proorocii, Maică, de demult au cîntat
Că din viţa lui David, tu, prea minunat
Odrăsli-vei pe Hristos cel aşteptat.
O, lumina lumii şi-al vieţii izvor,
Cum în loc întunecos Sfinţii te pogor?
Se uimeşte firea prea tînguitor!
Naţie pizmaşă, ucigaş popor,
Ce sminteală ai avut, viţa Iudelor,
De voieşti surparea Sfintei Sfintelor?
Ticăloase jidov, vino soi blestemat
De-ţi cunoaşte uneltirea din păcat,
Din tăierea braţului tău cel spurcat.
Urmînd Maica Milei lui Hristos Dumnezeu
Lecuieşte pe acel urgisit Evreu
Părăsindu-şi legea lui de fariseu.
„Maică şi Fecioară, mană dulce a mea
Cum să rabd acum văzînd îngroparea ta”
Aşa Simon Petru prea se tînguia.
„Cine-mi dă izvoare ca să plîng îndeajuns?”
Striga Pavel, de durere fiind pătruns,
Cînd se vede-n groapă trupul ei ascuns.
Munţii se-nfioară. „Tu, norod credincios
Tîngueşte-te şi plîngi astăzi dureros.”
Glăsuiesc învăţăceii lui Hristos.
Oarecînd, o, Maică, simţitor vom vedea,
După ducerea la Cer, frumuseţea ta
Căci de-acuma cerul Tu vei desfăta.
Slavă…
Te mărim Cuvinte, cu Părintele Tău,
Iar Duhului Prea Sfînt ne-nchinăm mereu,
Preamărind în Troiţă pe un Dumnezeu.
Şi acum…
Te cinstim, o, Maică a Celui făr-de ani
Închinîndu-ne la groapa din Ghetsimani,
Cercetează-ne pe noi cei sărmani.
Starea a II-a
Se cuvine azi să mărim pe Prea Curata Maică
Care-ntrece cu cinstirea pe Heruvimi
Şi-i slăvită mai presus de Serafimi.
Se cuvine dar să-i cîntăm celei cu dar dăruită
Care-ncape pe Cuvîntul Dumnezeiesc
Întru pîntecele ei cel fecioresc.
Cele pămînteşti se-nfioară cu cele din slavă
Cum dumnezeiasca fire s-a deşertat
Locuind în pîntecele tău curat.
Una între maici, născut-ai fără de durere;
Căci precum fără sămînţă ai zămislit
Şi născarea se lucrează negrăit.
După cum întîi cu cuvîntul se zideşte firea
Tot asemenea rodeşte mitrasul tău
Luînd chip de rob Cuvîntul lui Dumnezeu.
Tatăl cel ceresc, bună voie arătînd spre tine
Iară Duhul Sfînt pe tine umbrindu-te
Se-ntrupează Fiul, preamărindu-te.
Ca şi Fiul tău, tu adormi după fireasca lege;
Dar a treia zi te scoală ca dintr-un somn
Dătătorul Vieţii şi al morţii Domn.
Sub pămînt apui, tu fiind plămada vieţii noastre.
Căci din moarte ne-am sculat cei cari zăceam
Prin născarea Vieţii dintr-al nostru neam.
Plîns cuviincios şi cîntare să aducem Maicii
Ca atunci cînd s-a-ngropat Fiul Omului
Ca să fim părtaşi de slava Domnului.
Mir adevărat eşti Fecioară, Prea Curată Maică
Care lumea înmiresmezi cu bun miros
Odrăslind clondirul Vieţii, pe Hristos.
Întunericul cu împărăţia lui se pierde
Slobozindu-se din iad cei cari-au crezut
Că vei naşte Fiul Cel întîi-născut.
Apă ce viezi, Născătoarea Rîului Vieţii
Curăţeşte-ne ale noastre întinăciuni
Şi stîrpeşte ale vieţii mătrăguni.
Spre a primeni firea noastră cea căzută, Fiul
A zdrobit pe cel din veac şarpe pierzător
Odrăslind din tine cu trup muritor.
Sad prea minunat ce răsari mlădiţa de viaţă
Prin umbrirea cea de taină cu Duhul Sfînt
Odrăslind viaţă nouă pe pămînt.
A căzut Adam sub blestem în Raiul desfătării,
Dar cu raza de nădejde s-a întărit
Că-L vei naşte tu pe Cel făgăduit.
Varsă din belşug adunarea Sfinţilor Apostoli
Băutura umilinţei ca un prinos,
Aşezîndu-te acum în groapă jos.
Sfîntul tău Mormînt, ascunzişul cortului de taină
Îl cinsteşte, Prea Curată, norodul tău
Prea mărind mutarea ta la Dumnezeu.
Soarele acum ca la vremea Patimilor Sfinte
Îşi ascunde cu sfială lumina sa
Neputînd să vadă adormirea ta.
Desfătare eşti, căci născut-ai pe dulceaţa lumii.
Deci acum cu lacrimi calde noi te rugăm
Ca de sfînta slavă să ne desfătăm.
Tremura văzînd, boldul cel aducător de moarte
Că a sufletelor rană tămăduieşti
Odrăslind balsamul vieţii omeneşti.
Ochilor prea dulci şi cinstiţi ai Prea Curatei Maici
Căutaţi cu-nduioşare spre Dumnezeu
Ca să facă milă cu norodul Său.
Imnuri îngereşti îţi aduce sfînta adunare
A Slăviţilor Apostoli şi Arhierei,
Iară Serafimii se unesc cu ei.
Sub pămînt apui Aurora zilei cea de taină,
Căci pe Soarele Hristos tu L-ai răsărit
Peste neamul nostru cel ticăloşit.
S-a înfricoşat, din adîncuri văzîndu-te iadul
Şi schimbîndu-se la faţa „Vai!” a strigat.
Dar ce soare iese aşa luminat!
Soarele frumos străluceşte după vremea nopţii
Iară tu cu frumuseţea Duhului Sfînt
Eşti la ceruri soare şi jos pe pămînt.
Globul pămîntesc întru sînul său primind pe Maică
S-a clătit din adîncime înfiorat
Cînd a fost în groapă trupul prea curat.
Al virtuţii mir şi aroma săvîrşirii sfinte
Dă-ne nouă Prea Curată să folosim
Spre miros de taină jos la ţintirim.
În mormînt cioplit se ascunde trupul Prea Curatei
Iar a treia zi Puterile îl ridic,
După cum ne spune Sfîntul Ucenic.
Toma Geamănul, ca un vifor străbătînd văzduhul
Şi purtîndu-se grăbit pe aripi de gînd
Te-a văzut cu trupul către cer urcînd.
Sfîntul Ucenic al prea dulcelui tău Fiu, Curată,
În văzduh întîmpinîndu-te a strigat:
„Iată Maica Domnului a înviat!”
Cort prea minunat, încăpînd pe Ziditorul firii,
N-ai rămas în groapă jos, ca cei muritori,
Ci te-ai dus în slava Celui în Trei Sori.
Strălucit odor chipul tău neveştezit rămîne
Chiar de se-nmormîntează năstrapa ta,
Dar îi dă viaţă Mana cea din ea.
Tainic ai ajuns ca şi discul poleit al lunii;
Dar pe unul din Treimea cea în Trei Sori
Îl răsari celor din noapte muritori.
S-a încredinţat a Apostolilor Sfîntă Ceată
Că tu eşti Sfinţirea noastră a tuturor
De te-ai şi purtat simţitor pe mîna lor.
Adormind Adam, necăjitul somn al veşniciei,
I-a urmat pe-acelaşi drum Eva cu amar
Fiind ea unealtă a lui Veliar.
Tu adormi puţin, dar te scoli ca şi Mîntuitorul
După cum mai înainte ţi s-a vestit
Că te muţi în Slava Fiului iubit.
Jos te-ai pogorît, dar acum te odihneşti în slavă
În lăcaşurile Celui fără de ani
Cercetînd cu darul pe cei sărmani.
Cei fără de trup, Arhistrategii Sfintelor Cete
Cînd o văd pe Prea Curata că s-a mutat
Se grăbesc s-o-ntîmpine prea minunat.
Mai aleasă eşti decît moscul de Liban, Fecioară,
Căci a Duhului podoabă o ai deplin.
Cuvios îţi cîntă neamul tău creştin.
Cătrăniţilor, ticăloasă naţie de jidovi,
Învierea lui Hristos voi nesocotiţi,
Iar acum surparea Maicii uneltiţi!
Porumbiţă eşti strălucind frumos cu fecioria
Şi fiind împodobită prea minunat
Ai zburat cu sufletul înaripat.
Iarăşi Gavriil ca la Nazaret odinioară
A venit ca să-ţi vestească şi la Sion
Că te cheamă Fiul la cerescul Tron.
Se înfioară azi de lumina ta cea negrăită
Iadul cel nesăţios, tînguindu-se:
Vai! Cum văd pe talpa mea clătindu-se.
Plîns-au cu amar, Cinstitoarele cele cu miruri
Aşezată cînd ai fost în mormînt cioplit
Tu fiind palatul Celui preamărit.
Cum ai suferit îngropare, Prea Curată Maică,
Strigau cele purtătoare de mir Femei
Şi cu ceata sfîntă de Învăţăcei.
Prea înfricoşat se arată tuturor lucrul
Cînd se vede aşezat astăzi în mormînt
Cortul Întrupării Sfîntului Cuvînt.
Versuri şi cîntări cuvios să înălţăm Curatei,
Iară Sfîntul ei mormînt toţi să-l preacinstim,
Căci prin odrăslirea ei ne izbăvim.
Slavă…
Dumnezeule, întru trei feţe preamărit de-a-pururi
Întăreşte pe păstori şi norodul tău
Împotriva uneltirii celui rău.
Şi acum…
Maica Domnului, Prea Curată pururea Fecioară,
Dă Bisericii scăpare de bîntuieli
Şi o păzeşte neclătită de sminteli.
Starea III-a
Neamurile toate laudă-ngropării
Ţi-aduc duios, Fecioară.
Petru se coboară şi-n mormînt te-aşează
Cu mare cuviinţă.
Cele cu miresme, în rînd cu Ucenicii
Îţi cîntau de-ngropare.
O, făptură, vino, prea jalnică cîntare
S-aducem toţi Fecioarei.
Pe a Vieţii Maică, urmînd celor cu miruri
La groapă s-o petrecem.
Ioane, prea iubite al Domnului Apostol,
Îngroapă pe Fecioara.
Pavele sfinţite, lăcaş ales de taină,
Dumnezeieşte cîntă-i.
Ierarhi, podoabei voastre, aduceţi cîntare
Cu sfînta adunare.
Ai Mirelui prieteni, duioasa versuire
Cîntaţi-i Prea Curatei.
Marie Magdaleno, aleargă azi cu jale
La Ghetsimani de vale.
Revarsă miruri scumpe, c-azi clondirul tainic
Al Mirelui s-ascunde.
Apleacă-ţi înălţimea, bătrîne Eleoane,
Spre Valea Ghetsimani.
Clăteşte-te, Sioane, şi tu cu Eleonul
Făcîndu-i loc Stapînei.
Iar tu, Sfinţite Iacob, cîntîndu-i îngereşte
Prohodul săvîrşeşte.
Cei hrăniţi cu mană, îşi tind vrăjmaşa mînă
Spre cea fără prihană.
Ei cearcă să răstoarne năstrapa cea de taină
Ce poartă pîinea Vieţii.
O, cîtă nesimţire, la cei ce altă dată
Îşi ucideau Prorocii.
Ca sluga prea vicleană, aleargă făr-de minte
Iudeule Satană.
Pe Maica Izbăvirii, iudei fără de lege
Încearcă s-o răstoarne.
Dar bine-a zis Scriptura, la patul tău Fecioară
Voinicii stau de pază.
Te-nalţi acum la ceruri, precum i s-arătase
Lui Iacob tainic scara.
Cu imnuri se pogoară a îngerilor cete
La groapa ta, Fecioară.
Toiagul ce-nfrunzise lui Aaron, cu taină
Pe tine te vestise.
Iar rugul altădată, nears fiind de pară
Te însemna, Fecioară.
Mutîndu-te în Slavă, făptura cea gîndită
Prea minunat îţi cîntă.
(Schimbarea melodiei)
O, Prea dulce Maica lui Hristos Cuvîntul,
Îndură-te de lume.
Cîntări tînguitoare femeile cu miruri
Înalţă azi cu jale.
Cum stai făr’ suflare, fiind Vieţii Maică,
Prea Sfîntă Născătoare.
Se pierde rătăcirea, iar cei căzuţi într-însa
Prin Fiul tău se scoală.
În iad, la întuneric, Cuvîntul se pogoară
Ca să ne izbăvească.
Din undiţa satanei, pe cei căzuţi din viaţă
Hristos îi liberează.
A ta născare sfîntă răsare lumii Viaţa
De aceea toţi îţi cîntă.
În groapa stricăciunii vrăjmaşii tăi să cadă
Cei ce nu vor să creadă!
Cuvinte, Domn a toate, învaţă-ne cu Darul
Cîntarea Prea Curatei.
Pe Maica Ta, Cuvinte, pe Mieluşeaua, Doamne,
Cum groapa o cuprinde?
Cămara Vieţii astăzi s-acopere stropind-o
Femeile cu miruri.
Apostolii cu jale din inimă suspină:
Dar cum ne laşi, Stăpînă!
Lumina Vieţii noastre, în groapă la-ntuneric
O, cum te-acoperi, Maică!
Strămoşilor sculare făcîndu-te pricină
Cum mori acum, Stăpînă?
Făptura o slăveşte pe Maica Ta, Hristoase,
Ce Te-a născut trupeşte.
Se pierde azi, Fecioară, amarul cel de moarte
Născînd dulceaţa iară.
Solire să ne fie mutarea ta la Fiul
Celor ce-ţi cîntă ţie.
Cu miruri de credinţă femeile te-ngroapă
Cu sfîntă cuviinţă.
Iar tu cu dor fierbinte, fiind a Vieţii Maică,
Te muţi la cele Sfinte.
Grăbeşte de ne scoate pe noi toţi, sărmanii,
Din undiţa satanei.
Puterile din slavă privesc nedumerit
Cum te aşezi în groapă.
Cum glia te ascunde, privelişte străină
Şi de mirare plină?
Iar duhul tău se vede purtat la cer de Fiul
Ce are trup din tine.
Zidirea cea simţită plîngînd se tînguieşte
Lipsindu-se de tine.
Gîndirea se-nfioară de multa plecăciune
A Maicii Prea Curate.
Acuma curg izvoare de miruri şi de lacrimi
La groapa ta, Fecioară.
Bisericii dă pace, norodului scăpare,
Prea Sfîntă Născătoare.
Slavă…
O, Treime Sfîntă, Unime în trei Feţe,
Pe toţi ne miluieşte!
Şi acum…
Părtaşi, Fecioară, fie de-a Fiului tău slavă
Acei ce-ţi cîntă ţie!
*