După Cina cea de Taină, Mîntuitorul a cîntat imne de laudă lui Dumnezeu, mergînd cu Sfinţii Apostoli către grădina din Ghethsimani:

Mat 26:30 “Şi zic vouă, că nu voi mai bea de acum dintr-această roadă a viţei, pînă în ziua aceea, cînd o voi bea pe aceasta nouă cu voi întru împărăţia Tatălui meu. Şi cîntînd imne, au ieşit la Muntele Măslinilor.” (Λέγω δὲ ὑμῖν, οὐ μὴ πίω ἀπ᾽ ἄρτι ἐκ τούτου τοῦ γενήματος τῆς ἀμπέλου ἕως τῆς ἡμέρας ἐκείνης ὅταν αὐτὸ πίνω μεθ᾽ ὑμῶν καινὸν ἐν τῇ βασιλείᾳ τοῦ πατρός μου. Καὶ ὑμνήσαντες ἐξῆλθον εἰς τὸ ὄρος τῶν ἐλαιῶν.)

*

Sfîntul Apostol Pavel le scrie Efesenilor (5:19):

“Vorbind între voi în psalmi şi imne şi ode duhovniceşti; lăudînd şi cîntînd întru inimile voastre Domnului”. (λαλοῦντες ἑαυτοῖς ψαλμοῖς καὶ ὕμνοις καὶ ᾠδαῖς πνευματικαῖς, ᾄδοντες καὶ ψάλλοντες ἐν τῇ καρδίᾳ ὑμῶν τῷ Κυρίῳ).

Şi Colosenilor (3:16): “Cuvîntul lui Hristos să locuiască întru voi bogat întru toată înţelepciunea, învăţîndu-vă, şi înţelepţindu-vă pre voi înşivă cu psalmi, cu imne, cu ode duhovniceşti, întru dar cîntînd întru inimile voastre Domnului”. (Ὁ λόγος τοῦ Χριστοῦ ἐνοικείτω ἐν ὑμῖν πλουσίως, ἐν πάσῃ σοφίᾳ διδάσκοντες καὶ νουθετοῦντες ἑαυτοὺς ψαλμοῖς, ὕμνοις, ᾠδαῖς πνευματικαῖς ἐν χάριτι ᾄδοντες ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν τῷ θεῷ·).

*

Gaius Plinius Caecilius Secundus (61 – c. 113 d.Hr.), guvernator al Bythiniei, scrie în anul 110/112, în scrisoarea 96 către împăratul Traian:

“[Creştinii] au afirmat, de asemenea, că suma vinei sau a greşelii lor a fost că se întîlniseră regulat într-o anume zi înainte de răsărit, cîntînd antifonic un imn lui Hristos ca unui Dumnezeu, jurînd cu sfînt legămînt să nu săvîrşească nici o fărădelege, şi nici să fure, nici să tîlhărească, nici să săvîrşească adulter, nici să îşi calce cuvîntul, nici să refuze să dea înapoi vreo sumă încredinţată lor. Cînd toate acestea se încheiau, era obiceiul lor să se despartă şi mai apoi să se adune din nou împreună şi să mănînce o hrană simplă”. (Affirmabant autem hanc fuisse summam vel culpae suae vel erroris, quod essent soliti stato die ante lucem convenire, carmenque Christo quasi deo dicere secum invicem seque sacramento non in scelus aliquod obstringere, sed ne furta ne latrocinia ne adulteria committerent, ne fidem fallerent, ne depositum appellati abnegarent. Quibus peractis morem sibi discedendi fuisse rursusque coeundi ad capiendum cibum, promiscuum tamen et innoxium; quod ipsum facere desisse post edictum meum, quo secundum mandata tua hetaerias esse vetueram.)

*

Clement Alexandrinul scrie (pe la ~180 d.Hr.) în Stromate VII:7:

Iar dacă unii rînduiesc anumite ore pentru rugăciune, de pildă ceasul al treilea, ceasul al şaselea şi ceasul al nouălea, apoi aceia trebuie să ştie că cunoscătorul/gnosticul se roagă toată viaţa lui, pentru că se străduieşte să fie, prin rugăciune, împreună cu Dumnezeu; şi, ca să spun pe scurt, gnosticul părăseşte pe toate cîte nu-i sînt de folos, cînd ajunge acolo, deoarece chiar de aici de pe pămînt a ajuns la desăvîrşirea omului care lucrează totul mînat de dragoste. Dar cei care cunosc fericita treime a celor trei locaşuri ştiu de durata ceasurilor despărţite în trei grupe, care sînt cinstite cu egale rugăciuni. (Εἰ δέ τινες καὶ ὥρας τακτὰς ἀπονέμουσιν εὐχῇ, ὡς τρίτην φέρε καὶ ἕκτην καὶ ἐνάτην, ἀλλ’ οὖν γε ὁ γνωστικὸς παρὰ ὅλον εὔχεται τὸν βίον, δι’ εὐχῆς συνεῖναι μὲν σπεύδων θεῷ, καταλελοιπέναι δέ, συνελόντι εἰπεῖν, πάντα ὅσα μὴ χρησιμεύει γενομένῳ ἐκεῖ, ὡς ἂν ἐνθένδε ἤδη τὴν τελείωσιν ἀπειληφὼς τοῦ κατὰ ἀγάπην <ἠν>δρωμένου. ἀλλὰ καὶ τὰς τῶν ὡρῶν διανομὰς τριχῇ διεσταμένας καὶ ταῖς ἴσαις εὐχαῖς τετιμημένας ἴσασιν οἱ γνωρίζοντες τὴν μακαρίαν τῶν ἁγίων τριάδα μονῶν.)

*

Sf. Ippolit Romanul scrie (~200 d.Hr.), în Tradiţia apostolică, cap. 41 (ed. SC 11bis, p.125-132):

“Toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, cînd se scoală dimineaţa din somnul lor, înainte de a-şi începe lucrul se vor spăla şi se vor ruga lui Dumnezeu şi numai aşa se vor apuca de lucru. Dacă este (la biserică) cuvînt de învăţătură, fiecare e mai bine să meargă acolo. […] Dacă eşti acasă la tine, roagă-te lui Dumnezeu şi adu-I laudă la Ceasul al treilea. […] Roagă-te şi la Ceasul al şaselea. Vei face, de asemenea, o rugăciune şi laudă mai lungă la ceasul al IX-lea. […] Roagă-te şi înainte de a-ţi întinde trupul în pat pentru odihnă, iar la miezul nopţii scoală-te, spală-te şi roagă-te”.

*

Sfîntul Cyprian al Cartaginei, în Liber de Oratione Dominica, 34, 35(a. 252):

În săvîrşirea rugăciunii aflăm că împreună cu Daniil, cei trei tineri tari în credinţă şi în temniţă biruitori au ţinut ceasurile al treilea, al şaselea, al nouălea, pentru taina Treimii, care în vremurile mai noi s-a arătat desluşit. Iar dacă în Sfintele Scripturi Hristos este adevăratul Soare şi adevărata Zi, nici un ceas nu rămîne creştinului în care Dumnezeu să nu fie închinat des şi necontenit; încît cei întru Hristos, adică în adevăratul Soare şi Zi, să fim stăruind întreaga zi în cererile noastre şi să ne rugăm. Iar cînd prin legile firii noaptea se întoarce şi urmează, nu este nici o vătămare întunericul nopţii pentru cei ce se roagă, deoarece pentru fiii luminii chiar şi noaptea este zi. Cînd vei rămîne fără lumină, dacă ai Lumina în inimă? (In orationibus vero celebrandis invenimus observasse cum Daniele tres pueros in fide fortes et in captivitate victores, horam tertiam, sextam, nonam, sacramento scilicet Trinitatis, quae in novissimis temporibus manifestari habebat. Quod si in Scripturis sanctis sol verus et dies verus est Christus, hora nulla a Christianis excipitur quominus frequenter ac semper Deus debeat adorari; ut qui in Christo, hoc est in sole et in die vero, sumus, insistamus per totum diem precibus et oremus, et quando mundi lege decurrens vieibus alternis nox revoluta succedit, nullum de nocturnis tenebris esse orantibus damnum potest, quia filiis lucis et in noctibus dies est. Quando enim sine lumine est eui lumen in corde est?)

*

Eusebiu din Kesaria scrie (~320 d.Hr.), în Tîlcuiri la Psalmi (PG 23:629):

Căci nu e mic semn al bunătăţii lui Dumnezeu faptul că în toată lumea în bisericile lui Dumnezeu după ieşirile cele de dimineaţă ale soarelui şi după ceasurile înserării cîntări de imne şi faceri de laude şi dumnezeieşti veselii îi sînt aduse lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu se veseleşte cînd pretutindeni pe pămînt în Biserica Lui se trimit imne în vremea dimineţii şi a serii. Pentru aceasta s-a zis undeva: “Să I se îndulcească Lui lauda mea” şi iarăşi: “Ridicarea mîinilor mele, jertfa de seară” şi “Facă-se rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta”. (Τὸ γὰρ καθ’ ὅλης τῆς οἰκουμένης ἐν ταῖς ἐκκλησίαις τοῦ Θεοῦ κατὰ τὰς πρωϊνὰς τοῦ ἡλίου ἐξόδους, κατά τε τὰς ἑσπερινὰς ὥρας ὑμνολογίας καὶ αἰνοποιήσεις, καὶ θείας ἀληθῶς τέρψεις τῷ Θεῷ συστήσασθαι, οὐ τὸ τυχὸν ἦν Θεοῦ ἀρετῆς σημεῖον. Θεοῦ δὲ τέρψεις οἱ πανταχοῦ τῆς γῆς ἐν τῇ Ἐκκλησίᾳ αὐτοῦ ἀναπεμπόμενοι κατὰ τοὺς ὀρθρινοὺς καὶ κατὰ τοὺς ἑσπερινοὺς καιροὺς ὕμνοι τυγχάνουσι. Διὸ λέλεκταί που· «Ἡδυνθείη αὐτῷ ἡ αἴνεσίς μου·» καὶ πάλιν· «Ἔπαρσις τῶν χειρῶν μου θυσία ἑσπερινή·» καί· «Γενηθήτω ἡ προσευχή μου ὡς θυμίαμα ἐνώπιόν σου.»)

*

Sfîntul Nichita din Remesiana scrie (~390) despre cele 9 ode ale canoanelor utreniei în De psalmodiae bono, 11:

„Fraţilor, să împlinim sincer, cu încă mai multă credinţă, lucrarea imnelor, fiind încredinţaţi că am dobîndit mare slavă de la Dumnezeu, ca unii cărora, dimpreună cu atîţia şi astfel de sfinţi, mă refer la Proroci şi la Mucenici, ni s-a îngăduit să cîntăm minunile Dumnezeului celui veşnic. Lui mărturisim împreună cu David că bun este. Cu Moise cîntăm pe Sfîntul Duh Domnul, în acele mari cîntări. Împreună cu Ana, ce poartă chipul Bisericii, stearpă odinioară, iar acum roditoare, ne întărim sufletele în lauda lui Dumnezeu. Cu Isaia veghem de cu noapte. Cîntăm Psalmi cu Avacum. Cu Iona, cu Ieremia, prea-sfinţi părinţi, cîntăm rugîndu-ne. Ba, mai mult, ca cei aruncaţi în  cuptor, chemînd pe toată făptura, împreună cu cei trei copii binecuvîntăm pe Ziditorul a toate. Cu Elisavetha sufletul nostru preamăreşte pe Domnul.” (“…fratres, tam pleniore fiducia hymnorum ministerium fideliter impleamus ingentem, magnam nos credentes a Deo gratiam consecutos, quibus concessum est cum tantis ac talibus Sanctis, prophetis dico atque martyribus, Dei aeterni cantare miracula. Huic cum Dauid confitemur quoniam bonus est. Cum Moyse Spiritum sanctum Dominum magnis illis canticis personamus. Cum Anna quae ecclesiae typum gerit, olim sterilis, nunc fecunda, in Dei laude corda firmamus. Cum Esaia de nocte uigilamus. Cum Ambacum psallimus. Cum Iona, cum Hieremia sanctissimis patribus orando cantamus. Cum tribus etiam pueris quasi in fornace positi conuocata omni creatura creatori omnium benedicimus. Cum Elisabeth Dominum anima nostra magnificat.”)

 (traduceri şi adaptări de m. Filotheu Bălan)