Când omul ar arunca de la sine tot sprijinul văzut şi nădejdea cea omenească şi ar urma lui Dumnezeu cu credinţă şi cu inimă curată, îndată îi urmează lui Darul, şi îi descoperă lui puterea sa prin multe feluri de sprijiniri; întâi întru acestea arătate şi ale trupului; şi îi arată lui sprijinul său prin purtarea de grijă dimprejurul lui, încât să poată el să simtă mai mult întru acestea puterea purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi întru priceperea celor arătate se vede şi pentru cele ascunse, precum se cuvine prunciei înţelegerii [omu]lui şi petrecerii lui, că i se pregăteşte lui trebuinţa fără de lucru, când nu s-a îngrijit. Şi face a fi trecute de la el multe năpădiri care se apropie de dânsul (de multe ori fiind pline de primejdii, când el nu le-a priceput), ci pe nesimţite Darul le goneşte de la el [de la suflet] cu minune mare şi îl păzeşte pe el ca un hrănitor care îşi răsfiră aripile sale peste fiii săi, ca să nu se apropie de dânşii vreo vătămare a cuiva.

Când va începe Darul a-ţi deschide ochii tăi ca să simţi vederea lucrurilor întru adevăr, atunci îndată vor începe ochii tăi a vărsa lacrimi ca pâraiele, încât de multe ori să se spele şi obrazele cu mulţimea lor. Şi atunci războiul simţurilor se alinează şi în lăuntrul tău se strânge. Iar dacă cineva te-ar învăţa pe tine cele protivnice acestora, să nu îi crezi lui. Căci fără de lacrimi să nu cauţi alt semn mai arătat de la trup.

Sf. Isaac Syrul – Omilia 23 (ed. Theotokis)