Pe Mihail cel prea mare și mare voievod al oștilor cerești, pe Mihail, soarele cu lumină de foc și înflăcărat, pe voievodul puterilor celor de sus, iar celor de jos ajutor, am râvnit a-l lăuda atât cât ne stă în putință, pe întâistătătorul și căpetenia puterilor celor netrupești, marea faimă a pământenilor și amuțirea demonilor, floarea și umbrarul bolților cerești. Cel mai mare și mai însemnat tămăduitor al relelor pământești, vulturul[1] preamare al Marelui Împărat[2], cel cu aripa iute, cel ce întoarce prin credință cu iuțime tot pământul de sub soare, stâlpul cel de foc[3] până la cer, vădit tuturor, cedrul cu înaltă coroană și umbros, vlăstarul cel preacinstit și neveștejit, tufișul cel dumnezeiesc mai presus de toată buna mireasmă, cel ce slobozești din duhoarea demonilor pe cei ce pătimesc, mlădița cea cu bună umbră și vlăstarul cel sădit de Dumnezeu, cel ce risipești arșița demonilor dintr-odată, dumnezeiescul chiparos și platanul cel înalt[4], la a cărui umbră multe boli și patimi greu de tămăduit sunt vindecate[5], să fie lăudat acum cel preamare de noi cei preamici. Și aducându-i acestuia câteva laude, să îl salutăm. A căruia și dumnezeiască biserică, sfântă și cuvioasă seamănă cu un liman mântuitor și cu un cer cu mulți luminători, sălașul îngerilor dumnezeiești, secure și sabie tăind feluritele patimi, leacul cel preabun care alină patimi de multe feluri.

Dar eu socotesc această biserică dumnezeiască și râu care izvorăște din Dumnezeu care spală și șterge „orice boală și orice neputință”[6], precum a arătat Domnul. Și râul curge din Eden adăpând Raiul care se și desparte în patru brațe, ale căror nume sunt Fison, Gihon, Tigru și Eufrat[7]. Și acel râu își avea izvorul din Eden. Dar această dumnezeiască Biserică are harul din cer, fiindcă și este locașul unei minți cerești.

Și acela în patru brațe se desparte de sus. Dar această biserică își desparte apele minunilor în zeci de mii de brațe, adăpând inimile îndurerate cu șuvoaiele cele din Dumnezeu izvorâtoare ale tămăduirilor și uscând râurile atotdistrugătoare ale demonilor. Și acele ape împărțite în patru și despărțite scaldă ținuturile Evilat, ale etiopienilor, egiptenilor și asirienilor[8], precum este scris. Dar această biserică cinstită de Dumnezeu a arhanghelului, udată de sus de Duhul cel dumnezeiesc, nu adapă doar ținutul Evilat, Etiopia sau părțile egiptene, ci scaldă întreaga lume cu minunile, dezlegând pe oameni din tirania demonilor, răcorind nesuferita arșiță și văpaia, spălând feluritele răni, făcându-i pe cei care nu văd să vadă ascuțit, tămăduind durerile de cap și alungând cu ușurință orice durere.

Pom înalt roditor și cu umbra deasă mi se pare această biserică umbrind pe mulți, întorcându-i pe mulți și ducându-i sus. Umbrind de arșița demonilor, întorcând, prin slobozire, din patimile tulburătoare, înălțându-i pe oamenii târâtori la pământ prin dumnezeiasca cunoștință.

Dar trebuie, cred, să las acum deoparte laudele cu privire la casă deși nu pot să spun nimic vrednic despre acestea. Dar, dacă despre casa cea sensibilă în care vedem și minunile izvorând în chip sensibil, nu am putut spune nimic vrednic, cum vom putea oare despre stăpânul casei cel inteligibil să spunem ceva sau să-l  lăudăm după cuviință? Știm că cel ce vrea să dea formă laudei despre el trebuie mai întâi să spună că este minte îngerească și cerească. Dar știm că adeseori dorul ne convinge să vorbim și despre Dumnezeu. Și dacă dragostea dumnezeiască ne convinge să îndrăznim a vorbi despre Dumnezeu, făcătorul îngerilor și creatorul a toate, pentru ce este atunci străin lucru a arăta cu măsură unele despre dumnezeiescul arhistrateg al cărui […] rog harul dat de Dumnezeu și mai înainte de acesta, mai vârtos harul dumnezeiescului și de viață începătorului Duh, ca să-mi lumineze limpede întunericul minții, fără de care nimeni dintre pământeni nu va putea vreodată cuprinde ceva despre cele de sus. Căci dacă dorul ceresc mă atrage pe mine să-l laud pe voievod, mintea cea pământească și trupul cel pământesc mă aruncă pe mine jos[9].

Dar tu, mărite, ridicându-mă pe mine la cele de sus, deschide-mi buzele „deslușește-mi limba”[10], întărește-mi mâna și dăruiește-mi mintea, ca prin cuvinte de laudă să salut limpede măreția ta, să stârnesc dorul și să-mi închei cuvântul. Dar mai bine mi se pare mie să încep a te saluta de acolo de unde ți s-a dat ție existența și puterea de a conduce.

Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, creație a luminii celei fără de început și a doua lumină[11] împreună cu părtașii tăi.

Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, făptură prealuminoasă a veșnicei lumini, în chip de foc împreună cu puterile cele de sus.

Bucură-te, voievodule al oștilor cerești, [……] și cel mai temeinic. Căci nu te-a convins, nici nu te-a întors înălțimea slavei celei date ție să cugeți cele ce nu se cuvin, ci acelea [……] pe Ziditorul și pe Cel cinstit și slăvit. Și după datorie îți păstrezi neștirbită credința către El și, cugetând cele smerite, Îi slujești cu credință ca unui Ziditor și Atotțiitor Dumnezeu. Bine, bine voinței tale cele vrednice de minunare, preamărite, dar vai și vai de cugetul mândru al pierzătorului aceluia, al celui ce rău se gândea și pierzător cugeta și voia ca tronul să și-l pună pe nori înaintea cetelor lui, poftind să se asamene celui Preaînalt. Care a și fost schimbat pe bună dreptate din arhanghel în arhidemon și în loc de luceafăr purtător de lumină s-a făcut întunecată înserare, în loc de tron preaînalt și nori cerești, a devenit subpământean și are sălașurile cele de sub pământ și, în loc de a se asemăna lui Dumnezeu, s-a făcut neasemenea tuturor făpturilor lui Dumnezeu[12]. Căci așa sunt isprăvile voinței mândre și ale slavei deșarte.

Căci căutând cineva și dorind cele mai presus de vrednicia lui și ceea ce i se pare că are se va lua de la el[13]. Ceea ce a pătimit și cel alungat, care din nemuritor s-a schimbat în muritor în nădejdea îndumnezeirii. Dar și până acum mulți oameni pătimesc aceasta. Și însușindu-și o vrednicie mai mare, o pierd și pe aceea pe care o aveau.

Dar tu bucură-te, voievodule al oștilor cerești, că te-ai mulțumit cu rânduiala și slava și starea date ție de Dumnezeu și nimic mai mult nu ți-ai însușit.

Bucură-te, voievodule și conducătorule al cetelor cerești și apărătorul cel mare al oamenilor pământești, care luptându-te pentru a dobândi trupul acela omenesc, proorocesc al lui Moise îi spuneai vrăjmașului[14] certându-l nu de la sine însuși, ci ca din partea lui Dumnezeu, ca un iubitor de Dumnezeu și iubitor al Stăpânului ai zis: Să te certe pe tine Domnul, diavole[15]. Cu această certare, mă rog, arhistrategule, nu înceta a-l certa pe tiranul și pentru noi, până ce prin călăuzirea și mijlocirea ta, de Dumnezeu dăruitule, vom da răspuns Atotmilostivului Dumnezeu.

Bucură-te, voievodule al cetelor, cel ce stai de-a dreapta negrăitului și dumnezeiescului tron, prealuminosule.

Bucură-te, voievodule al cetelor, slujitorule preastrălucit al luminii celei începătoare de lumină a lui Dumnezeu celui întreit sfânt.

Bucură-te, voievodule al cetelor, și stâlp de foc, care odinioară ai condus pe Israil și l-ai călăuzit când fugea din Egipt[16].

Bucură-te, voievodule al cetelor, cel ce odinioară ai fost dumnezeiesc apostol la cei vechi și apărător de Dumnezeu ales.

Bucură-te, voievodule, purtătorule de fulger, iute călătorule, ostașule al Împăratului Dumnezeu și luptătorule preaslăvite.

Bucură-te, voievodule al cetelor, conducătorule al oștirilor celor de sus, bun chivernisitor și aliat preatare al oștirii de jos.

Bucură-te, conducătorule al oștirilor, faima cea mare a îngerilor luminoși și rana cea nevindecată a demonilor întunecați[17].

Bucură-te, voievodule al oștirilor cerești, apărătorul împăraților și ajutorul mai-marilor.

Bucură-te, voievodule al oștirilor, purtătorule de arme al arhistrategilor și marele ajutor al ostașilor.

Bucură-te, voievodule al oștirilor, liturghisitorule al lui Dumnezeu și lauda aleasă a litughisitorilor lui Dumnezeu.

Bucură-te, voievodule al oștirilor, păzitorul creștinilor și pieirea și pierzătorul celor de altă credință, că „a ieșit”, zice, „îngerul Domnului și a nimicit din tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii”[18].

Bucură-te, voievodule al oștirilor, apărătorul celor ce cugetă credincios și nimicitorul celor rău-credinicioși.

Bucură-te, arhanghele, bunule, ostașule preavestit al Bunului Împărat, căci de la răsăritul soarelui până la apus[19] alergi iute ca fulgerul împlinind fără știrbire poruncile lui Dumnezeu, căci pe pământ și pe mare și dincolo de margini ajungi în chip vădit.

Bucură-te, voievodule al oștirilor, strălucirea înmulțită a soarelui și a lunii și a feluritelor stele. Căci au fost puse acestea ca „semne anotimpurilor și zilelor și anilor, ca luminători ai pământului”[20], dar tu ai fost pus spre slava lui Dumnezeu, spre conducerea îngerilor, spre mântuirea oamenilor, spre luminarea și călăuzirea noastră, a pământenilor. Pentru aceea rămâi nu doar semn anotimpurilor, zilelor și anilor, ci având moștenirea nemuririi de la nemuritorul Dumnezeu, conduci oștirile îngerilor în veacuri nemuritoare, ca să cânți împreună cu îngerii, cu începătoriile, cu puterile și domniile, serafimii și heruvimii și cu dumnezeieștile tronuri[21] cântarea cea întreit sfântă[22] întreit sfântului Dumnezeu.

Bucură-te, voievodule al oștirilor, cea mai bună făptură a lui Dumnezeu, duh înțelegător, sfânt[23] și pară de foc[24], după cuvântul dumnezeiesc, împreună cu toți părtașii tăi. Când a împărțit neamurile Cel Preaînalt a statornicit, zice, hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu[25], dar a văzut și un alt prooroc, până ce tronurile au fost puse și Cel vechi de zile a șezut și îmbrăcămintea Lui albă ca zăpada, părul capului Lui curat ca lâna, tronul Lui văpaia focului, roțile lui foc arzând. Râu de foc curgea înaintea lui, zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea Lui și mii de mii Îi slujeau Lui[26], împreună cu care și tu însuți slujești în chip preaevlavios, preaslăvite Mihaile.

Bucură-te, voievodule al puterilor dumnezeiești celor netrupești, cel ce în Hones, păzind nevătămat dumnezeiescul tău locaș de năvala apelor celor două râuri Lykos și Lykokaper, prin care fiii elinilor cei nebuni voiau să șteargă de pe fața pământului pe robul tău Arhip și izvorul aghiazmei tale și sfântă biserica ta, dar tu, o, pară de foc și chip de foc, te-ai arătat robului tău Arhip ca un stâlp de foc de la pământ la cer[27] și l-ai îndemnat să nu se teamă de huietul râurilor, ci numai să stea și să privească nebiruita putere a lui Dumnezeu.

Și lovind cu toiagul cel din mâna ta în piatra tare[28]  și despicând-o pe ea în două în hăul adânc ai mistuit mulțimea apelor celor două râuri Lykos și Lykokaper până în ziua de astăzi. Iar robul tău împreună cu izvorul de aghiasmă și cu sfânta ta biserică a fost păzit nevătămat și încă se păzește. Iar țara care mai înainte se numea Colose s-a numit Hones[29] după aceea pentru minunea aceasta mare și pentru mistuirea apelor.

Bucură-te, voievodule al cetelor, bunule și strateg al Bunului Împărat și mângâierea cea mai de pe urmă a robilor Lui, al căror sfârșit a fost învrednicit de venirea ta luminoasă, de unde întunericul diavolului se risipește așa cum se alungă întunericul de la fața luminii. Nu ne socoti nevrednici ca și la noi să se facă aceasta, preabunule, ci și acum, și atunci acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor tale[30] și luminează-ne pe noi cu lumina feței tale[31].

Bucură-te, voievodule al cetelor, ajutorul drepților, călăuzitorul cuvioșilor, călugărilor și mirenilor.

Bucură-te, voievodule al cetelor, acoperitorul celor cu bună rânduială și învățătorul celor neorânduiți.

Bucură-te, voievodule al cetelor, glas de trâmbiță, dumnezeiescule vestitor al celei de-a doua veniri a lui Hristos[32], Dumnezeul nostru, cutremurătorule al cerului și al pământului și al celor de sub pământ[33], cel ce trezești pe morții cei din veac adormiți, zicându-le deslușit: „Iată mirele vine, ieșiți întru întâmpinarea Lui”[34]. Atunci, zice, va trimite Fiul Omului[35], pe îngerii Lui cu glas mare de trâmbiță și-i va aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi de la marginile cerurilor până la marginile lor[36]. Atunci, preamare arhanghele al lui Dumnezeu, nu mă uita pe mine[37], te rog, nu mă despărți pe mine nevrednicul de adunarea aceea, și, deși mare este cererea, mă rog, nu mă trece cu vederea în zborul tău fulgerător.

Bucură-te, voievodule al cetelor cel ce stai roată împreună cu părtașii tăi în jurul lui Dumnezeu, ca un slujitor, aducând lui Dumnezeu, ca niște daruri, sufletele curățite ale drepților. Căci zice toți cei dimprejurul Lui vor aduce daruri[38] de a căror moștenire roagă-te să fiu părtaș având la aceasta ajutor mare pe tovarășul tău prealuminos, pe vrednicul de laudă înaintemergător al harului celui nou, pe dumnezeiescul cu adevărat apostol și pe luminosul mistagog al tainei celei feciorești, mă refer la cel împreună cu tine voievod al cetelor și părtaș al slavei, dumnezeiescul Gavriil, preastrălucitul și cel mai bun arhidiacon al mântuirii noastre și martorul tău pătrunzător și cel mai adevărat și a cărui mărturie este: Nimeni nu poate să mă ajute mai bine la aceasta decât Mihail îngerul vostru păzitor[39].

O, dumnezeiesc car cinstitor de Dumnezeu, o fericit jug de Dumnezeu cinstit, o vestit jug al Semănătorului și Celui mai bun Lucrător prin care odinioară și acum se desțelenesc brazdele cele înțelegătoare și în loc de mărăcinoase devin roditoare de grâne, în loc de materialnice, se arată netede și curate. De a căror parte și pe mine, o, preafericit jug al lui Dumnezeu, învrednicește-mă părtaș. Căci văd chipul cel nou îngeresc, preaslăviților, întru care și voi, îndumnezeiților, de Dumnezeu slăviților, socotesc că mă veți trece și pe mine foarte. Dar mai înainte de vreme să vorbesc despre aceasta nu vreau. Dar tu, o, doime sfințită, roagă-te, ca o iubitoare de oameni, ca această schimă[40] să se schimbe în lucrare, măcar că este foarte mai presus de mine chipul.

Da, o, dumnezeiescule Mihaile, și arhistrateg[41] al dumnezeieștilor puteri arată-mă și pe mine însănătoșit de Cel ce te-a trimis pe tine, ca un leac alinător din cutia ta de leacuri, care pururea este preaplină. Da, dar și acest cuvânt, așa cum Stăpânul a primit cei doi bani ai văduvei[42], și tu însuți primindu-l, binevoiește să rămân în dumnezeiescul tău locaș, fiindcă nu este nimic mai îmbelșugat și mai îmbucurător a-ți aduce ție decât sărăcia noastră duhovnicească, întru care prisosim, pentru că este mare și de Dumnezeu dăruită înălțimea slavei tale. Căci pe cel pe care Dumnezeu l-a slăvit și l-a mărit și l-a cinstit cu întâietatea în corurile îngerilor și arhanghelilor, mintea muritoare nu poate să îl laude după vrednicie.

Pentru aceea, așa cum Stăpânul a primit cei doi bani[43] de care am vorbit, și însuți tu primește-i, de Dumnezeu dăruitule, și împlinind cu îmbelșugare cererile noastre de mai înainte ca un bun ascultător întoarce în grabă sănătos pe cel pe care noi l-am trimis la tine, pentru ca și noi cu toți cei care bine pătimesc să-L slăvim pe Cel slăvit de tine și pe Cel ce te-a slăvit pe tine. Că Lui este slava și cinstea și închinăciunea întreit Sfântului Dumnezeu în veci. Amin.

Panegiricul 3, extras din Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru, Scrieri III. Panegirice, trad. din greaca veche de L. Enache, studii de N. Papatriandafillou – Theodoridis și T. Yiankou, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim, Ed. Doxologia, Iași, 2016, ISBN 978-606-666-570-4, pp.110-120. 

[1] Iez. 1, 10; Apoc. 4, 7.

[2] Mt. 5, 35.

[3] Ieș 13, 21.

[4] Înțel. Sir. 24, 13-15.

[5] Fapte 5, 15.

[6] Mt. 4, 23; 9, 35 și 10, 1.

[7] Vezi Fc. 2, 10-14. Sf. Epifanie al Ciprului, Egipt, 58 (Holl 21, 668-69 = PG 43, 120AB = Sf. Anastasie Sinaitul, Răspunsuri 23, PG 89, 540D-541B. Vezi Zece Cuvinte despre poruncile lui Hristos, 2, 1; 9, 33 și Cincizeci de Capete 22, 2.(p. 126)

[8] Fc. 2, 10-14

[9] Înțel Sol. 9, 15.

[10] Icos la Utrenia Sfinților Petru și Pavel

[11] Grigorie Teologul, Cuvânt despre Duminica cea Nouă, 44, 3, PG 36, 609B.

[12] Vezi Os. 14, 12, 14-15.

[13] Mt. 13, 12

[14] Catenae graec. Patrum t. 8, pp. 160-161. Cramer

[15] Zah. 3, 2; Iud. 9

[16] Ieș. 13, 21 ș. u.

[17] Akatist, icos 1.

[18] 4 Rg. 19, 35.

[19] Mt. 24, 27; Ps. 112, 3.

[20] Fc. 1, 14-15; Gal. 4, 10

[21] Ef. 1, 21; Col. 1, 16

[22] Vezi Is. 6, 3

[23] Înțel. Sol. 7, 22.

[24] Dan. 7, 9.

[25] Deut. 32, 8.

[26] Dan. 7, 9-10; Mt. 28, 3;  Apoc. 1, 14; 2, 18; 19, 12; 5, 11.

[27] Ieș. 13, 21.

[28] Ieș. 17, 5-6.

[29] În greacă înseamnă mistuire.

[30] Vecernia Arhanghelului Mihail, 6 Septembrie, stihiră, rugăciunea de la litie (p. 132); Ps. 16, 8; vezi și 35, 8; 60, 5; 62, 8.

[31] Ps. 4, 6; 88, 15; Iov 29, 24

[32] Vezi 1 Tes. 4, 16

[33] Canonul Învierii, cânt. 3; Fil. 2, 10.

[34] Mt. 25, 6

[35] Mt. 9, 6 ș. u.

[36] Mt. 24, 31

[37] Ps. 9, 33.

[38] Ps. 75, 11.

[39] Dan. 10, 21

[40] Se referă la chipul lui îngeresc. Vrea să spună ca doimea arhanghelilor să-i ajute să facă lucrător chipul îngeresc, adică schima monahală, deși chipul este mai presus de dânsul. Aceste două rânduri, într-o formă ușor modificată apar pe celebra frescă din Peștera sfântului, pictată din timpul vieții lui și în care apare Sfântul Neofit fără aură străjuit între sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

[41] Vezi Ios. 5, 14.

[42] Mc. 12, 42; Lc. 21, 2.

[43] Mc. 12, 42; Lc. 21, 2.