Sârguiește-te, când vin gânduri rele, îndată să le alungi prin mărturisire.

Nu te rușina să mărturisești păcatele tale, căci, mărturisindu-le părintelui tău, zdrobești capul balaurului.

Vrei să intri în slujba lui Dumnezeu? Gătește-ți inima spre ispite și necazuri.

Trebuie să-ți robești trupul prin post și priveghere, și osteneală, și citirea Dumnezeieștilor Scripturi.

Trebuie să-ți aduni inima pururea spre frica de Dumnezeu și de gheena focului și spre dorirea Împărăției cerurilor.

Nu trebuie să-ți hrănești trupul cu multe mâncăruri, căci, umplându-se pântecele, aduce după aceea somn mult.

Ceața acoperă razele soarelui și săturarea de mâncăruri întunecă mintea.

Nu opri cugetul tău la gânduri rușinoase și vătămătoare și la plăceri, ca să nu și consimți cu ele.

Cu cât rămâne față de femeie în inima ta, cu atât face pofta mai mare.

Fugi de întâlnirile cu femeile necuviincioase, căci întâlnirile cu ele îți sunt curse[1] care te trag spre pierzanie.

Mai bine să te apropii de un foc ce arde, decât să te apropii de o femeie tânără și necuviincioasă, căci este otravă purtătoare de moarte.

Să nu te amăgească frumusețea femeii, căci te scufundă mai rău decât valurile mării.

Să nu vorbești multă vreme cu femeie necuviincioasă, ca să nu se aprindă în tine cuptorul plăcerii.

După cum scânteia, întârziind în paie, ridică flacără, așa amintirea femeii, rămânând în cuget, aprinde pofta.

Gătește-te spre toată buna lucrare și să fii blând și liniștit, și răbdător, și mărinimos.

Să nu iubești lumea, și niciodată nu vei fi întristat. Disprețuiește-o, și vei fi totdeauna în bucurie.

Să nu ai slavă deșartă nici în înfățișare, nici în mers, nici în glas, nici când ți-e bine, nici în putere sau în celelalte isprăvi [ale tale].

Ciorchinele tras la pământ putrezește degrabă; așa și fapta bună piere când se face cu slavă deșartă.

Precum fumul [focului] de paie nu-l primește Dumnezeu întru miros de bună mireasmă, așa nu primește nicidecum fapta bună împreunată cu slavă deșartă.

Ce te mândrești, omule, lut fiind și gunoi? De ce îți înalți grumazul care putrezește în scurtă vreme?

Dacă te înalți deasupra norilor, ia aminte, că pământ și cenușă ești, și după puțin te desfaci în praf și cenușă.

Mare ești, omule, și cinstit și curat câtă vreme ești ajutat de Dumnezeu. Zidire a lui Dumnezeu ești. Nu lepăda pe Ziditor.

Ai fost ajutat de Dumnezeu? Nu fii împotriva Binefăcătorului. Ai săvârșit fapta bună? Însă pe toate cele de la Dumnezeu trebuie să le primești cu mulțumire.

Nu te lăsa prins de nepurtare de grijă, nici nu căsca atunci când citești, nici nu te deda somnului cu ușurință. Alungă nepurtarea de grijă cu rugăciune și ia aminte cu de-amănuntul la cuvintele citite.

Omul neagonisitor își adună comoară în cer, așteptând nădejdea cea fericită și bunătățile puse deoparte.

Adu-ți aminte, omule, că azi sau mâine ai să vezi cerurile și ai să contempli pe îngeri și ai să stai înaintea înfricoșatului scaun al lui Hristos.

Stăruiește, omule, la porțile cerului și roagă-L pe Dumnezeu până la moarte ca să te primească cu bunăvoință și să ți le deschidă degrabă.

Jos, pe pământ, trupul să plece genunchiul lui Dumnezeu și sus sufletul tău să-L roage neîncetat pe Dumnezeu.

Adu-ți aminte de păcatele tale și de judecata viitoare și disprețuiește viața aceasta deșartă și grijește-te necontenit de cele viitoare.

Adu-ți aminte cât L-ai jignit pe Dumnezeu cu fapte și cu cuvinte și cu gânduri. Adu-ți aminte că te lupți cu leul și balaurul ziua și noaptea și împotrivește-te lui.

Trebuie să mori și vei da seama pentru toate cele făcute de tine.

Scrie gândul acesta în inima ta: al judecății și al morții. Căci o astfel de cugetare îți va aduce viața veșnică.

Fă-te al lui Dumnezeu, urmează poruncilor Lui după cum îți poruncește.

Te-a ocărât cineva sau te-a lovit? Nădăjduiește în Domnul și nu te supăra, că multă este plata răbdării.

Sculându-te în zori, mânecă spre Dumnezeu și ostenește-te cu încordare în slujbele de seară.

Când vorbim de cele duhovnicești, nimic lumesc sau pământesc să nu fie în sufletele noastre.

Toate cele pământești să fie scoase din mintea noastră și să ne facem ascultători numai ai cuvintelor dumnezeiești.

Avem nevoie de multă frică, căci sunt vrednice de frică cele spuse[2], și înfricoșate sunt tainele Bisericii.

Dacă intri cu curăție în biserică, spre mântuire ai venit. Dar dacă [intri] cu conștiință vicleană, spre pedeapsă și chin [ai venit].

Cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos osândă sieși mănâncă și bea.

Dacă cei ce întinează porfira împărătească sunt pedepsiți, cu cât mai mult cei care se apropie întinați și cu conștiință vicleană de Dumnezeieștile Taine?

Nu vis sunt toate ale vieții acesteia de acum? Nu floare și iarbă? Nu curgere și lucru trecător, și poveste, și basm?

(extras din Sfântul Marcu Evghenicul – Opere. Volumul 1, ed. Pateres 2009, Bucureşti, p. 366-371, cu mici corecturi care ne aparţin)

[1] În text, cuvântul înseamnă „cârlige de pescuit”.

[2] Cuvintele dumnezeiești.