Starea creştinismului nostru ortodox şi chiar a întregii Creştinătăţi este, după cum se poate observa, din ce în ce mai anevoioasă. Am putea spune chiar că ne aflăm într-o situaţie apocaliptică şi că vin încercări care trebuie să se împlinească. Încă din primii ani ai secolului trecut acestea au început să se manifeste. Ele constau în căderile morale, în propovăduirea păcatelor ca pe nişte valori şi drepturi, dar şi în îngrădirea treptată şi pe ascuns a libertăţii umane, în introducerea unui control care vizează în final conştiinţele.

Totul porneşte de la faptul că nu mai avem o conducere în consonanţă cu aspiraţiile poporului, că nu mai există oameni care să administreze treburile ţării astfel încât să contribuie la realizarea idealurilor noastre creştine. Guvernanţii de azi şi parlamentarii intraţi de-a valma în cele două camere au parcă altă menire pe pământ, slujesc alte scopuri şi nu sunt preocupaţi de dimensiunea creştinească a vieţii românilor. Dimpotrivă, sesiune de sesiune s-au transformat într-o maşină de vot care nu face altceva decât să impună legi gândite sau inspirate de aiurea şi care nu au nimic de-a face cu realităţile noastre şi cu gândirea neamului. Inconştienţi cum sunt, ei nu fac altceva decât să se alăture celor ce, de două mii de ani, au declanşat un atac permanent asupra Creştinismului, ale cărui forme de manifestare au fost mereu în contradicţie cu formele de guvernământ.

Persecuţiile au început încă de când era Iisus prunc, de când Irod a ucis cei 14.000 de copii pentru a-L înlătura, au continuat cu alte şi alte prigoane şi continuă şi azi, când lupta este mai acută, în special pe plan spiritual-moral.

Noii prigonitori ştiu bine că dintotdeauna Creştinismul nu a fost interesat de dimensiunea financiară şi că a avut mai mult nevoie de un climat moral sănătos, de o viaţă liberă, de linişte, de starea în care ei să se dezvolte. Ştiu, de asemenea, că nu mai au nevoie de confruntări ca să creeze martiri, ca altădată, ci folosesc metoda înşelării pentru a putea prinde sufletul creştinului. Se alătură satanei, care, de veacuri, şi-a adaptat mereu forţa la vremuri, îngrădindu-ne şi muncindu-ne, pentru că suntem slabi în credinţă, lipsiţi de organizare şi, astfel, lipsiţi de apărarea care să ne ferească de agresiunea tot mai evidentă.

Iată de ce, răspunzând solicitării creştinilor ce ne frecventează şi pentru care în Octombrie 2000 am editat foaia săptămânală „Glasul creştinului”, ne alăturăm celor tari în credinţă şi, prin forţa cuvântului, vom ţine crucea dată de Mântuitor cât mai sus, ducând-o mai departe, până la mântuire.

Vocea noastră, puternică şi netemătoare, va fi un îndemn permanent pentru cei încă slabi de fire, pentru cei gata să se plece în faţa celor dornici să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi pe care mulţi dintre noi am trăit-o în anii comunismului, va fi un reazem în lupta pentru libertatea de credinţă şi pentru dreptul nostru la viaţă creştină. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă aibă în paza Lui!

Protos. Justin Pârvu,

Februarie 2004

Nota noastră: Acest cuvînt este binecuvîntarea dată de Părintele Justin Pârvu pentru numărul 4 din revista Glasul monahilor, scoasă de Mănăstirea Petru Vodă în Februarie 2004.

“Căderile morale, în propovăduirea păcatelor ca pe nişte valori şi drepturi, dar şi în îngrădirea treptată şi pe ascuns a libertăţii umane, în introducerea unui control care vizează în final conştiinţele” sînt referiri concrete la introducerea ideologiei marxiste în gîndirea şi politica intelectualilor “progresişti” şi a tuturor partidelor din România ultimului veac şi jumătate.