În singurătatea celulei, îmi imaginam o odăiță a mea, în care să stau singur și în care să bată mereu un ceas cu pendulă, ale cărui tic-tac-uri să-mi puncteze clipele mele de liniște. E atât de profundă și de tristă tăcerea odăii în care stau! Parc-aud pașii uitați ai celor de demult, cuvintele lor, plânsetele lor.

De obicei, oamenii trăiesc în societate, cei ce se complac în singurătate simt o vocație specială, au în ei ceva tragic sau poate ceva sacru, dacă n-au motive concrete de retragere. Unii se scârbesc de oameni, găsindu-le prea multe defecte, devin mizantropi, alții consideră că n-au nimic de dat și că sunt inutili societății, suferă de un complex de inferioritate (deși tot omul are ceva de dat).

Unii se socotesc slabi și fug de ispite, așezându-se la chilii – călugării; alții vor să creeze, și unde găsesc ei mediul mai prielnic pentru așa ceva decât în singurătate? Marii singuratici, începând cu Domnul nostru Iisus Hristos, continuând cu Proorocii și cu Sfinții, toți au stat în pustie înainte de a ieși la propovăduire.

Singurătatea te îndeamnă să cugeți și să găsești răspunsuri la marile întrebări ale vieții. Singurătatea îți dă și o anumită independență față de oameni și de influențele nefaste ale lumii. Pentru singurătate însă trebuie să fii pregătit, pentru că nu oricine poate trăi singur. „Omnia mea mecum porto” (Toate ale mele le duc cu mine). Viața mea trecută, gândurile mele mă urmăresc și acolo. Trebuie să fi avut mai înainte o viață morală ca să-ți îngădui să stai singur. Altminteri satan nu-ți dă pace; e chiar mai activ în singurătate. Omul singur rămâne sub povara lui lăuntrică și sub biciurile satanei. „Vai celui singur, zice Ecleziastul, căci atunci când cade, n-are cine să-l ridice“. E Dumnezeu cu noi, dar când greșim, își ia mâna de peste noi și-atunci vine căderea.

Pe unii singurătatea îi înalță, pe alții îi îndobitocește. De aceea, retragerea trebuie făcută sub ascultare de duhovnic, cu dreaptă socoteală, ca să nu te vâri singur într-o ispită prea mare.

Când te singularizezi prea mult, te faci vinovat față de oameni, pe care ai datoria să-i ajuți și să-i îndrumi, căci lumina nu trebuie ținută sub obroc. Ești motivat să te retragi atunci când trăiești într-un mediu corupt și nu poți să-l schimbi sau când ai o fire certăreață și provoci prea multe scandaluri sau dacă vrei să te dedici studiului și creației. Dar oricare ar fi motivele, asigură-ți ajutorul lui Dumnezeu în orice împrejurare prin rugăciune și prin meditație.

Crăciunul anului 1997,
Constanţa

(cuvînt publicat în revista Scara nr. 2, Bucureşti, 1998, pag. 241)