Mulţumim lui Dumnezeu pentru nespusele judecăţi cu care a rînduit ca, la 200 de ani de la tipărirea primelor cărţi de muzică în limba română de către Ieromonahul Macarie (1763-1836) să propună canonizarea sa oficială cea atît de bine-meritată.

Născut într-o familie nobiliară (Perieţeanu), părintele Macarie Ieromonahul a fost slujitor al Curţii Domneşti din Bucureşti şi al Mitropoliei Ungrovlahiei începînd cu anii ~1785, după călugăria sa în Athos şi hirotonia sa în capitala Ţării Româneşti. Numele şi l-a luat după Arhimandritul Macarie Dascălul, întîiul traducător în limba română al operelor Sfinţilor Părinţi al obştii Sfîntului Paisie Velicicovschi (care după 1774, venit la Bucureşti ca să tipărească cele 50 de Omilii ale Sfîntului Macarie cel Mare, a fost oprit la Curtea Domnească a Bucureştilor în ascultarea de predicator, pe care şi-a împlinit-o cu rîvnă pînă în 1786, cînd s-a retras la Mănăstirea Cernica). Aici, la Curtea Domnească, tînărul părinte Macarie a devenit ucenic al lui Constantin Moldoveanul, Protopsaltul Bucureştilor, şi s-a desăvîrşit în tainele muzicii bisericeşti, pe care a iubit-o cu toată fiinţa pînă la moartea sa. În 1804, părintele Macarie Ieromonahul a devenit el însuşi, pentru un an de zile, predicator al Curţii Domneşti, ascultare din care s-a retras în 1805, pentru a studia muzică la Iaşi cu Petru Vyzantie, fostul protopsalt al Patriarhiei de Constantinopol adus de Mitropolitul Veniamin Costachi ca profesor. După moartea lui Petru Vyzantie în 1808, părintele Macarie s-a întors la Bucureşti, fiind numit egumen al schitului Golgotha de lîngă Tîrgovişte. La 1817, la venirea lui Petru Efesiu în Bucureşti ca profesor al Noii Metode, îl găsim între studenţii acestuia. În 1818 părintele Macarie începe traducerea primei lucrări în limba română în această nouă notaţie muzicală – Anastasimatarul lui Petru din Peloponnes. În Mai 1819, cînd este întronizat Mitropolitul Dionisie Lupu, acesta îl cheamă pe prietenul său, părintele Macarie, să ţină cuvîntul encomiastic la întronizare, iar mai apoi îl numeşte întîi stătător al şcolilor de muzică psaltică al Mitropoliei Ungrovlahiei, iar în 1820 îl numeşte întîi stătător al tipografiei de muzică psaltică în limba română al aceleiaşi mitropolii (tipografie în care, din cauza izbucnirii revoluţiei greceşti, va reuşi abia în 1827 să tipărească un volum de muzică psaltică). Redăm aici cuvîntul encomiastic rostit de părintele Macarie Ieromonahul la întronizarea lui Dionisie Lupu ca mitropolit al Ţării Româneşti:

Cuvînt care am alcătuit la rădicarea în scaun a părintelui Mitropolitului kyr Dionisie.

O! Dumnezeule, cît am fost noi lepădați departe de adevăr, împilați cu sfiala defăimatei și mărșavei temeri, acoperiți de pîcla nepriceperei și aproape, aproape de împrăpăstuire! Noi umblam cu lacrămi căutînd binele, suspinăm ziua și noaptea ca să aflăm folosul. Ne străduiam cu toată vîrtutea, umblam cu gura căscată ca să prindem binele și binele era în mîna noastră.

Zi: O!, Dumnezeule, slavă Ţie!

Slavă Ţie, Celui ce ni-ai rădicat ceața întunericimei și ni-ai răsărit nouă iarăși dorita strălucire a luminei!
De ne vom ispiti, Prea-sfințite Părinte Mitropolite, Prea-sfințiți Arhierei, dumneavoastră blagorodnici [nobili] boeri și blagosloviți creștini, de ne vom ispiti a cerceta adîncul cel neurmat al dumnezeeștilor judecăți și să iscodim căile cele mai presus de mintea noastră ale Dumnezeeștei Pronii, nimic alt, nici în toată viața noastră nu vom pricepe mai mult, decît cum că Acela care a făcut pre această lume, pre acest tot necuprins de mintea noastră, este A-tot-puternic. Și fiindcă a așezat pre soare și pre lună să ne lumineze și să ne facă vremile anului și pre nemărginita mulțime a stelelor, încît să nu-și greșască drumul lor, este și Prea-înțelept; și de vreme că le știm pre toate, cerul și pămîntul cu toată podoaba lor, adunăm, cum că este și Prea-bun. Și iarăși privind pămîntul și vădîndu-l împodobit cu tot felul de saduri și pre isvoarele apelor care curg pe fața a tot pămîntul, ne arată mai simțitor pre Dumnezeasca Pronie.

Apoi privind și facerea noastră, a oamenilor, și cunoscînd darurile (cu) cari întrecem pre cele necuvîntătoare, adunăm că Dumnedeu are deosebită pronie pentru om; pentru că după ce i-a sădit în fire pre iubirea de sine a vieței sale, apoi cu cuvîntarea [raţiunea] și cu nemurirea sufletului l-a ridicat mai presus decît toate celelalte jivini necuvîntătoare, și nu l-a lăsat numai cu aceste, ci i-a dat legi dumnezeești, pe care păzindu-le nu numai aicea să trăiască bine și fără turburare, ci și după moartea trupului pre suflete să le primească în mîna Sa.

Deci pre această Pronie care ține toate, carea ocîrmuească toate, carea luminează toate, pre aceasta care totoaeauna ne luminează sufletul ca să facem binele, care întotoaeauna ne chiamă la calea adevărului, carea totoaeauna ne chiamă la calea pocăinței, carea totoaeauna strigă în inimile noastre „O!, oameni, feriți-vă de rău și faceți binele, căutați pacea și o urmați pre ea. Şi apoi de le veți face pre acestea, veniți să, ne întrebăm – Eu, Domnul – și de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi, iar de vor fi ca roșala, ca lîna le voi albi pre ele”, în scurt, pre Aceasta cînd noi o ascultăm, cînd noi o urmăm, atuncea lumină este întru noi, atuncea întru lumină umblăm, atuncea avem dragoste unul cu altul, atuncea avem unire întru noi, atuncea avem pace între noi, atuncea este la noi întocmai „precum în ceriu și pre pămînt”, atuncea din cele de pre pămînt năluci-vor cele cerești. Iar cînd pre aceasta nu o ascultăm, atuncea se depărtează binele de la noi, atuncea întru întuneric umblăm. Cînd pre Aceasta o defăimăm, atuncea întru amează-zi pipăim neplăcut și grețos întuneric, atuncea ne depărtăm de adevăr, atuncea ne acoperă pîcla nepriceperei, acolo cu totul ne împilează sfiala defăimatei temeri și venim prăvălindu-ne pînă aproape de prăpastia pierzărei.

Eu ași ști să zic multe asupra acestei pricini, dar cei ce au pătimit înțăleg, și cei ce au pătimit știu ceea ce zic eu; deci celor înțelepţi – puține.

Fiul lui Dumnezeu, Prea-Sfințite și toată blagorodia [nobilimea] boerilor, Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, luînd trup omenesc ne-au descoperit nouă oamenilor pre Dumnezeu Tatăl în faţa Sa și au trimis pre Sfinții Săi Apostoli ca să învețe toate neamurile sfînta si pravoslavnica credință și să așeze preoți prin sate și episcopi prin cetăți și orașe. Deci pre următorii Sfinților Apostoli i-au primit alții și pre aceia alții, pînă ce, cu Dumnezeiasca Pronie au ajuns acum soarta cea mult de noi dorită la Prea-Sfințitul nostru stăpîn și Mitropolit Dionisie.

Deci iată episcop după cum zice Sfîntul Apostol și Dumnezeescul Pavel, înțelept ucenic iubitor de streini, învățător iubitor de adevăr, nebețiv, nearţăgos, neiubitor de cîștig urît, negîlcevitor, blînd, neiubitor de argint și carele bine-și ocîrmuește turma sa.

Bucurați-vă, dar, toți pravoslavnicii cei ce locuiți în cinstitul și umnezeescul orașul acesta! Bucurați-vă, oi cuvîntătoare ale păstorului celui bun! Bucură-te, toată pravoslavnica așezare, care locuiți în politii și sate! Bucură-te, toată Ţara Românească! Că iată, păstorul tău, folositorul și mîngîetorul și mîntuitorul astăzi în prisosul bucuriei tuturor sufletelor ni se arată blînd și mîntuind, șezînd în tronul Mitropoliei Ungrovlahiei. Bucură-te, dar, prea-sfîntă mitropolie, că iată ți-ai cîștigat pre cel dupre Lege mire, pre cel cuviincios mire, pre cel dorit și prea-blagorodnic al tău mire! Bucurați-vă, toată sfințita preoție, că iată arihipăstorul nostru! Bucurați-vă ieromonahi, monahi, sihaştri, ca iată învățătorul vostru! Bucurați-vă, blagorodnici boeri, că iată părintele și tatăl vostru. Bucurați-vă, cinstiți neguțători, ca iată folositorul vostru! Bucurați-vă, siremani și văduve, că iată îmbogătisitorul vostru! Bucurați-vă, cei scîrbiți și năpăstuiți, că iată mîngîetorul vostru!

Fericită, cu adevărat fericită și de trei ori fericită este țara noastră pentru buna norocire ce au dobîndit în ziua de astăzi! Fericiți sîntem noi, carii sub acest fel de stăpîn ne-am învrednicit a fi, pentru că scump stăpînul nostru este cel adevărat și după Lege păstor, carele își pune sufletul său pentru ei! Stăpînul nostru, prin rîvna cea după Dumnezeu, are să îndrepteze toate cele stricate și părăsite prin nebăgarea de samă și trecerea cu vederea. Părintele mitropolitul nostru, prin înalta smerită cugetare are să aducă preoția la mintea ei cea cuviincioasă. Prea-Sfinția sa părintele Mitropolitul Dionisie, prin adînca smerenie are să adune pre cea risipită și să lege pre cea sdruncinată. Mitropolitul Dionisie, prin bunătatea cea înzestrată de la prea-înalta Pronie mai mult prin lucru va revărsa izvoarele bogăției bunătăților decît prin cuvînt. Mitropolitul Dionisie, o!, cîtă osteneală are să pue ziua și noaptea pentru îndreptarea și folosul a toată patria. Mitropolitul Dionisie, o!, cîte suflete are să mîntuiască! Mitropolitul Dionisie, o!, cîte suflete are să aducă la cunoștința de Dumnezeu! Mitropolitul Dionisie, o!, cîte suflete are să povățuească în viața cea sfîntă după Dumnezeu!

Așadar, așa, Prea-Sfințite, că eu smeritul sînt încredințat că îndată ce te-ai rădicat la tronul cel păstoresc ai socotit mai întăi și toate datoriile care se cuvin la o înaltă treaptă ca aceasta și cu sufletul ai cunoscut că dintr’acest minut cea mai dintîi grijă trebue să aibi ca toată preoțimea și clirosul cel supus prea-înaltei treptei Prea-Sfinției tale să se aducă la o bună sistemă și la cea mai puternică îndreptare. Știu, prea-sfinte, că toată grija Prea-Sfinției tale nu privește spre alt, fără numai spre folosul turmei. Sînt încredințat Prea-Sfinției tale că acum în pămîntul nostru pre altul n-au văzut soarele cu atîta grijă neadormită pentru mîntuirea sufletelor, cu atîta silință fără preget pentru folosul patriei precum pe Prea-Sfinția ta, cel iute de a pricepe cele bune și mai iute de a le săvîrși, cel dulce la cuvînt și mai dulce la obiceiu.

Prea-sfinția ta ești iconomul cel evangelic, iconomul cel credincios și înțălept, pre care ca pre un vrednic te-au pus Domnul peste slugile sale, ca să dai în vremea cea cuviincioasă măsura de grîu, Prea-Sfinția ta ești iconomul cel credincios, păstorul cel adevărat, carele întru întîiași dată ești credincios cătră Stăpînul și înțelept cătră iconomia sufletelor, și acesta ne pune la față iconomia cea vie a ipostasului Prea-Sfinției tale, care ca magnetul pre hier pre toți îi tragi spre dragoste și sfială, care nici pentru dragoste slăbește sfiala, nici pentru sfială tîmpește dragostea, ci ca pe un părinte de obște cu adevărat și stăpîn, toți cu dragoste și cu sfială te iubesc.

Ci Domnul începătorul păstorilor să păzească pe Prea-Sfinția ta întru mulți și fericiți ani, pînă la adînci bătrîneți, întărit pe prea-sfințitul scaun pe care Dumnezeasca Lui Pronie te-au înălțat, ca în viața acesta să stăruești întru dregătoria cea păstorească, povățuind turma și oile cele încredințate Prea-Sfinției tale la pășunele cele de suflet folositoare și mîntuitoare ale dogmelor celor evanghelicești și părintești [patristice]. Iar după slobozirea de aicea să te învrednicești a fi împreună cu Hristos, primind de la Dînsul cununa dreptăței cea gătită Prea-o-Sfinției tale și îndulcindu-te de bunătățile Lui cele vecinice.

Aşa, Doamne! Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum nădăjduim întru Tine! Dăruește, Dumnezeule, pace lumei tale și prea-bunului și pravoslavnicului nostru domn Alexandru Nicolai Suțu voevod, împreună cu pravoslavnica doamnă, cu tot cuprinsul mărirei Tale, ani îndelungați, viață fericită și bună în domnescul scaun al măriei sale. Apără și-l păzește nebîntuit, Dumnedeule Prea-sfinte, de toată bîntuiala văzuţilor și nevăzuților vrăjmași. Întărește pe Prea-Sfințitul nostru Mitropolit Dionisie ca în voia Ta să cugete ziua și noaptea. Umple, Doamne, de bunătăți pofta norodului acestuia. Amin. Amin. Amin.

(cuvînt descoperit de eruditul Constantin Erbiceanu şi publicat în revista Biserica Ortodoxă Română nr. XVI, tom 11, din Februarie 1893, p. 808-812)