– Părinte, cum sfătuiţi poporul să procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forţa asupra copiilor noştri şi asupra mamelor însărcinate şi poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pentru că nu avem decît soluţii dureroase, pentru că aceasta este realitatea în care trăim: foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anului ca trebuie să ne pregătim pentru martiraj şi mai mult de atît nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sînt neputincioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţeleagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Domnul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vremuri, apoi trebuie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noastră, ca din mîna lui Dumnezeu şi nu a vrăjmaşului. E mai greu acum, pentru că ne-am învăţat cu comoditatea, cu televizorul şi cu toate mofturile şi libertăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efectul dăunător al acestor libertăţi – ne-au slăbit puterile sufletului: Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită alimentaţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu sîntem obişnuiţi să purtăm nici un fel de război, nici duhovnicesc, nici trupesc.

De aceea, vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Tată pe fiu şi mamă pe fiica va da la moarte. Iată că asistăm la împlinirea acestei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte.

Am spus de mai multe ori să luăm modelul lui Brâncoveanu, care cu mărime de suflet privea mucenicia fiului său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea creştinească, aceste obiceiuri să le deprindă mai cu seamă; nu mai e nevoie de nici o altă ştiinţă, de nici o şcoală; prin orice mijloace copiii noştri sînt otrăviţi nu numai cu aceste vaccinuri, ci cu atîtea informaţii mincinoase la adresa creaţiei lui Dumnezeu, cu calculatorul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilului o educaţie antihristică. Dacă nu aveţi unde să vă retrageţi din societatea aceasta potrivnică lui Dumnezeu, staţi fiecare la locurile dumneavoastră şi mărturisiţi pe Hristos, opunîndu-vă tuturor măsurilor viclene de exterminare a omului.

Pentru că asta tînjeşte vrăjmaşul să facă: să distrugă făptura lui Dumnezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea omului. De ce îl iubeşte Dumnezeu atît de mult pe om? Tocmai de aceea ar trebui să prindem putere şi curaj, pentru că dacă sîntem aşa de tare luptaţi şi împresuraţi din toate părţile de atîtea primejdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăjmaşului se măreşte datorită dragostei lui Dumnezeu sporite faţă de noi – chipul şi asemănarea Sa. Dar iată cît de mult ne iubeşte Dumnezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noastre. Numai dracul nu înţelege mila şi iertarea lui Dumnezeu; că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.

De aceea vă zic: aveţi încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiţi pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrăjmaşă a lui Hristos şi slujitoare răului, de aceea numai simpla noastră vieţuire fără să abdicăm de la principiile noastre creştine este o mărturisire şi o mucenicie de zi cu zi.

Aşadar: Nu primiţi acest vaccin şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi. Evreii conduc lumea şi americanii lucrează pentru ei şi cred că au ajuns să o stăpînească deoarece nu mai au nici o sfială. Totul este la vedere şi sunt conştienţi că nu mai au nici un adversar de temut şi luptă pentru exterminarea populaţiei, ca cei puţini care vor rămîne să se închine lor. Acum ei studiază şi fac trierea, iar modul prin care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond cipul ce este? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme; tineretul nostru este obosit, încît chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are putere.

Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar dacă noi ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neştiinţă şi noi nu îl informăm şi îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Biserici, aceia sînt fii ai dragostei lui Dumnezeu, care îşi pun viaţa pentru fraţii lor.

De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă mendrele lor, nu îi lăsaţi prada educaţiei acestei societăţi, pentru că le-aţi asigurat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea trupească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul acestei societăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi simplitate. Sărăcia şi greutăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufletul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atîtea libertăţi şi drepturi ale copilului, ei ajung să aibă dreptul de a ţi-l ucide, dreptul de a distruge o naţie?

– Sf. Apostol Pavel spune să ne supunem stăpînirilor şi mai marilor noştri? În ce măsură ne mai putem supune în astfel de condiţii?

– Tot Sfinţii Apostoli spun să ascultăm de Dumnezeu mai mult decît de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decît numai de Dumnezeu. Diavolul s-a întrupat în acest sistem politic şi se luptă cu noi prin ei, mai aprig ca niciodată. Îţi oferă mai întîi toate pricinile păcătuirii: cîrciumi şi alcool, dezmăţ şi imagini cît mai desfrînate, amuzament şi libertăţi de tot soiul. Aşa se alege un conducător: prin harul lui Dumnezeu şi voinţa naţiunii, nu? Dar aceştia ce har de la Dumnezeu să aibă? Aceştia sunt lupi răpitori! Nu mai este o stăpînire aleasă, este o stăpînire antihristică, potrivnică lui Hristos. Dacă se împotriveşte lui Hristos, glasul acelei stăpîniri nu va mai fi unul de ascultat. Ce stăpînire este aceasta care ne dă pîine otrăvită să mîncăm, care ne ucide copiii? Nu vedeţi că au început cu copiii, cu sufletele acestea nevinovate? De ce? Pentru că îi ucide nevinovăţia copiilor.

Cu martirajul copiilor a început Biserica lui Hristos, cu martirajul pruncilor iată că începe şi prigoana acestui veac de pe urmă. Dar socotesc că jertfa nevinovată a acestor copii nu va fi nelucrătoare, ci ea va da putere aleşilor Bisericii lui Hristos. Şi cred că va fi o încununare a Creştinismului prin jertfa copiilor nevinovaţi. Este foarte periculos acum păcatul neştiinţei; toţi vedem pericolul în care ne găsim şi suntem obligaţi să ne informăm şi avem datoria de a informa şi pe ceilalţi fraţi ai noştri mai simpli şi neajutoraţi. Nimeni nu va putea spune că nu a ştiut că vaccinul acesta este ucigaş… iar pentru cei care nu au ştiut cu adevărat, pentru aceştia Biserica, prin preoţii şi slujitorii ei, este responsabilă şi va răspunde pentru sufletele lor.

Omul vine să se formeze în Biserică. Şi ce formare îi dăm noi, dacă propovăduim aceeaşi învăţătură cu a statului antihristic? Biserica nu rămîne străină faţă de toată conjunctura această politică şi socială şi este datoare să se implice atît în societate cît şi în politică, atîta timp cît legile politice împiedică porunca lui Dumnezeu. Preotul, la hirotonie, jură că se va supune lui Dumnezeu şi poruncilor Lui, dar şi stăpînirii statale. Păi cui jurăm noi? Preşedinţilor şi parlamentarilor care legalizează prostituţia şi actele cu cip? Păi rolul preotului este numai să cunune şi să înmormînteze? Nu. El este sarea pămîntului şi lumina oamenilor. Ce lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale acestui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă lumina oamenilor. Nu ei sunt urmaşii apostolilor, cărora Mîntuitorul le-a poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura”(Marcu 16:15)? Nu le-a poruncit să tacă.

Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări care într-adevăr să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare eu nu înţeleg îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii. Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim demn, să nu avem o poziţie de laşitate.
Iar poporul cum să se mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri?

– Poate că preoţii aceştia se tem să nu fie înlăturaţi din posturile lor şi astfel să nu mai poată catehiza credincioşii pe care îi mai avea.

– Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cît timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămînă, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi pînă şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa.

Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor. Avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie, dar cît durează această strategie, măi? Suferă poporul ăsta de atîta strategie şi nu mai facem nimic.

Să nu confundăm strategia cu depunerea armelor. Doar nu sîntem făcuţi numai pentru zile bune; un război cine îl mai susţine? Şi cine sînt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice „Biserică luptătoare”? Luptătoare înseamnă zi de zi să susţii un atac împotriva puterilor întunericului. O asceză retrasă în individualitatea ei nu mai este un adevăr mărturisit în plenitudinea lui.

Foarte frumos citeam la Evdokimov mai devreme: „Biserica nu trebuie să îşi asume treburile concrete ale cetăţii, dar conştiinţa creştină este chemată să acţioneze din plin pînă şi în chestiunile cele mai tehnice. Politica, economia, dezvoltarea sînt sferele comune în care credincioşii şi necredincioşii se întîlnesc. Şi ce imensă este sarcina aceea de a desăvîrşi lumea prin sobornicitatea calitativă  a tuturora, de a însămînţa în cultură lumina Taborului! Un om al luminii poartă o lumină care străluceşte peste întreaga lume. Marii duhovnici spun că orice asceză lipsită de dragoste şi care nu este un „sacrament al fraternităţii” este deşartă.  Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gură de Aur spune: Aici este odaia înaltă în care au şezut Ucenicii; de aici au plecat spre Muntele Măslinilor. Să plecăm şi noi în căutarea mîinilor de săraci, căci ele sînt pentru noi Muntele Măslinilor. Într-adevăr, mulţimea săracilor este asemenea unui codru de măslin sădit în casa lui Dumnezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne înfăţişa, precum fecioarele cele înţelepte purtînd lămpile pline înaintea Mirelui”.

Problema noastră cea mai mare acum este că ne aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul neştiinţei un mare privilegiu.

Generaţia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului: „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nimica!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, n-are nimica” şi tot aşa… toate nu au nimic. Nihilismul a născut acest libertinaj şi această stare te îndreptăţeşte pe tine cumva să faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos.

interviu din revista Atitudini nr. 8, octombrie 2009