CANON 1 – Părinţii adunaţi în Constantinopol au hotărât a nu se strica Simbolul credinţei Părinţilor celor 318 ce au fost adunaţi în Nicéea Vitíniei, ci a rămâne aceea domnitoare; şi a se anatematisí toate eresurile, şi cu deosebire cel al Evnomiánilor, al Evdoxiánilor, al Semiariénilor, al Pnevmatomáhilor, al Saveliánilor, al Marcheliánilor, cel al Fotiniánilor şi al Apolinariánilor.

CANON 2 – Episcopii cei de peste ocârmuiri să nu bântuiască, nici să tulbure Bisericile cele afară de hotarele lor, ci, conform Canoanelor, Episcopul Alexandríei să iconomisească numai pe cele din Egipt, iar Episcopii Răsăritului să ocârmuiască numai Răsăritul, păzindu-se Presvia Bisericii Antiohiánilor, (care se află în Canoanele Soborului din Niceea), iar Episcopii ocârmuirii din Asia să ocârmuiască numai pe ale Asiei, cei din Pont numai pe cele pontice, iar cei din Trakia numai pe ale Trakiei să le iconomisească. Iar Episcopi nechemaţi peste ocârmuire să nu năvălească la hirotonie sau la orice alte Iconomii Bisericeşti. Şi păzindu-se Canonul mai-nainte scris pentru ocârmuiri, bine arătat este că Sinodul Eparhiei va ocârmui cele ale fiecărei Epárhii (conform celor hotărâte în Niceea). Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt între neamurile bárbare trebuie a se iconomisi după obiceiul Părinţilor ce au apucat a ţine.

CANON 3 – Episcopul Constantinopolului să aibă întâietatea cinstei, după Episcopul Romei, pentru că ea este noua Romă.

CANON 4 – Despre Máxim chínicul, şi despre nerânduiala lui făcută în Constantinopol: hotărâm ca nici Máxim  a nu se face Episcop, nici cei de dânsul hirotoniţi să nu fie în orice treaptă de cler, des-făcându-se toţi cei hirotoniţi de el şi toate cele lucrate de el.

CANON 5 – Precum am primit Tomul Apusenilor, am primit şi pe cei din Antiohia care mărturisesc o Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

CANON 6 – Deoarece mulţi, voind a tulbura şi a răsturna buna rânduială Bisericească, cu vrăjmăşească plăcere şi cu clevetiri, plăsmuiesc pricini oarecare asupra drept-slăvitorilor episcopi care iconomisesc Bisericile numai pentru a mânji numele arhiereilor, şi voind a face vrajbă tuturor popoarelor celor paşnice, aşadar Sinodul Episcopilor ce au venit împreună în Constantinopol hotărăşte ca prihănitorii să nu se apropie fără cercetare, adică nici a nu se da tuturor voie să aducă prihăniri asupra celor ce iconomisesc Bisericile, dar nici a-i opri pe toţi. Ci, dacă cineva ar aduce asupra Episcopului o pâră personală, că a fost asuprit sau altceva a pătimit cu nedreptate de la dânsul, pentru nişte prihăniri ca acestea nu trebuie a se cerceta nici faţa prihănitorului, nici confesiunea (că trebuie ca şi cel ce zice că s-a nedreptăţit, de oricare confesiune ar fi, să-şi afle drepturile, şi Episcopul trebuie să aibă ştiinţă liberă). Iar dacă pâra care se aduce  Episcopului este Bisericească, atunci trebuie a se cerceta feţele pârâtorilor, pentru ca mai întâi să nu le fie slobod ereticilor a face pâri asupra dreptslăvitorilor Episcopi pentru lucruri Bisericeşti – eretici numim şi cei mai demult lepădaţi de la Biserică, şi pe cei mai în urmă de noi anatematisiţi, iar pe lângă aceştia, şi pe cei ce se prefac a mărturisi credinţa cea sănătoasă, dar s-au rupt, şi se adună împreună împotriva Canoniceştilor noştri Episcopi, iar apoi şi cei care ar fi osândiţi de Biserică, pentru oarecare pricini, sau lepădaţi de la împărtăşire, fie ei din cler, fie mireni – să nu le fie nici unuia dintre aceştia prihăniţi ei înşişi slobod a prihăni pe Episcop mai înainte de a se dezbrăca de vinovăţia lor cea dintâi. Aşijderea şi cei ce sunt sub prihănire mai veche – să nu fie prihăniţi mai înainte la prihănirea Episcopilor, sau altor Clerici, mai întâi de a se dovedi pe sineşi nevinovaţi de vinovăţiile puse asupra lor.

Însă dacă unii, nici eretici fiind, nici neîmpărtăşiţi, nici osândiţi, nici mai-nainte prihăniţi pentru oarecare greşeli, ar zice că au oarecare pâră Bisericească asupra Episcopului; aceştia poruncim ca mai întâi a-şi înfăţişa pârile înaintea tuturor Episcopilor Epárhiei, şi să vădească înaintea acelora vinovăţiile Episcopului, care ar fi în oarecare pricini. Iar de s-ar întâmpla a nu putea Eparhióţii spre îndreptarea pârilor celor ce s-ar aduce asupra Episcopului, atunci ei să vină la un mai mare Sinod al Episcopilor ocârmuirii aceleia, care împreună se vor chema pentru prihana aceasta. Şi să nu înfăţişeze mai întâi pâra lor până ce ei nu vor da în scris că vor fi ei înşişi certaţi cu o întocmai primejdie dacă se va dovedi că clevetesc pe nedrept pe pârâtul Episcop.

Iar dacă cineva, defăimând cele mai sus arătate, ar îndrăzni a tulbura ori împărăteştile auzuri, sau judecătoriile boierilor lumeşti, sau a tulbura Sinodul Ecumenic, pe toţi Episcopii ocârmuirii necinstindu-i, unul ca acesta nicidecum întru prihănire să fie primit, ca unul ce a ocărât Canoanele şi a vătămat buna-rânduială Bisericească.

CANON 7

Pe cei ce se adaogă la ortodoxie dintre eretici, şi îi primim la partea celor ce se mântuiesc, adică pe Arieni, pe Makedonieni, pe Savatieni, pe Navatieni (cei ce se numesc pe sine mai curaţi şi mai buni), pe Tetradiţi (Mercurieni), şi pe Apolinaríşti îi primim dacă vor da pentru sine mărturisirea Credinţei, Anatematisind tot eresul care nu cugetă precum cugetă sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserica lui Dumnezeu, şi pecetluindu-i cu sfântul Mir pe frunte, pe ochi, pe nări, pe gură şi pe urechi, zicem: „Pecetea Darului Sfântului Duh”. Pe Evnomiani, care se botează întru o afundare, şi pe Montanişti şi pe Saveliani, care zic că Tatăl şi Fiul ar fi o singură Faţă, şi fac şi alte lucruri cumplite, şi pe toate celelalte eresuri, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara Galatenilor), pe toţi dintre aceştia care vor voi a se adăuga la Ortodoxie, îi primim ca pe ellini (păgâni), şi în ziua dintâi îi numim creştini, într-a doua îi facem catehumeni, iar într-a treia îi insuflăm de trei ori în faţă, şi în urechi, apoi îi catihisim şi îi facem să zăbovească întru Biserică îndestul, şi să asculte Scripturile, şi abia apoi îi botezăm.

Notă: Soborul II Ecumenic, prăznuit de Biserica Ortodoxă Duminică, 22 Mai 2016, a avut loc în Constantinopol în anul 381, şi au participat la el 150 de episcopi.