M-am dus la mănăstire şi [în sat] eram feciorul mamei. Era mare lucru pentru ei: veneam în sat, făceam slujbe, veneam acasă şi mama mă aştepta cu masa, bucuroasă, şi toţi vecinii dimprejur mă întâmpinau bucuroşi de parcă eram prinţul Nicolae. Venea lumea la biserică numai să se uite cum e popa cel tânăr. Şi veneam de la Călugăreni pe jos, nu mâncam nimic, veneam vreo 12 km. Îmi aduceau oamenii mâncare şi eu nu mâncam nimic – habotnicie serioasă! Eram foarte habotnic când am intrat în mănăstire.

– Şi cât v-a ţinut habotnicia?

– Şi-acuma.

(din cartea Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, 2007)