Slujba Sfinţilor Noi Mucenici Efthymie, Ignatie şi Acachie (1 Mai)

În luna Mai, ziua întîi, săvîrşim pomenirea Sfinţilor Slăviţilor Trei Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie cei noi, care au pătimit în Constantinopol la anul 1814

Seara la Vecernie cea Mică punem stihirile pe 4 şi cîntăm stihirile glas 1, podobie „Prea-lăudaţilor Mucenici”

Prea-lăudaţilor Mucenici, voi în privelişte astăzi înălţînd glas şi propovăduind pe Hristos Dumnezeu-Omul, şi înşelăciunea necredincioşilor şi semnele acelora cu picioarele voastre călcîndu-le, aţi sfărîmat capul dracului şi bucurie dăruiţi credincioşilor, celor ce măresc cu credinţă pe Mîntuitorul.

Spăimîntatu-s-a mulţimea dracilor şi vicleanul satana văzîndu-vă pe voi s-a surpat, căci cu rănile Crucea Domnului ridicînd-o slăviţilor, şi cu dumnezeiască dragostea lui Hristos aprinzîndu-vă, veseli şi cu suflete viteze spre moarte aţi alergat, şi cu cetele Mucenicilor împreună v-aţi aşezat.

Eftimie Mucenice al lui Hristos, pe Ignatie prietenul tău cu adevărat şi împreună nevoitorul, şi pe Acachie împreună cu Onufrie următorii nevoinţei tale luîndu-i, rugaţi-vă către Domnul ca să scăpăm de vicleşugurile şi vătămarea cumplitului vrăjmaş.

Slavă…, glas 1

Fericiţi sînteţi voi, slăviţilor noilor Mucenici, cei întocmai cu numărul Treimii, pentru cîştigarea bunătăţilor, căci în puţină vreme săvîrşind calea mărturisirii voastre aţi dobîndit veselia cea veşnică cu Cuvioşii împreună bucurîndu-vă şi cu Mucenicii împreună numărîndu-vă. Pentru aceasta desfătîndu-vă neîncetat de dumnezeiasca frumuseţe, nu uitaţi a vă ruga pentru noi către Domnul, ca să dobîndim aceeaşi veselie, prea-fericiţilor.

Şi acum…, a Praznicului, sau aceasta, asemenea

Îngerul strigă: Mironosiţe femei, ce aţi venit la Mormînt? Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Îndrăzniţi, a înviat Domnul.

La Stihoavnă, stihirile, glas 2, Podobie „Casa Evfrathului”

Veniţi, toată mulţimea Creştinilor cu laude cuviincioase să cinstim pe noii mucenici pe care Hristos i-a slăvit.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.

Lauda Sihaştrilor şi podoaba Mucenicilor Eftimie te-ai arătat, împreună cu Dumnezeiescul Acachie, şi rugători neadormiţi pentru noi.

Stih: Sfinţilor celor ce sînt pe pămînt minunate a făcut Domnul voile Sale întru dînşii.

Sugrumător necredincioşilor te-ai făcut, Ignatie, săvîrşindu-te prin sugrumare. Deci lui Hristos, Noule Mucenic, pentru noi te roagă.

Slavă…, asemenea

Strălucirea întreit luminătoare, Părinte, Fiule şi Duhule, pentru rugăciunile cele bine primite ale Noilor Tăi Mucenici miluieşte lumea Ta.

Şi acum…

Maica lui Iisus, Dumnezeiască Mireasă Maria, împreună cu Mironosiţele rugaţi-vă pentru noi către Ziditorul.

Apoi

Acum slobozeşte… şi Troparul, glas 1

Întocmai cu numărul Treimii celei nezidite fiind, înţelepţilor, staţi dimpreună cu dansurile îngereştilor cete, Mucenicilor, înaintea scaunului Dumnezeirii bucurîndu-vă. Drept aceea şi împărtăşirea strălucirii de acolo dobîndind, izvoare de tămăduiri dăruiţi credincioşilor şi dumnezeiască luminare, Eftimie Mucenice al lui Hristos, împreună cu Înţeleptul Ignatie şi cu Dumnezeiescul Acachie, rugaţi-vă pururi pentru noi.

Slavă… Şi acum…, a Praznicului

La Vecernia Mare

Fericit Bărbatul…, apoi la Doamne strigat-am punem Stihirile pe 8 şi cîntăm Stihirile glas 4, podobie „Ca pe un viteaz între Mucenici”

Sărbătoarea cea nouă şi veselitoare a Noilor Tăi Mucenici, Hristoase, Iubitorule de oameni, noi astăzi în vremea primăverii prăznuim, ca pe nişte flori prea-bine mirositoare, ca pe nişte rîndunele bine-răsunătoare ce cîntă cu dulceaţă Dumnezeirii Tale şi umplu de bucurie inimile drept-credincioşilor aducem Ţie nevoinţele lor.

Astăzi primăvara cea simţită pe făptura cea simţită o veseleşte, răsărit-a Învierea lui Hristos şi firea omenească înţelegător de a doua oară o înnoieşte prin Duhul. Acum, dar, primăvară cea întreit împletită, sărbătoare purtătorilor de chinuri veseleşte întreit simţirile sufletului şi ale trupului nostru.

O, înfricoşată auzire! Noii Mucenici cei viteji Crucea înălţînd-o întru nevoinţă, firea dracilor o a surpat, cu dumnezeiasca dragostea a lui Hristos fiind aprinşi, cu veselie la moarte au alergat, şi daţi fiind de cei fără de lege la tăiere de sabie şi sugrumare, cu Îngerii în ceruri s-au numărat.

Ca nişte tineri frumoşi şi prea-împodobiţi staţi înaintea lui Hristos, fericiţilor Noi Mucenici, purtînd podoabă împărătească pe felurile muncilor, şi în loc de pietre scumpe pe rănile trupului vostru, iar pe curgerile sîngiurilor în loc de porfiră, şi Crucea ca pe un sceptru dumnezeiesc, cu slavă împreună cu Îngerii vă bucuraţi.

Mai mult decît nardul şi crocul, mai mult decît toate aromatele Libanului, bine miros, Sfinţilor Slăviţilor Cinstiţilor Noi Mucenici, Dumnezeieştile voastre Moaşte, şi credincioşilor celor ce se apropie şi se ating cu credinţă le dăruiesc vindecări şi curgeri de minuni dumnezeieşti ce izvorăsc ca dintr-un izvor neîncetat, Slăviţilor Noi Mucenici.

Cei întocmai cu numărul Treimii, viteji nebiruiţi şi prea-întăriţi fiind, Dumnezeiescule Eftimie împreună cu tine Ignatie şi Acachie cel tare, care aţi adunat acest Praznic nou de acum, Stăpînului tuturor nu lipsiţi a-I aduce rugăciunile voastre pentru noi, vrednicilor de laudă.

Slavă…, glas 6

Astăzi au strălucit pe tăria credinţei trei sori luminoşi şi prea-veselitori, treimea cea prea-strălucită a Înţelepţilor Noilor Mucenici ai lui Hristos, pe care credincioşii adunîndu-ne întru cinstitul lor locaş, cu cîntări de primăvară să-i încununăm zicînd: Bucuraţi-vă, trei nevoitori prea-slăviţi, turnurile credinţei ortodoxe cele nou alcătuite şi temeliile cele neclătite. Bucură-te, Eftimie prea-mare, cel ce înaintea necredincioşilor ai propovăduit Dumnezeirea lui Hristos şi înşelăciunea idolului Agar înţelepţeşte ai surpat, şi ca un nevoitor purtător de biruinţă cu stîlpări şi ramuri Patima Domnului înainte apucînd, pe sine-ţi o ai închipuit, deschizînd prea-strălucită calea mărturisirii celor trei împreună nevoitori ce au venit după tine. Bucură-te, Ignatie slăvite, cel ce te-ai făcut următor prea-ales al lui Hristos şi prin sugrumarea ta ai înăduşit pe diavolul. Bucură-te, Acachie prea-cinstite, cela ce prin curgerea sîngiurilor tale ţi-ai vopsit haina cea împărătească, cu care stai înaintea scaunului Dumnezeirii. Ci o, treime, ceea ce eşti sălăşluire a Treimii celei neamestecate, nu înceta a te ruga pentru noi către Domnul.

Şi acum…, a Praznicului, sau aceasta asemenea: „Mironosiţele femei” (caută la Vecernia Mare în Duminica Mironosiţelor).

Vohod, Lumină lină.

Prochimenul zilei şi citirile caută-le la 23 Aprilie

La Litie

Stihiri, glas 1 însuşi glasul (idiomele)

Lauda cuvioşiei şi slava muceniciei v-aţi arătat, minunaţilor, căci Crucea lui Hristos pustniceşte ridicînd-o, prea-slăvită calea muceniciei aţi săvîrşit, şi cu slavă curăţindu-vă pe sine-vă, muceniceşte v-aţi săvîrşit, şi ca nişte curaţi staţi înaintea lui Hristos cel Curat, purtătorilor de cununi, prea-slăviţilor trei Noi Mucenici; Eftimie prea-mare, Ignatie cel cu minte tare şi Acachie prea-strălucite, cu Mucenicii şi cu Cuvioşii veselindu-vă, rugaţi-vă pentru noi către Domnul.

Glas 4:

Zi de prăznuire adunînd, dans de cîntări să alcătuim astăzi, o, iubitorilor de Mucenici, întru pomenirea prea-slăviţilor purtători de chinuri Eftimie, Ignatie şi Acachie; căci aceştia cu dragostea Domnului fiind aprinşi, pustniceşte biruind ispitele, pe sine-şi de voie la moarte s-au dat, făcîndu-se apărători ai Prea-sfintei Treimi, şi în privelişte bărbăteşte surpînd înşelătoria dracului Agar, ca o sabie cu trei ascuţişuri au pătruns inima lui Satan, şi cununa biruinţei cîştigînd-o prea-slăvit, luminaţi împreună stau înaintea Treimii celei nezidite. Pentru aceasta să strigăm către dînşii: Odrasla cea întreit strîns împletită, organul cel cu trei strune, care cînţi Dumnezeirea Domnului Iisus, pe Acela rugaţi-L neîncetat pentru noi, prea-minunaţilor.

Glas 2:

Ca o primăvară veselitoare a răsărit astăzi prăznuirea cea întreit luminoasă a Noilor Mucenici. Deci veniţi, iubitorilor de praznic, să o prăznuim luminat, desfătîndu-ne cu duhul de nevoinţele lor şi luptele cele pentru Hristos, căci silindu-şi firea, au întrecut pe toţi cu sfinţenia, şi cu dragostea Domnului fiind aprinşi, au alergat de voie la mucenicie, şi paharul cel slăvit al muceniciei bîndu-l cu bucurie, au primit cununa biruinţei, ca nişte biruitori şi de biruinţă purtători, Prea-slăviţii Eftimie, Ignatie şi Acachie, şi acum împreună cu Îngerii, cu Cuvioşii şi cu Mucenicii în ceruri dănţuind, şi în mijlocul nostru sînt stînd nevăzut întru cinstita casa lor aceasta, sfinţindu-ne pe noi, cei ce săvîrşim sfinţita şi cinstita prăznuirea lor.

Slavă…, glas 5

Cîntaţi Domnului cîntare nouă, cîntaţi Lui tot pămîntul! Căci astăzi cei trei Noi Mucenici ai Lui, Eftimie, Ignatie, sărbătoare noi alcătuind, cu dragoste primesc pe cei ce vin la dînşii cu credinţă, întinzînd masă nematerialnică, şi luptele lor cele pentru Hristos ca nişte bucate de multe feluri le pun înainte. Deci veniţi, cei ce gînditor v-aţi îndulcit, să ne veselim cu Duhul şi Stăpînului Hristos din inimă să-I zicem: Fii binecuvîntat în veci, Doamne, Cela ce şi pe aceşti iubitori ai Tăi i-ai arătat biruitori ai păcatului, şi cu cununa slavei i-ai încununat. Deci învredniceşte-ne pe noi a fi următori faptelor celor bune ale lor şi aceeaşi slavă a dobîndi; Mult-îndurate Doamne, slavă Ţie.

Şi acum…, a Praznicului sau „Ziua Învierii”

La Stihoavnă

Stihirile glas 5, Podobie: Bucură-te, cămara.

Bucură-te, treimea Noilor Mucenici, apărătorii Treimii celei nezidite, cei ce ca nişte luminători Dumnezeieşti tot pămîntul l-aţi strălucit cu razele mărturisirii voastre. Şi acum, primind de la noi cîntările şi rugăciunile Stăpînului le duceţi; daţi tămăduiri celor ce cer, cei ce sînteţi jertfe pururi cinstite, odoare scumpe, flori frumoase şi tinere ale plinirii credincioşilor. Pe Hristos rugaţi-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.

Bucură-te, treime a Noilor Mucenici, ceea ce taberele dracilor le-ai izgonit şi toată firea îngerească o ai spăimîntat arătat, şi multe răsplătiri de biruinţă ai luat, Eftimie, cela ce pe Antihrist înţelepţeşte l-ai ruşinat şi veselie credincioşilor ai arvunit, Ignatie, cela ce pe boierul întunericului l-ai sugrumat, Patimilor Hristosului tău urmînd, Acachie, cela ce cu totul prea-frumos eşti strălucind cu nerăutatea. Pe Hristos rugaţi-L ca să dea sufletelor noastre mare milă.

Stih: Sfinţilor celor ce sînt pe pămînt, minunate a făcut voile Sale întru Dînşii.

Bucură-te, treimea Noilor Mucenici, următorii luptei şi ai răbdării purtătorilor de chinuri celor de demult şi a vitejiei cu adevărat, care şi asemenea cununi aţi primit, căci cu dragostea lui Hristos aprinşi, de voie la moarte v-aţi dat, şi ca nişte Sfinţi de către noi acum slăviţi, şi ca cei ce după lege aţi săvîrşit lupta nevoinţei, legiuite şi dumnezeieşti cununi de la Hristos aţi luat. Pe Care rugaţi-L, ca să dea sufletelor noastre mare milă.

Slavă…, glas 8

Bucuraţi-vă întru Domnul, slăviţilor Noilor Mucenici, cei întocmai cu numărul Treimii. Bucuraţi-vă întru Hristos Dumnezeu, şi iarăşi bucuraţi-vă, Eftimie, Ignatie şi Acachie, prea-luminoasa odraslă cea întreit strîns împletită, ceata cea nouă împreună aleasă şi întreită, tabără vitează a Împăratului a toate Dumnezeu. Bucuraţi-vă, crinii Edemului cei albiţi prin ostenelile pustniceşti şi trandafirii Darului cei roşiţi cu Sîngele Dumnezeirii lui Hristos şi legătura dragostei Lui, pavăza credinţei cea nedespărţită, tăria cea cu trei ziduri a cetăţii lui Dumnezeu, casa cea cu trei rînduri a Prea-sfintei Treimi, sălăşluirea cea curată a Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh. Bucuraţi-vă, pruncii lui Hristos cei prea-frumoşi, Sfinţilor Mucenici, oile cele de curînd junghiate, viţeii cei aduşi la masa cea de taină a lui Dumnezeu, ale cărora sîngiuri strigă pentru noi către Domnul.

Şi acum…, glas 6, a Praznicului, sau aceasta asemenea:

„Cerut-a Iosif trupul lui Iisus…” (caută la Litie în Duminica Mironosiţelor)

Apoi după „Acum slobozeşte”, Troparul şi celelalte după obicei

LA UTRENIE

După întîia Stihologie, Sedealna glas 1, podobie „Mormîntul Tău, Mîntuitorule”

Împărăteasa Praznicelor luminos răsare, însă mai luminoşi tot acum împreună strălucesc Noii Mucenici ai lui Hristos, înţeleptul Eftimie şi Ignatie dimpreună cu lăudatul Acachie, care au propovăduit în privelişte vitejeşte Dumnezeirea lui Hristos. (de două ori)

Slavă…, Şi acum…, a Praznicului sau aceasta asemenea:

Femeile cele cugetătoare de Dumnezeu cu dragoste fierbinte miruri aducînd Ţie, Cuvinte, de vederea Îngerului spăimîntîndu-se cu adevărat, Apostolilor au strigat: S-a sculat cu adevărat şi a înviat Hristos, căci nu L-am aflat în mormînt şi s-a arătat nouă Dumnezeiescul Înger.

După a doua Stihologie, Sedealna glas 3, podobie: „Pentru mărturisirea Dumnezeirii”

Noule Mucenice slăvite, strălucind prin credinţa lui Hristos ai plinit luminata treime a purtătorilor de chinuri, şi închipuind numărul Treimii celei Dumnezeieşti începătoare ai astupat gurile cele hulitoare ale celor ce nu primesc nevoinţele Noilor Mucenici, ale celor ce au mărturisit Dumnezeirea lui Hristos. (de două ori)

Slavă… Şi acum…, a Praznicului, sau aceasta asemenea:

Dumnezeiescul Înger arătîndu-se cu slavă a strigat Mironosiţelor: Ce căutaţi pe Hristos în Mormînt? S-a sculat! Iată Mormîntul deşert, ci propovăduiţi acestea Apostolilor. Deci ele tremurînd cu bucurie şi cu frică s-au întors strigînd: A înviat cu adevărat Domnul.

După Polieleu, Sedealna, glas 4, podobie: „Arătatu-Te-ai astăzi”

Arătatu-s-a astăzi Bisericii dumnezeiască nouă prăznuire a purtătorilor de chinuri celor trei, Hristoase, ca nişte luminători strălucind pe mulţimea credincioşilor. (de două ori)

Slavă… Şi acum…, a Praznicului, sau aceasta asemenea:

Arătatu-s-a astăzi Dumnezeiescul Înger strălucind,propovăduind femeilor Mironosiţe Învierea Ta, Doamne, prin care ca un îndurat miluieşte-ne pe noi.

Apoi treptele Antifonului întîi al glasului al 4-lea.

Prochimen, glas 4: Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.

Stih: Sfinţilor care sînt pe pămîntul Lui, minunate a făcut Domnul milele Sale întru dînşii.

Evanghelia Mucenicilor, apoi Psalmul 50

Slavă… Pentru rugăciunile Noilor Mucenici…

Şi acum… Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu…

Apoi stih: Miluieşte-mă Dumnezeule… şi Stihira, glas 2:

Foarte îmi sînt cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-au întărit stăpîniile lor, însă cu mult mai mult îmi sînt iubiţi Mucenicii Tăi, Doamne. Căci cu însuşi sîngele lor propovăduind Dumnezeirea Ta, ne întăresc pe noi întru mărturisirea întreit-sfîntului Tău nume cel mîntuitor. Deci pentru rugăciunile Noilor Tăi Mucenici acestora, ale lui Eftimie, Ignatie şi Acachie, întăreşte întru Ortodoxie Biserica Ta, Hristoase, şi trimite pace bogată lumii şi sufletelor noastre mare milă.

CANONUL

Se pune canonul Praznicului sau al Paştilor, cu Irmosul pe 6 şi al Sfinţilor pe 8

Peasna 1. Irmos: Ziua învierii…

Ziua Învierii Domnului Hristos, veniţi toţi credincioşii să ne veselim întru sărbătoarea acestor trei Mucenici, cu un glas cîntînd lui Dumnezeu celui în Treime, căci i-a slăvit pe dînşii, cîntare de biruinţă.

Ziua Învierii a Împăratului Hristos iată toate noi se văd; deci să ne veselim întru nouă sărbătoare, pe cei trei Noi Mucenici cu dragoste lăudîndu-i.

Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos cel ce a Înviat, şi pe cei trei Mucenici ai Lui strălucind mai luminat decît soarele, şi pe toţi credincioşii luminîndu-i cu Darul.

Să ne curăţim simţirile şi să vedem trei sori luminoşi acum ivindu-se, cu Soarele Hristos, Cel ce a strălucit din Mormînt, pe Cinstiţii Noii Mucenici şi pe credincioşi luminînd.

Să ne curăţim simţirile şi să vedem acum pe începătorul prăznuirii, pe strălucitul Eftimie, şi împreună cu acesta pe Ignatie şi pe tarele Acachie, cu dumnezeiască slavă strălucind.

Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pămîntul să se bucure, să prăznuiască cu dragoste Schitul Virilor, dobîndind moaştele Mucenicilor vistierie nefurată.

Al Născătoarei:

Văzînd pe Fiul tău şi Dumnezeu înviat, bucură-te împreună cu Apostolii, de Dumnezeu cu daruri dăruită Curată, ceea ce eşti pricina bucuriei tuturor, Maica lui Dumnezeu cu totul fără prihană.

Catavasie: Ziua Învierii…

Peasna a 3-a. Irmos: Veniţi să bem băutură nouă…

Veniţi toţi să vedem, iată primăvară gînditoare cu adevărat în vremea cea firească, pe Noii Mucenici acum ca nişte lori mirosind noi minunile lor prea-slăvite.

Acum toate s-au umplut de lumină, cu scularea Ziditorului strălucindu-se; deci să prăznuiască luminat adunarea credincioşilor şi pomenirea celor trei împreună pătimitori.

Stîlpări ţinînd în mîini, Eftimie, ca un dar de biruinţă, fără de frică ai alergat la junghiere cu bucurie, arzîndu-te, înţelepte, de dragostea lui Hristos.

Cu arma Crucii îngrădindu-te, ca un leu ai îndrăznit la sugrumare, sfinte, şi luptîndu-te cu vrăjmaşul ai ridicat biruinţă strălucită, Ignatie slăvite.

Ieri ai murit Tu, Hristoase, Acachie strigă, iară acum eu tăindu-mă pentru Tine, Însuţi mă proslăveşte, Mîntuitorule, întru Împărăţia Ta.

Al Născătoarei:

Pe Dumnezeu pe Care L-ai născut cu trup, văzîndu-l sculat din morţi, precum a zis, Curată, dănţuieşte, pe Acesta ca pe un Dumnezeu mărindu-L, prea-fără-prihană.

Catavasie: Veniţi să bem băutură nouă…

Sedealna, glas 1, podobie: Mormîntul Tău…

Ca soarele a răsărit nouă cinstită pomenirea voastră, Dumnezeieştilor Noilor Mucenici, cei întocmai cu numărul Treimii, luminînd pe cei credincioşi, pe care săvîrşind-o astăzi strigăm: Rugaţi pentru noi, purtătorilor de chinuri, pe Iubitorul de oameni. (de două ori)

Slavă… Şi acum…, a Praznicului, sau aceasta, podobie: Piatra fiind pecetluită…

Femeile mînecînd au venit la mormînt, mormîntul a strălucit viaţă, minunea le-a spăimîntat pe ele. Pentru aceasta mergînd au vestit ucenicilor Învierea; Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este Unul tare şi puternic, şi pe cei stricaţi i-a sculat pe toţi, frica pierzaniei dezlegînd-o cu puterea Crucii.

Peasna a 4-a. Irmos: La dumnezeiasca strajă…

La dumnezeiasca strajă stînd Mucenicii lui Hristos avîndu-L pe El în inimă cu dorinţă au strigat către Dînsul prea-fericiţii: Astăzi este nouă mîntuire, Mîntuitorule, căci murim pentru Tine, A-tot-puternice.

Mielule cel de un an, Cel din Fecioară, cunună acum nouă ne dăruieşti; pentru aceasta astăzi ne grăbim la moarte pentru Tine, au strigat Noii Mucenici către Iisus cel ce a ieşit frumos din mormînt, strălucind ca un soare.

Dumnezeiescul părinte David, înaintea chivotului umbrei a săltat jucînd; iar noi, Ziditorule Hristoase cel frumos înviat din Mormînt, jertfă prin sînge îţi aducem, bucurîndu-se au strigat Mucenicii.

Mormintele Noilor Mucenici luînd Dar de la Hristos, izvoare de nemurire şi noian de minuni izvorăsc celor bolnavi. Deci să ne apropiem cu credinţă de Moaştele lor şi să vedem minuni cu adevărat, buna-mireasma lor cea cerească.

Să se ruşineze potrivnicii Mei, acum strigă toată Biserica credincioşilor Creştini bucurîndu-se. Iată Sfinţii pe care mi i-a dat Hristos, asemenea fiind cu adevărat Mucenicilor celor de demult, şi cine îmi grăieşte împotrivă?

Al Născătoarei:

Pe Hristos pe Care L-ai născut, văzîndu-L frumos strălucind din morţi astăzi, Curată, ceea ce eşti bună şi fără prihană între femei şi frumoasă, spre mîntuirea tuturor împreună cu Apostolii slăveşte-L pe Dînsul, bucură-te.

Catavasie: La dumnezeiasca strajă…

Peasna a 5-a. Irmos: Să mînecăm…

Mînecînd noi la Biserica voastră, lăudăm pe Hristos Dătătorul de viaţă cel ce a strălucit din mormînt, şi pe voi v-a făcut minunaţi şi cu slavă v-a încununat, o, Noilor Mucenici prea-slăviţi.

Îndrăzneala ta cea nemăsurată, treime a Noilor Mucenici, văzînd-o tiranul, v-a dat la moarte, către care aţi mers alergînd cu picioare vesele, lăudînd Paştile.

Să ne apropiem la munci, şi în loc de mir, sînge să aducem Stăpînului, în munci au zis înţelepţii Noi Mucenici, cei junghiaţi, lăudînd Paştile.

Al Născătoarei:

N-ai deschis uşile Fecioarei cînd Te-ai întrupat, şi peceţile Mormîntului nu le-ai stricat, Împărate al făpturii; pentru aceasta văzîndu-Te pe Tine Fecioara înviat, s-a bucurat.

Catavasie: Să mînecăm…

Peasna a 6-a. Irmos: Pogorîtu-Te-ai…

Pogorîtu-te-ai la munci, treime de Mucenici, şi ai sfărîmat cursele vrăjmaşului. Suitu-te-ai la cer cu bucurie şi Domnul cu cunună strălucită a biruinţei te-a încununat.

Cerul trecîndu-l voi, şi înaintea scaunului lui Hristos stînd cu porfiră strălucită îmbrăcaţi, cu cetele Mucenicilor şi cu adunările Cuvioşilor împreună vă bucuraţi.

Dorind Mucenicii să afle pe Hristos au ieşit la munci, pînă la sînge nevoindu-se cu adevărat, şi au sfărîmat cursele vrăjmaşului ca nişte pînză de păianjen.

Săvîrşind calea cea strălucită a chinuirii, v-aţi suit la cereştile lăcaşuri, o, Noilor Mucenici, şi aţi luat cunună strălucită din mîna Stîpînului.

Stîlpările de finici ca nişte semne de biruinţă, şi Crucea ca un sceptru ţinînd în mîini, şi purtînd porfiră ţesută din curgerile sîngiurilor, înainte staţi împreună Împăratului Hristos, Dumnezeieştilor Noi Mucenici.

Păzind credinţa lui Hristos şi săvîrşind calea cea strălucită şi nevoindu-vă nevoinţa cea frumoasă, Noilor Mucenici, deschisu-s-au vouă uşile Raiului.

Al Născătoarei:

Pogorîtu-s-a întru cele mai de jos ale pămîntului cel ce s-a pogorît în pîntecele tău, Curată, şi s-a întrupat mai presus de minte, şi a ridicat împreună cu sine pe Adam, înviind din mormînt.

Catavasie: Pogorîtu-Te-ai…

Condac, glas 4, podobie: Arătatu-Te-ai astăzi

Arătatu-s-a astăzi Bisericii nouă prăznuire a purtătorilor de chinuri cei trei, Hristoase, ca nişte luminători strălucind pe mulţimile credincioşilor.

Icos

Veniţi, toţi cei ce locuiţi în Sfîntul Munte al Athonului, împreună să alergăm la sfinţitul schit al Înainte-mergătorului şi Botezătorului, şi să vedem minuni străine, prin dumnezeiasca putere lucrate, să aflăm acolo pe trei Noi Cuvioşi Mucenici, pe Eftimie, Ignatie şi Acachie, care deşi la puţin ceas s-au împreună răpit de către Satana, începătorul răutăţii, cel ce ispiteşte a ne cerne pe noi ca grîul, ci mai pe urmă dîndu-se pe sine-şi la osteneli pustniceşti, în cetatea lui Constantin cu stîlpări şi cu ramuri purtători de cununi s-au arătat, ca şi de demult cei trei tineri ai lui Avraam, şi împotriva înşelăciunii bărbăteşte s-au nevoie, căci pe mincinosul proroc al înşelăciunii agarenilor ca pe un antihrist l-au ruşinat, şi pe credinţa cea ortodoxă cu însuşi sîngele lor au întărit-o şi au adeverit-o, pe Mîntuitorul Hristos Dumnezeu şi Om propovăduindu-L. Pentru aceasta şi noianuri mari au trecut nevătămaţi, iar sfinţitul lor locaş moştenind mormintele şi sicriul moaştelor acelora, vindecări dăruieşte celor ce cu credinţă aleargă, strălucind mulţimea credincioşilor.

Sinaxar

Luna Mai are 31 de zile. Ziua are 14 ceasuri şi noaptea 10 ceasuri.

În ziua întîi facem pomenirea Sfîntului Proroc Ieremia.

Stih:    Sufletele cele împietrite şi străine de dumnezeiasca frică

            Viaţa Dumnezeiescului Ieremia prin pietre o ridică,

            Întru întîia zi a lui Mai, pe Ieremia cu pietre îl omoară.

Întru această zi pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Vata Persul.

Stih:    Şi lui Vata cel ce cu sabia capul i s-a tăiat

            În lăcaşurile cereşti după cuviinţă a umbla i s-a îngăduit.

Întru această zi pomenirea Sfinţilor Slăviţilor Trei Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie cei Noi.

La Eftimie:

Stih:    Eftimie al meu bucură-te, bucură-te, zic de multe ori,

            Căci prin junghiere înţelepţeşte ai aflat bucuria în ceruri.

La Ignatie:

Stih:    Pe Ignatie îl văd ca pe o altă stea strălucită,

            De la pămînt prin sugrumare la cer ridicată.

La Acachie:

Stih:    Ca pe un miel au junghiat, vai!, prin sabie

            Bărbaţii sîngiurilor pe slăvitul Acachie.

            În ziua dintîi pe trei Cuvioşi de chinuri purtători

            Cei prea-străluciţi îi laud cu cîntări.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Dumnezeule miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi.

Peasna a 7-a. Irmos: Cel ce ai izbăvit pe tineri din cuptor…

Vitejeşte aţi săvîrşit buna nevoinţă, Noilor Mucenici, şi nebăgînd seamă voi de moartea trupului, în ceruri staţi bucurîndu-vă înaintea lui Hristos celui viu, gustînd pururi Paştile cele de taină.

Prăznuim omorîrea morţii, Învierea lui Hristos, şi cinstita nevoinţă a Noilor Mucenici celor înţelepţi, şi săltînd lăudăm pe Pricinuitorul, pe Cel Unul Binecuvîntat Dumnezeul Părinţilor şi prea-proslăvit.

Cît este de sfinţită cu adevărat şi mult-luminoasă această prea-strălucită şi dumnezeiască pomenire a Noilor Mucenici celor trei ce s-au arătat acum veselind pe toţi credincioşii, cei ce Te laudă, Hristoase, Dumnezeul Părinţilor şi prea-proslăvit.

Ca nişte flori prea-mirositoare ale ţarinii, livadă de trandafiri şi roduri tainice, pe biserica lui Hristos o aţi umplut de mirosul nevoinţelor voastre, Noilor Trei Mucenici; pentru aceasta lăudăm pe Dumnezeul Părinţilor cel prea-proslăvit.

Cugetători de Dumnezeu să luăm sfinţită trîmbiţă de cîntări şi lăudînd sfinţită prăznuire a Noilor Mucenici să zicem: Bucură-te acum, oglinda cea tainică a Treimii, şi lauda noastră, a credincioşilor.

Al Născătoarei:

Cel ce împărăţeşte peste toată făptura, făcîndu-se om sălăşluit în pîntecele tău, ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită, şi Crucea şi moartea răbdînd a înviat cu dumnezeiască cuviinţă, împreună sculîndu-ne pe noi ca un A-tot-puternic.

Catavasie: Cel ce ai izbăvit pe tineri din cuptor…

Peasna a 8-a. Irmos: Această numită şi sfîntă zi…

Această numită şi sfîntă zi, întru care lăudăm nevoinţele mărturisirii voastre, Noilor Mucenici, făcînd-o sărbătoare a sărbătorilor, lăudăm pe Hristos Dumnezeu în veci.

Veniţi, iubitorilor de prăznuire, prăznuirea cea nouă a Mucenicilor cu noi cîntări de laudă să o prăznuim, înnoind învierea lui Hristos să-L lăudăm pe Dînsul ca pe un Dumnezeu în veci.

Purtînd în mîini Crucea şi stîlparea, Eftimie, vitejeşte ţi-ai plecat capul sub sabie, înţelepte, şi te-ai împărtăşit lui Hristos, strigîndu-I „Osana!” întru toţi vecii.

Ridică împrejur ochii tăi, treime a Mucenicilor, şi vezi pe cei adunaţi, care din suflet te iubesc, şi ca nişte prieteni fraţi şi împreună petrecători ai voştri păziţi-ne pe noi, cei ce lăudăm dumnezeiască pomenirea voastră.

Părinte A-tot-ţiitorule, şi Cuvinte, şi Duhule, Treime Prea-slăvită, pentru rugăciunile Noilor Mucenici de toată nevoia şi necazul păzeşte-ne pe noi, căci pe Tine bine te cuvîntăm întru toţi vecii.

Al Născătoarei:

Toată puterea morţii surpînd Fiul tău, Fecioară, întru a Sa Înviere ca un Dumnezeu tare, împreună ne-a înălţat şi ne-a îndumnezeit. Pentru aceasta Îl lăudăm întru toţi vecii.

Catavasie: Această numită şi sfîntă zi…

Peasna a 9-a.

Pripeală: Îngerul a strigat celei pline de Dar „Curată Fecioară, bucură-te”. Şi iarăşi zic „Bucură-te”, că Fiul tău a înviat a treia zi din groapă.

Irmos: Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime…

Pripeală: Măreşte suflete al meu pe Cel ce a înviat a treia zi din mormînt, pe Hristos, Dătătorul de viaţă.

Pripeală: Magdalena Maria a alergat la mormînt, şi pe Hristos văzîndu-l ca pe un grădinar Îl întreba.

Irmos: O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, prea-dulcele Tău glas…

Pripeală: Înger strălucitor a strigat femeilor: Părăsiţi-vă de lacrimi, că Hristos a înviat.

Pripeală: Paştile cele nouă, Jertfa cea vie jertfită, Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii.

Irmos: O, Paştile cele mari şi prea-sfinţite, Hristoase…

Pripeală: Astăzi toată făptura se veseleşte şi se bucură, că Hristos a înviat şi iadul s-a prădat.

Alt canon, asemenea

Pripeală: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei purtători de chinuri ai lui Hristos Dătătorul de viaţă.

Irmos: Veseleşte-te, veseleşte-te, Schitul Botezătorului, că slava fiilor tăi ţie ţi-a răsărit. Saltă şi cîntă, tu, iubite, căci mormînturile celor trei noi mucenici cu izvoare de minuni te-au îmbogăţit.

Pripeală: Măreşte, suflete al meu, pe dumnezeieştii ostaşi ai lui Hristos, Începătorul de nevoinţă, Cel ce a înviat.

Pripeală: Astăzi întru Învierea lui Hristos Dătătorul de viaţă ca soarele a strălucit pomenirea mucenicilor.

Irmos: O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, prea-dulcele sfîrşit, care l-aţi suferit cu adevărat pentru Hristos, o, fericiţilor trei noi Mucenici slăviţi, pe care credincioşii avîndu-vă apărători, nu ne vom ruşina niciodată.

Pripeală: Astăzi cetele Mucenicilor se bucură pentru dumnezeiasca pomenire a celor trei Noi Mucenici.

Pripeală: Măreşte, sufletul meu, pe Eftimie cel Mare, căci cu stîlpări spre junghiere a venit.

Pripeală: Măreşte, sufletul meu, pe Dumnezeiescul Ignatie, cel ce pentru dragostea Domnului s-a bucurat sugrumîndu-se.

Irmos: O dumnezeiasca, o, iubita, o prea-dulcea voastră făgăduinţă, pe care v-aţi făgăduit încă vieţuind cu noi, ca să fiţi dumnezeieşti păzitori vieţii noastre, pe care credincioşii mijlocitori punîndu-vă către Domnul, ne bucurăm.

Pripeală: Astăzi împreună a strălucit cu vremea primăverii şi pomenirea lui Acachie cel ce s-a junghiat pentru Hristos.

Pripeală: Astăzi cu scularea lui Hristos Dătătorul de viaţă împreună străluceşte pomenirea Noilor Trei Mucenici.

Irmos: O, Mucenici Dumnezeieşti, o, ostaşi ai lui Hristos, o, prea-dulci şi prea-frumoase jertfe ale Treimii! Cu dragoste întinzîndu-vă acum vouă cîntarea, cu totul cer să-mi dăruieşti împreună-petrecerea cu voi.

Al Născătoarei:

Pripeală: Bucură-te, Fecioară, bucură-te, bucură-te, blagoslovită, bucură-te, prea-slăvită, că Fiul tău a înviat a treia zi din Mormînt.

Irmos: Veseleşte-te şi te bucură, Dumnezeiască Uşă a Luminii, căci Cel ce a apus în Mormînt a răsărit şi strălucind mai luminat decît soarele, şi pe credincioşi luminînd, de Dumnezeu cu daruri dăruită Stăpînă.

Catavasie: Îngerul a strigat… şi

Luminează-te, luminează-te…

Svetilna. Podobie: Femei auziţi…

Veseleşte-te, prea-sfinte Munte al Athonului, căci schitul Botezătorului vesteşte astăzi prăznuire dumnezeiască, cel ce are pe Noii Mucenici, pe înşişi Cuvioşii tăi. Deci îţi dă acest fel de prea-curate roduri, spre a se aduce Prea-sfintei Treimi. (de două ori)

Slavă… Şi acum…, a Praznicului, însăşi podobia:

Femei auziţi glas de bucurie, Cel ce am călcat pe tiranul iad, am ridicat lumea din stricăciune. Alergaţi de spuneţi prietenilor Mei bunele-vestiri, că voiesc, zidirea Mea, de acolo a se face bucuria, de unde a ieşit întristarea.

LA LAUDE

Toată suflarea… punem Stihirile pe 4, glas 1, podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Veniţi de alergaţi împreună, mulţimile credincioşilor, căci, iată, acum a sosit sărbătoare prea-strălucită a Noilor Mucenici cei trei, care pe Hristos, Cel ce a înviat din Mormînt propovăduindu-L, înşelăciunea necredincioşilor vitejeşte o au defăimat.

Cei ce săvîrşesc această nouă prăznuire, Dumnezeiescul Eftimie şi Ignatie sînt, împreună cu Acachie, care ca o treime înaintea Treimii stau cu Mucenicii şi cu Cuvioşii, îngereşte cîntînd cîntarea cea întreit sfîntă.

Fiind aprinşi de dragostea voastră, treime a Noilor Mucenici, o, Eftimie Dumnezeiescule, Ignatie cel cu minte tare, şi iubitul Hristosului meu Acachie, iată ne-am adunat cu toţii spre a săvîrşi pomenirea voastră cu credinţă.

De frumuseţile cereşti desfătîndu-vă, Sfinţilor, şi de rîul desfătării săturîndu-vă, avînd îndrăzneală cu adevărat, către Hristos Dătătorul de viaţă aducîndu-vă aminte, Fericiţilor, de petrecerea cea cu noi, rugăciuni pentru noi aduceţi Stăpînului.

Slavă…, glas 8

Iată acum ce este bun, sau ce este frumos, cîntă David, fără numai a locui fraţii împreună, căci iată cei din deosebite părţi s-au pornit şi la un loc nevoinţele pustniceşti au săvîrşit, şi pe cetatea lui Constantin o au sfinţit cu vărsarea cinstitului lor sînge şi ca nişte dumnezeieşti, morţi fiind, lungi noianuri nevătămaţi au trecut Noii Mucenici cei întocmai cu numărul Treimii, Eftimie, Ignatie şi Acachie, cei ce au moştenit lăcaşul cel frumos, locuind împreună ca nişte fraţi întru Duhul, buni şi frumoşi. Prin racla Sfinţitelor Moaşte şi ţărîna mormintelor lor ne sfinţesc pe noi, rugîndu-se neîncetat pentru noi către Domnul.

Şi acum…, glas 5, Ziua Învierii

Slavoslovia cea Mare. Şi se ung cu untdelemn din candela Sfinţilor.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului, Peasna cea de rînd, şi din Canonul Sfinţilor Peasna 3. Prochimenul Praznicului şi al Sfinţilor, glas 4: Sfinţilor care sînt pe pămîntul Lui minunate a făcut Domnul voile Sale întru Dînşii. Apostolul către Efeseni: Fraţilor, întăriţi-vă întru Domnul… Alliluia. Evanghelia de la Luca. Chinonicul Praznicului şi al Sfinţilor: Bucuraţi-vă Drepţilor întru Domnul. Acestea toate caută-le la Septembrie în 20 de zile.

Se cuvine a şti că de se vor întîmpla Sfinţii aceştia în Miercurea Înjumătăţirii sau în Joia Înălţării, caută învăţătură pe larg la 8 a acestei luni Mai (în Tipicul Mare).

[Transcriere din manuscrisele româneşti 21 şi 37 din Biblioteca Mănăstirii Neamţ]