Iată-ne, deja, intraţi pe porţile Sfîntului şi Marelui Post, perioada de patruzeci de zile în care fiecare dintre noi, creştinii, trebuie să fim asemenea unui luptător care, în vremea războiului duhovnicesc, nu se îndeletniceşte decît cu rugăciunea şi cu ostenelile trupeşti, alungînd fiecare cuget trimis din lumea sensibilă. Rînduiala de nevoinţă a Postului Mare şi, mai ales, aceea a primei săptămîni, se desfăşoară exact în vederea acestui război. După o pregătire de trei săptămîni, postul începe hotărît ca o adevărată anihilare a vrăjmaşului prin rugăciune şi nevoinţă trupească. Slujbele bisericeşti sînt însoţite de multe metanii şi închinăciuni, iar prin post trupul este strunit, poftele se domolesc, iar mintea începe a se curăţi.

Întreaga perioadă este marcată de puternica prezenţă a lui Dumnezeu, ceea ce dă, fiecăruia dintre noi, nădejde, încredere şi dragoste de Dumnezeu. Căinţa, umilinţa şi zdrobirea inimii nu numai că sînt istovitoare, ci pline de încredere şi dătătoare de putere. Încă din primele zile se simte biruinţa asupra păcatului şi vestea marii bucurii a Învierii. Numirea generală de „post“ nu se restrînge numai la oprirea de la bucate, ci arată o întreagă lucrare de înnoire a omului, care este suflet şi trup. Să ne înstrăinăm de răutăţi, să lepădăm mînia şi orice poftă de clevetire, de minciună şi de jurămînt mincinos. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci toate simţurile noastre: ochi şi urechi, gură, mîini şi picioare.

În Sîmbăta de la sfîrşitul săptămînii [celei dintîi] se face pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, care a izbăvit pe creştinii care posteau de la spurcarea cu jertfe idolieşti, pusă la cale de Iulian Apostatul. Minunea se face ca o încheiere a săptămînii de nevoinţă, arătînd, astfel, că prin post şi rugăciune putem sta, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva tuturor mulţimilor vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, deoarece „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!“.

Prima Duminică din Postul Mare este numită Duminica Ortodoxiei sau, mai bine spus, Duminica Triumfului Ortodoxiei, în care Sfînta Biserică prăznuieşte întărirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osîndiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice. În decursul timpului au apărut mulţi învăţători mincinoşi care au creat schisme şi erezii, cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – care a zguduit Biserica veacuri întregi. Erezia iconoclastă a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a început în timpul împăratului Leon Isaurul, prigoana fiind continuată de către urmaşul lui, Constantin Copronimul. Cei doi au domnit mult timp, pricinuind Bisericii foarte multe suferinţe. Au urmat la tron alţi împăraţi iconoclaşti care au continuat reaua lor lucrare. Monahii au fost cei care au apărat cu cea mai mare dîrzenie icoanele. Împăraţii iconoclaşti au închis aproape toate mănăstirile şi bisericile. Monahii au suferit crunte schingiuiri: li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile, li se spărgeau capetele cu icoanele. Celor ce pictau icoane li se ardeau degetele pe table de aramă înroşite în foc. Cînd pe tronul Bizanţului s-a suit împărăteasa Irina, aceasta a reuşit pentru o vreme să oprească această prigoană. În anul 787 a adunat cel de al şaptelea Sinod Ecumenic care a declarat solemn că cinstirea icoanelor este legiuită şi dreaptă.

Nu o singură dată am fost acuzaţi de eretici că noi ne închinăm icoanei ca unui idol. Icoana nu este idol. De aceea, cînd privim la o icoană, ochii nu trebuie să se oprească la materia din care e alcătuită – lemn şi culoare – ci mintea trebuie să treacă dincolo de ea, înălţîndu-se la o cunoaştere de taină a celor nevăzute. Icoana este un model pentru noi, iar prăznuirea sfintelor icoane ne pune în faţa modelului împlinit, deja, de sfinţi. Prin cinstirea şi sărutarea lor cu evlavie, ne împărtăşim şi noi din harul sfîntului zugrăvit în ea, căpătînd astfel putere în lupta ce o avem de purtat.

Iată că în prima săptămînă din Postul Mare ne-am luptat cu puterile vrăjmaşe, ne-am curăţat sufletul prin pocăinţă şi nevoinţă şi mai cu seamă prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, ca să reînnoim, astfel, în noi icoana omului celui duhovnicesc. Dar, totuşi, să ne punem întrebarea: În ce măsură am reuşit să facem acest lucru? Dumnezeu să ne ajute să petrecem postul în vrednicie ca să ne bucurăm de slava Învierii lui Iisus Hristos!

(cuvînt rostit la începutul Postului Mare în anul 2007 şi publicat în ziarul Monitorul de Neamţ în 3 Martie 2007)