Mănăstirea Petru Vodă

Toader Popescu (+28 Iunie 2006), unul din cei mai mari Sfinţi ai închisorilor

Toader Popescu, avocat din Iaşi, a fost şeful studenţilor legionari din Iaşi, motiv pentru care a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă, pe care a făcut-o cu bărbăţie, fără să cîrtească vreodată, deşi a trecut prin cele mai grele încercări – schingiuri, tortură, bătăi, batjocuri, izolare, şi alte multe mizerii ale regimului marxist adus de hoarde cotropitoare în România. Foarte asemănător ca fire cu Părintele Justin Pârvu, şi aproape de o vîrstă (era născut la Darabani, în 1920, cu un an mai tînăr decît duhovnicul nostru), a fost printre cei mai tăcuţi şi mai neştiuţi, atît în închisoare, cît şi după eliberarea din 22 August 1964 de la Aiud. Toader Popescu a fost unul dintre cei cinci care au fost eliberaţi ultimii din Aiud, deoarece nu li s-a putut îndoi şira spinării, n-au cedat la nici un fel de presiune şi la nici un fel de compromis. Despre temniţa cumplită prin care a trecut, despre faptul că a fost printre cei mai demni şi mai neînduplecaţi în faţa compromisului şi a trădării, a vorbit foarte frumos Părintele Dimitrie Bejan, intervievat de Părintele Ioanichie Bălan:

“Două sute [eram în Zarca Aiudului]. Iar, în total, la Aiud erau până la zece mii de deţinuti. Noi nu am acceptat reeducarea la Aiud. Le-am spus că rămânem aşa cum suntem. Ne-au pedepsit, dar nu sunt supărat. Ne dădeau câte o jumătate de porţie de mâncare. Eram învăţati cu mizeriile acestea. Noi am fost cinci oameni care am ieşit ultimii din puşcărie, la 22 august, 1964. Cred că cel mai bun om care a ieşit de la Aiud este un ţăran, Toader Popescu, dintr-un sat de pe lângă Iaşi, un adevărat sfânt, părinte. Nu ştiu dacă mai trăieşte sau nu, dar era realizat, părinte. A suferit mult şi nu a protestat niciodată! Eu mai protestam, mai căutam încă dreptate.” În smerenia sa, Toader Popescu a ascuns faptul că era, de fapt, avocat… (din Bucuriile suferinţei, de Preot Dimitrie Bejan)

Despre marea iubire de oameni ce îl anima pe Toader Popescu a scris şi marele poet al temniţelor Nichifor Crainic, care l-a întîlnit pe acesta în infirmieria Aiudului:

Mi-aduc aminte de o criză nocturnă tragică în spital. Urinasem decuseară o jumătate de litru de lapte gros în borcan. Era puroi. Durerea a fost în noaptea aceea maximă. Mă supraveghea benevol un tînăr avocat din Iaşi, Teodor Popescu, internat în acelaşi salon. Cînd, la miezul nopţii, i-am şuerat în aiurare că mor, a bătut violent în uşă şi a venit medicul de gardă, care şi el era un deţinut, Constantinescu. Ar fi putut să desluşească după borcan şi după durerile de şale ce boală aveam, dar era somnoros la ora aceea. Mi-a făcut o injecţie fără să spună cu ce şi a plecat. După o jumătate de oră efectul ei m-a ridicat din infern în paradis. În locul agoniei de pînă adineauri, o stare de euforie şi exuberanţă că toată lumea era a mea. M-am ridicat pe marginea patului, alături de Teodor Popescu. Nici umbră de durere, nici somnul nu mai venea. În această stare exuberantă, i-am spus partenerului meu poezii pînă la ziuă. Atunci mi-a spus el secretul euforiei: mi se făcuse o injecţie cu morfină!” (Şoim peste prăpastie, ed. Roza vînturilor, 1990, p. 165)

După acei ani cumpliţi, l-a căutat pe Părintele Justin şi i-a fost printre cei mai apropiaţi prieteni şi sfetnici. Cei care i-au cunoscut pe amîndoi, pot spune despre Toader Popescu că a fost cel mai bun prieten al Părintelui Justin. De o smerenie uriaşă, a trecut neobservat şi nevăzut, cu simplitatea sa cucerind pe toţi cei ce l-au cunoscut şi au dorit să se folosească de viaţa sa de sfinţenie.

Părintele Nicolae Grebenea, un alt mărturisitor al temniţelor antihriste, era bun prieten cu Toader Popescu şi cu soţia sa. De multe ori îşi făcea vreme să-i cerceteze şi să-i mai vadă, şi, deoarece îi erau foarte dragi şi deoarece era mai în vîrstă decît cei doi, zicea întotdeauna: “Mă duc la copii”.

Părintele Grebenea şi-a făcut obicei să aştearnă pe hîrtie multele întîmplări din viaţa sa, iar pe unele dintre ele ni le-a dat şi nouă, în 1999, ca să le edităm şi să le prelucrăm. Au apărut în volum, sub titlul “Amintiri din întuneric”. Cînd s-a apropiat de o formă finală a manuscrisului său, i l-a dat lui Toader Popescu să îi facă o lectură. Şi pentru că în mai multe locuri a pomenit de prietenul său mai tînăr, acesta din urmă, oriunde a găsit scris despre sine, sau vreun episod în care era menţionat şi numele de Toader Popescu, a tăiat tot. Cu greu a acceptat să fie menţionat o singură dată în carte, cu referire la muncile silnice de la mina Baia Sprie, în acest pasaj:

“Am lucrat şi cu un admirabil tânăr avocat ieşean, Tudor Popescu, bărbat de înalte convingeri, înţelept şi optimist, calm, prevăzător, blând, caracter ferm, orizont cultural deosebit, memorie excepţională, un profund creştin ortodox, un spirit ales, modest, prea modest, fost şef al Centrului studenţesc legionar din Iaşi, stimat de toţi cei care l-au cunoscut, un mare prieten şi un talent poetic. Tot pe galerie lucram cu el. Duceam materialele sus pentru lucru: sfredele, motorină. Cu Tudorică stătusem în celulă în anul 1949. Era talentat, fire meditativă; făcuse câteva cântece frumoase ce se cântau peste tot în temniţă. El conducea sania la întoarcerea de sus cu o viteză ce mă înspăimânta. Era plăcut şi munca ne-a apropiat sufleteşte. Despărţindu-ne, am rămas prieteni de suflet şi de suferinţă.”

Soţia lui Toader Popescu, astăzi maica Varvara de la Mănăstirea Paltin, ne-a povestit cîte ceva despre soţul ei, între care faptul că îi plăceau mult lucrurile făcute cu mîinile sale, şi că îi plăcea mult să se ostenească pentru a se putea bucura de propria sa muncă, preferînd osteneala în detrimentul lucrurilor cumpărate.

O familie de tineri, care se ataşaseră de Toader Popescu şi de soţia sa, îşi făcuseră obicei să vină cît de des puteau ca să-i cerceteze pe bătrîni. Pentru că tînăra soţie se plîngea de dureri de cap care o cuprindeau foarte des, bătrînul Toader i-a zis: “Lasă-mă să-ţi pun mîna pe cap, poate te vei simţi mai bine”. Şi într-adevăr, aşa a şi fost: fără să-şi dea seama cînd, au lăsat-o durerile. Şi aceasta nu numai o dată, ci de cîteva ori. După săvîrşirea sa în anul 2006, tînăra femeie a mers la cimitirul unde era îngropat ori de cîte ori era cuprinsă de migrene şi la atingerea cu capul de crucea bătrînului, o lăsau durerile.

În anul 2006 s-a săvîrşit cu pace, în ziua de 28 Iunie, şi a fost îngropat într-un cimitir din Iaşi. Soţia a venit la Părintele Justin, care i-a propus să vină şi să-şi petreacă ultimele zile alături de obştea de maici. În anul 2012, cu acordul soţiei, Mărturisitorul Toader Popescu a fost adus la Mănăstirea Petru Vodă şi îngropat în cimitirul de obşte. Pentru buna mireasmă şi culoarea de sfinte moaşte, de netăgăduit, a capului său, acesta a fost păstrat spre închinare în mănăstire, la hotărîrea Părintelui Justin.

În ziua de 11 Noiembrie 2012, la pomenirea Sfîntului Theodor Studitul, o mică părticică din sfintele moaşte ce se afla în Mănăstirea Paltin a început să răspîndească o bună mireasmă atît de puternică, încît toată mănăstirea s-a umplut de această bună mirosire. Din acea zi, părticica respectivă a fost aşezată pe Sfînta Masă, în altarul bisericii mănăstirii de maici, unde se află pînă astăzi şi dă mărturie de sfinţenie tuturor sfinţiţilor slujitori ce vin acolo să slujească Sfînta Liturghie.

Darul facerii de minuni îl lucrează şi astăzi, şi pacea inimii o dăruieşte mărturisitorul lui Hristos Toader tuturor celor cei ce vin să se închine cu credinţă la moaştele sale, puse la închinat în biserica Mănăstirii Petru Vodă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Moastele_marturisitorilor_in_biserica_Manastirii_Petru_Voda*

Text alcătuit de monahul Filotheu Bălan

Categories:   Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.