Cîteva imagini, foarte puţine, din ziua venirii sale la mănăstire, de la călugăria sa şi de la o slujbă din mănăstire.

*

Prezenţa părintelui Atanasie Ştefănescu (30.09.1919-29.02.2008) în obştea de călugări a fost o mare binecuvîntare şi un plus de oxigen duhovnicesc pentru toţi cei ce l-au cunoscut. Imensa experienţă de viaţă, apropierea din fragedă copilărie de fondatorii Mişcării Legionare, prietenia cu prinţul Alexandru Ghica (1903-1982) în scurta guvernare legionară (Septembrie 1940-Ianuarie 1941), în lunga detenţie de la închisoarea Aiud (1941-1964), dar şi după eliberare, ucenicia pe lîngă doctorul Dumitru Uţă (1915-1980) şi crucea celor 23 de ani de închisoare l-au cizelat într-un model creştin care nu putea lăsa pe nimeni indiferent. Biruinţa asupra încercărilor vieţii, mintea ascuţită şi o inima de copil îl făceau deopotrivă iubit şi respectat, irezistibil şi admirabil.

Dîrzenia şi integritatea le-a combinat reuşit cu o fire foarte poetică, volubilă şi modestă, totodată. Nelipsit de la slujbele Bisericii, avea permanent chilia deschisă, gata să ofere ajutor oricui ar fi avut nevoie. După Părintele Justin a fost, poate, cel mai căutat vieţuitor al mănăstirii noastre în cei 5 ani de vieţuire monahală. S-a îngrijit din vreme de trecerea din viaţa aceasta, precum se poate vedea şi în înregistrarea inedită de mai jos; ţinea după uşă un sicriu vopsit în verde, “gata de acţiune”, în care a şi fost îngropat.

Dumnezeu l-a chemat la Sine mai devreme decît ne-am fi dorit, şi l-a proslăvit cu sfinte moaşte mai înainte de a cere noi vreun semn pentru aceasta. Pînă la proslăvirea sa între sfinţi prin hotărîre ierarhică, ştim că Părintele Atanasie a fost numărat cu prietenii lui Dumnezeu şi avem nădejde în rugăciunile sale pentru noi.

m. Filotheu Bălan

*
Cuvinte de folos: despre demnitate şi o radiografie a creştinismului la trecerea dintre veacuri.
 

*

Imagini de la îngroparea moaştelor sale în Martie 2013.