Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Justin despre Monahul Atanasie Ştefănescu

Mari şi minunate sunt lucrurile Domnului, cu noi şi cu toate neamurile creştine! Dacă iei şi deschizi o istorie a creştinismului îţi dai seama de minunile săvârşite de marii sfinţi ai Ortodoxiei noastre, care şi-au dat viaţa pentru Biserica lui Hristos. începând de la primele persecuţii creştine, întâi prin martirizarea celor 14.000 de prunci ucişi de Irod, apoi de la Nero, împăratul roman, marele prigonitor de creştini şi până în zilele noastre, creştinismul a trecut prin foc şi sabie de cruzimea „haldeilor”. Continuând apoi cu Revoluţia Franceză de la 1789, când apare modernismul şi până la revoluţia bolşevică din 1917, „Apostolii” Mântuitorului au fost şi sunt prigoniţi de aceeaşi idee satanică, de a depărta pe om de Dumnezeu, dar sub mai multe forme: marxismul, stalinismul, hitlerismul şi cu toţi urmaşii lor, ca de exemplu la noi: Anna Pauker, Teohari Georgescu, Petru Groza sau alţii.

Istoria neamului nostru este într-un moment de cumpănă acum, la un semn de întrebare şi de mirare: cum România rămâne singurul stat care nu se bucură de niciun drept, decât de pribegia fiilor ei, împrăştiaţi prin toată lumea; am ajuns să nu avem decât dreptul cerşetoriei, împotriva demnităţii şi superiorităţii daco-geto-romane de lângă Pontus Euxinus de altădată. Viţa de român suferă o gravă pervertire astăzi şi puţini au rămas din cei care gândesc cu adevărat româneşte, simt şi trăiesc româneşte.

Părintele nostru, monahul Atanasie, este fiu de viţă nobilă al lui Ştefan cel Mare, al plăieşilor din Cetatea Neamţului, al Sfântului Voievod Mihai Viteazul, al Sfinţilor Brâncoveni. Alături de mucenicii partizani din Munţii Făgăraş, împreună cu Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu, Monahul Marcu Dumitrescu, Sfântul Valeriu Gafencu şi cu toată generaţia din 1927 până în 1964, au luptat împotriva acestui sistem politic satanic şi au biruit fiara roşie de la Răsărit. împreună formează un buchet de rugători în Biserica Triumfătoare, alături de care s- au jertfit şi Ionel Moţa şi Vasile Marin, care au plecat în Spania „unde se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos”, alături de grupul de voluntari de la Majadahonda.

Chiar dacă era mai mic de statură, ca şi Ştefan cel Mare, Părintele Atanasie se impunea cu prezenţa sa demnă, dar şi poetică, cu puritatea de mucenic şi vieţuirea cuvioasă pe care a petrecut-o în Mănăstirea Petru Vodă, unde îşi dă obştescul sfârşit şi se odihneşte somn de veci, lângă Părintele Gheorghe Calciu, colegul său de amărăciuni şi suferinţă.

Putem spune că Părintele Atanasie rămâne o icoană vie a generaţiei moderne pentru care şi-a jertfit întreaga viaţă, încălzind zidurile puşcăriilor de pe întreg cuprinsul ţării: Chişinău, Vaslui, Aiud, Gherla şi Poarta Albă (lagărul de exterminare al burgheziei româneşti).

Părintele Atanasie a fost şi rămâne un ochi trezvitor al Ortodoxiei şi neamului românesc pentru care s-a jertfit cu neostenită râvnă şi pentru care mijloceşte acum înaintea Tronului Ceresc.

Mâinile, dacă se roagă…,/ Vine lanţul şi le leagă.
Limba, dacă vrea să spuie, …/ Uite-o ţintuită’n cuie!
Şi răscoala, dacă muge …,/ Uite chei, uite belciuge!
(Cântec de jale, Radu Gyr)

10 februarie 2012, la prăznuirea
Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie

Arhim. Justin Pârvu

(prefaţă la cartea Oameni şi fapte din vatra Aiudului, de Părintele Atanasie Ştefănescu)

Categories:   Interviurile Părintelui Justin Pârvu, Istoria mănăstirii, Sfinţii închisorilor

Comments

Sorry, comments are closed for this item.