Din cuprinsul cuvântului Părintelui Gheorghe Calciu, ţinut la 29 August 1999:

[…] V-am spus totdeauna că Sf. Scriptură nu este o carte de istorie. Este o carte care este salvatoare, e mântuitoare, e spre mântuirea noastră. Care-i sensul acestei omorâri a lui Ioan Botezătorul? Care e sensul mântuitor pentru noi a ceea ce s-a întâmplat?

În primul rând, înțelegem că nu trebuie să ne lăsăm duși de pasiunea pentru alcool. Alcoolul ne tulbură mintea, ne face să vorbim lucruri necuviincioase, să facem promisiuni exagerate sau chiar să luăm niște măsuri care pot fi dăunătoare aproapelui nostru și nouă înșine. Biserica interzice alcoolismul pentru că el determină la crime, la desfrânări și la multe păcate. Nu este vinul în sine interzis, pentru că noi facem Sfânta Împărtășanie cu vinul, cu vin care este în cuminecătură Sângele Mântuitorului, ci numai pasiunea noastră pentru alcool, numai subordonarea noastră, sau adicția noastră în alcool, care ne transformă în niște sclavi ai patimii alcoolice.

În al doilea rând, că toate păcatele pe care le săvârșim în viața noastră se răzbună într-un fel: se răzbună în noi, se răzbună în urmașii noștri. Acest incest pe care Irod l-a făcut cu soția fratelui său a sfârșit printr-o întâmplare tragică, pentru că, în primul rând, s-a tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul, care era profet și care nu trebuia să fie omorât, și în al doilea rând, pentru că cei care au cerut moartea lui și au săvârșit-o, Salomeea a murit într-un accident tragic, Irodiada a fost omorâtă, Irod a murit de o boală necruțătoare curând după aceea. Bolile acestea pe care noi la obţinem, le căpătăm prin desfrânări, se răsfrâng asupra urmașilor noștri. Știți foarte bine că pe această cale multe boli, adicțiile noastre la alcool sau la droguri, copiii se nasc fără mâini sau fără picioare, sunt consecințe ale păcatelor noastre. Şi aceste păcate, răsfrânte în urmaşi, sunt încă o pedeapsă pe capul nostru. De aceea, temperanța în toate împrejurările este foarte bună. Respectul poruncilor divine din Decalog şi din poruncile Bisericii este absolut necesar pentru a constitui o familie şi o societate bazate pe drepturi şi pe obligaţii care ţin de esenţa divină.

Moartea Sf. Ioan a fost o dramă pentru tot poporul evreu. Ea a lăsat un loc gol în poporul evreu și o problemă nesoluționată care a divizat după aceea creștinii în două grupe. Creștinii care țineau de Iisus, adevărații creștini și cei care țineau de Ioan care sugerau în mod greșit că Ioan era adevăratul Mesia. Abia prin anii 60 d.Hr., toţi ucenicii lui Ioan au fost convinși de Sf. Ap. Pavel să abandoneze această idee greșită și să vină alături de urmașii lui Hristos, întărind astfel toată creștinătatea şi unificând Biserica aceasta care urma două căi paralele şi aproape de neîmpăcat.

Vedem aici că prin Ioan s-a prorocit venirea Mântuitorului, căci a spus că în mijlocul poporului evreu se găseşte Mesia, pe Care evreii încă nu-L cunosc, şi pe care el L-a botezat. Ioan este Prorocul care încheie șirul Proorocilor Vechiului Testament. Toţi profeţii Vechiului Testament sunt numiţi “Proroci” în măsura în care ei au prorocit despre Hristos. Toţi au prorocit într-un mod confuz, pentru că Proorocul are o viziune în afara timpului și a spațiului. Adeseori, vorbind despre Iisus, care trebuia să vină peste 500 de ani – în cazul lui Isaia -, el vorbeşte despre Iisus la trecut, ca şi cum ceea ce spune el s-ar fi întâmplat demult – lucruri care se vor întâmpla peste 500 de ani. Singurul care a ştiut că Mântuitorul este în lume, că este contemporan cu El şi L-a botezat – pentru că aşa i-a spus Duhul Sfânt, Dumnezeu: “Peste Cel peste Care vei vedea Duhul Sfânt stând, să ştii că Acela este Fiul” -, singurul care a ştiut acest lucru este Ioan, care s-a născut la încheietura celor două Testamente: Vechiul Testament şi Noul Testament.

Fiind la încheietura acestor două Testamente, Ioan a fost dăruit de Dumnezeu cu o viziune specială, ca să ştie că Iisus a venit şi a vorbit despre Iisus totdeauna la prezent, nu la trecut, nici la viitor. A vorbit la prezent, arătând tuturor că Iisus este în mijlocul lor, şi că El a venit şi va tăia copacul care nu rodeşte şi îl va pune în foc. Prin Ioan, deci, s-a arătat cu precizie că Mântuitorul era deja în lume.

Iubiţi credincioşi, toți proorocii de după Iisus Hristos sunt proroci mincinoși, pentru că ei vor vorbi întotdeauna despre Mesia, un alt mesia decât Iisus. Cele ce au fost zise de Ioan Botezătorul rămân înscrise cu litere de foc în Sfânta Scriptură. La începutul Noului Testament, când se vorbeşte de venirea lui Iisus în lume, Ioan Botezătorul precizează că este Iisus în lume și că Acela este pe Care el Îl va boteza. În felul acesta nu mai avem nici un dubiu.

Toate bisericile acestea apocalptice, toate bisericile acestea care au apărut acum în lume vorbind despre un alt profet, mai mare decât Iisus, cum sunt mormonii, sau martorii lui Iehova care subsumează pe Iisus Vechiului Testament, toţi aceștia sunt prooroci mincinoși.

Cei care pot spune ceva despre viitor, cei care pot spune ceva despre cele care se vor întâmpla, sunt înainte-văzători, nu sunt prooroci mesianici. Sau putem împărţi Prorocii în Proroci Mesianici – cei care au vorbit despre Iisus – şi Prorocii apocaliptici, care vorbesc despre Apocalipsă într-un sens creştin, nu într-un sens eretic (cum se întîmplă cu aceste biserici).

Înţelegem din aceasta, şi aceasta e lecţia supremă pe care o primim astăzi din cele ce am citit din Evanghelie, că Sf. Ioan Botezătorul nu a fost decât un prooroc și un înainte-mergător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, că a proorocit cu tărie și cu precizie că Iisus este contemporan cu el. De altfel, Ioan era cu 6 luni mai mare decât Iisus și era văr cu Iisus. În orice caz, erau rude, era unchi sau văr lui Iisus, pentru că Sfânta Elisabeta, care i-a dat naştere, și Sfânta Fecioară Maria erau fie verișoare, fie Sfânta Elisabeta era mătușă și Sfânta Maria era nepoată, deci erau rude. Fie că erau veri sau erau unchi, erau rude. Şi sigur că Ioan, fiind crescut în familia sa, ştia despre Iisus foarte bine, ştia că atunci când mama sa era să nască, a venit Fecioara Maria însărcinată la ea şi el a săltat în pântecele mamei sale, lăudând pe Dumnezeu, încă din pântecele mamei sale recunoscând pe Iisus.

Tot ceea ce avem la Ioan sunt lucruri cu precizie. Nici un dubiu, nici un fel de îndoială nu se strecoară în cuvintele lui Ioan, nici un fel de simbol, ca la Isaia sau ceilalţi Profeţi mesianici, care nu puteau să-L vadă pe Iisus decât în viziuni cereşti. Nici un fel de simbol! Ioan vorbeşte într-un mod literal despre Iisus, nu în mod simbolic. Spune: „Acesta este Mântuitorul. El a venit în lume, este între voi și eu nu sunt vrednic să dezleg cureaua încălțămintei Sale.”

Pe mărturisirea lui Ioan ne sprijinim în mod deosebit, ca pe o mărturisire înainte de Evanghelie. […]