Canonul de faţă este una din primele atestări istorice ale sărbătorii Tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorul (29 August). Cu siguranţă, este primul canon scris vreodată pentru utrenia acestui praznic, cîndva, în jurul anului 700 d.Hr. Vechimea sa se vede şi … Read More
Sfîntul Ioan Botezătorul, Mănăstirea Secu şi Părintele Visarion Duhovnicul
Anul 1821 a fost un an deosebit de tragic pentru Ţările Române. În primăvara acelui an, o seamă de revoluţionari greci s-au adunat în Rusia, unde au căutat sprijin pentru un nou război ruso-turc la care să contribuie şi ei … Read More
Cuvînt al Părintelui Justin Pârvu la Soborul Sfîntului Ioan Botezătorul
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!“ (Ioan 1:29). Acesta este glasul Sfîntului Ioan Botezătorul atunci cînd îl vede pe Dumnezeu venind la apele Iordanului pentru a primi botezul de la cel ce este numit Înaintemergătorul, Sfîntul şi … Read More
Părintele Stareţ Hariton – “Să ne apărăm copiii şi educaţia lor, şi să ne jertfim pentru mântuirea lor!”
Predica părintelui stareţ Hariton la Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 ianuarie 2015:
Pr. Gheorghe Calciu – Predică la Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (1999)
Din cuprinsul cuvântului Părintelui Gheorghe Calciu, ţinut la 29 August 1999: […] V-am spus totdeauna că Sf. Scriptură nu este o carte de istorie. Este o carte care este salvatoare, e mântuitoare, e spre mântuirea noastră. Care-i sensul acestei omorâri … Read More