Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, prin eforturile tînărului Alexandru Costache, a obţinut o biruinţă zdrobitoare împotriva detractorilor Sfinţilor Români. Curtea de Apel Bacău a respins apelul formulat de Consiliul Local Târgu Ocna împotriva sentinţei Tribunalului Bacău din noiembrie 2014, prin care era anulată hotărârea de retragere a titlului de cetăţean de onoare acordat post-mortem fostului deţinut politic Valeriu Gafencu. Sentinţa este definitivă. Sfîntul Valeriu Gafencu rămâne cetăţean de onoare. Sfîntul Valeriu Gafencu face cinste oraşului Tîrgu Ocna prin jertfa sa, indiferent de presiunile la care a fost sau va fi supus Consiliul local Târgu Ocna.
Slavă Ţie, Doamne, pentru iubirea Ta de oameni!