Trei ani de la mitingul anti-cip (14 Martie 2013). Comunicatul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ LA RĂSCRUCE

COMUNICAT DIN PARTEA PARTICIPANŢILOR LA MITINGUL DIN 14 MARTIE 2013 DIN BUCUREŞTI

Mitingul de Joi, 14 martie, a fost un protest faţă de obligativitatea (lipsa de alternativă) a actelor cu microcip. Protestatarii, reprezentând un milion de semnatari ai acestei petiţii, au cerut, legal şi perfect constituţional, dreptul de liberă practică a credinţei, prin a li se acorda o alternativă fără cip pentru cei ce nu-l doresc. Ar fi firesc ca o cerere legală a majorităţii într-un stat democratic să nu fie întâmpinată cu legi antagonice, nici cu o unanimă opoziţie din partea presei. E vorba de un moment istoric care dacă petiţia de alternativă nu va fi onorată ar însemna sfârşitul sistemului democratic în România.

În istoria milenară a Bisericii, monahii au ieşit din pustia lor doar pentru a apăra Dogma. Şi de această dată credinţa i-a îndemnat să iasă – pentru a apăra taina persoanei umane şi chipul lui Dumnezeu din om. Întărind comunicatul Părintelui Justin Pârvu – ca purtător de cuvânt al cugetului Dogmei Creştine, aceeaşi azi ca întotdeauna, şi ca mărturisitor care a fost prigonit trebuind să poarte număr în loc de numele de botez -, monahi şi monahi din toată ţara, în număr de câteva sute, majoritatea având cel puţin o licenţă de studii superioare şi care au studiat problema din toate punctele de vedere, de la Scriptura la documentele oficiale emise de autorităţile U.E., S.U.A. şi din comunitatea internaţională de specialitate medicală, juridică şi bioetică.

E bine de ştiut că România are cel mai mare număr de monahi din lume. Vreme de patru ani s-a militat, dimpreună cu laicatul, pe căi legale, pentru informarea corectă a cetăţenilor, traducând, compilând şi publicând documente ştiinţifice, juridice, tehnologice şi teologice pentru a demonstra pericolele multivalente ale actelor cu cip, aşa cum şi celelalte state creştine sau democratice au făcut din respect pentru cetăţenii lor, de la demersul prin cuvinte la ieşirea la protest, care în celelalte ţări a fost un eveniment amplu, condus de ierarhi, şi urmat de milioane de oameni, dar care la români, poate şi din lipsă de mediatizare a evenimentului, a fost mai mult un gest simbolic de mărturisire a credinţei.

Alături de ei, ceilalţi credincioşi au ieşit pentru a apăra baza spirituală a acestui popor şi fundamentul constituţiilor moderne, care este respectul faţă de persoana umană.

Biserica, formată din: Scriptură, Sfinţi Părinţi, Arhiereii cu vedere duhovnicească, marii duhovnici, toate statele majoritar ortodoxe, comunităţile monahale ale Sfântului Munte Athos şi ale ortodoxiei din toată lumea, un milion de semnatari ai petiţiei anti-cip, şi 85% din populaţia României ce s-a declarat ortodoxă, susţin această poziţie.

Memoriile protestatarilor, cu totul altele decât cele inventate calomnios de presa atee şi mincinoasă, au arătat motivele principale pentru a nu primi identificarea cu microcip:

disoluţia statului de drept

disoluţia fundamentului politico-juridic al statului român

desfiinţarea instituţiei familiei şi a dreptului de moştenire

atacul la integritatea fizică a persoanei şi a statului ca întreg

pericolul asupra sănătăţii fizice şi psihice

pericolul asupra stabilităţii economice

pericolul asupra stabilităţii sociale

ilegalizarea practicării credinţei

trădarea informaţiilor private ale cetăţenilor statului român

faptul că scopul declarat al implementării cipurilor este eugenia

faptul că scopul declarat de 60 de ani de cercetare psiho-socială pe plan internaţional este ca prin microcip să reprogrameze anti-hristic fiinţa umană. Prin urmare, odată afirmată identitatea antihristică, se infirmă identitatea hristică

prin acceptarea identităţii necreştine, se neagă accesul la Tainele Bisericii, începând cu Botezul, lucru evident pentru oricine, cu excepţia celor care nu vor să vadă

precedentele de luptă anti-cip efectuată de 15 ani de către toate statele moderne, americane şi europene, care prin rapoarte amănunţite, ştiinţifice şi oficiale, aduc argumente medicale, etice, morale, economice şi juridice, împotriva folosirii lor

faptul că majoritatea statelor moderne resping sau au respins deja actele cu cip

Orice creştin care se identifică drept obiect, neagă nu doar dogma creştină, ci propria sa apartenenţă la umanitate.

Credem precum ni s-a predanisit, că lumea trebuie sfinţită, nu obiectivată şi abstractizată, în dauna realităţii ei. Microcipul şi biometria sînt simboluri ale unei ideologii care elimină din conştiinţa umană ideea şi realitatea sfinţeniei, dar mai ales posibilitatea de a o dobândi, iar acesta este cel mai mare pericol al omenirii.

Cerem Domnului să dea ierarhilor îndemn şi duh de sprijin în activitatea de combatere a imoralităţii vieţii sociale româneşti, libertatea nestingherită a clerului în activitatea cateheză şi evanghelizare, introducerea de ectenii şi promovarea scrierilor Sfinţilor Părinţi despre rugăciune.

*

NOTĂ: Comunicatul a fost realizat la cererea Părintelui Justin pentru mitingul din 14 martie 2013 şi oferit presei, care nu l-a publicat deloc, nicăieri, preferînd să spună că “creştinii retrograzi şi duşmani ai progresului se tem de numărul 666”, şi să publice fluturaşe fabricate de alte organizaţii decît de participanţi. Vezi fluturaşul nostru, aici.