– Cum trebuie să deschidă creştinul „poarta vieţii”, după care găseşte judecata şi mîntuirea, răsplata şi justificarea întregii sale vieţi?

– Spune Sf. Apostol Pavel către Corinteni, că unii „vor fi mireasmă a morţii spre moarte, iar alţii mireasmă a vieţii spre viaţă”. Moartea nu este nici sfîrşit, nici început, ci mai degrabă un văl, zidul cel despărţitor al vieţii de aici, de viaţa de dincolo. Cei care au fost morţi sufleteşte, care nu s-au îngrijit de sufletele lor, vor trece, prin moartea aceasta pămîntească, la moartea cea veşnică, adică chinul cel veşnic al iadului, de care să ne ferească bunul Dumnezeu. Iar cei ce au fost vii cu sufletul, întreţinîndu-şi flacăra credinţei, aceştia păşesc, prin moartea cea trupească, la viaţa cea veşnică, la fericirea raiului.

Un om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe ţărmul unei ape. A luat-o şi mergînd spre casă începu să arunce pietricelele în apă, ţinti păsările care treceau pe deasupra, se amuza aruncîndu-le aiurea. În momentul în care mai avea în pungă doar două, trei pietricele, pe care se pregătea să le arunce şi pe astea fără rost, s-a întîlnit cu un vecin. Acesta s-a uitat la pietricele, după care zise:

– De unde ai pietricelele acestea, fiindcă sînt foarte preţioase!

Aflînd asta, omul nostru plecă disperat să caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu să mai recupereze ceva.

Aşa facem şi noi cu zilele vieţii noastre. Fiecare zi a omului, fiecare săptămînă, fiecare lună, fiecare an sînt comori pe care le aruncăm fără nici o precauţie, cînd le-am pierdut e imposibil să le mai recuperăm.

– E moartea un sfîrşit sau e un început?

– Moartea înseamnă şi trecere, de aceea şi cele muritoare se mai numesc şi trecătoare, pe care noi trebuie să le supunem celor nemuritoare.

Spune Patericul că doi creştini lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul:

– Uite, aşa e şi viaţa omului… Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic.

Celălalt i-a replicat:

– Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborît copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul: Dumnezeu îl cîntăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic. Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate cîştiga „viaţa fără de moarte”.

 (Adrian Alui Gheorghe – Cu Parintele Iustin moarte, jertfa si iubire, 2006, p. 49-50)