[Ca] Răspuns la afirmaţia obişnuită a iudeilor că Mesia încă nu a venit, aceştia […] vor fi daţi pe faţă de preaînţeleptul Daniel, care a prevestit şi timpul de faţă şi venirea Mântuitorului, zicând: „şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea cea sfântă, ca să se împlinească până la capăt păcatul şi să se pecetluiască păcatele şi să se şteargă nedreptăţile şi să se ispăşească fărădelegile şi să se aducă dreptatea veşnică şi să se pecetluiască vedenia şi prorocul şi să se ungă Sfântul sfinţilor. Şi să ştii şi să înţelegi ca să răspunzi că de la sfârşitul cuvântului se va zidi Ierusalimul până la Povăţuitorul cel uns” (Dan. 9, 24-25). Poate în alte cuvinte se pot găsi motive pentru a se amâna împlinirea celor scrise pentru un timp viitor. Dar ce pot spune sau ridica împotriva acestora? Căci aici Hristos şi Unsul e arătat nu ca om simplu, ci e vestit ca Sfântul sfinţilor; şi de Ierusalim se spune că rămâne până la venirea Lui şi apoi încetează şi proorocul şi vederea în Ierusalim. S-au uns odinioară David şi Solomon şi Iezechia, dar Ierusalimul şi locul sfânt au rămas mai departe, şi Prorocii proroceau: Gad şi Asaf şi Platan şi, după ei, Isaia şi Osea şi Amos şi alţii. Apoi şi cei unşi se numeau oameni sfinţi, dar nu sfinţii sfinţilor. Iar dacă pun înainte robia şi spun că din pricina ei nu a mai fost Ierusalimul, ce vor zice despre Proroci? Căci poporul coborând odinioară în Babilon, erau acolo Daniel şi Ieremia; şi au prorocit Iezechiel şi Agheu şi Zaharia. Deci spun poveşti iudeii şi trec cu vederea timpul de faţă. Căci, când a încetat prorocul sau vedenia din Israel, dacă nu acum, când a venit Hristos, Sfântul sfinţilor? Şi un semn şi o dovadă însemnată a venirii lui Dumnezeu Cuvântul e că nu mai stă în picioare Ierusalimul, nici nu s-a mai ridicat proroc, nici nu se mai descoperă vreo vedenie între ei. Şi e firesc să fie aşa. Căci, venind Cel prezis, ce nevoie mai e de cei ce-L prezic? Şi fiind prezent Adevărul, ce nevoie mai e de umbră? De aceea, au prorocit până a venit Dreptatea însăşi şi Cel ce a răscumpărat păcatele tuturor. Pentru aceea şi Ierusalimul a durat atâta timp, cât cei din el se ocupau cu chipurile adevărului. Iar odată ce Sfântul sfinţilor e de faţă, pe drept cuvânt s-a pecetluit şi vedenia şi prorocia, iar împărăţia Ierusalimului a încetat. Li s-au uns lor regi, până ce s-a uns Sfântul sfinţilor. Căci şi Iacov proroceşte, zicând că împărăţia iudeilor va sta până la Acela: „Nu va lipsi conducător din Iuda şi căpetenie din coapsele lui, până va veni Cel căruia îi sunt rânduite şi El este aşteptarea neamurilor” (Fac. 49, 10). De aceea şi Mântuitorul strigă, zicând: „Legea şi prorocii au prorocit până la Ioan” (Matei 11, 13).

Dacă ar mai fi deci la iudei împărăţie, sau prorocie, sau vedenie, ar avea drept să tăgăduiască pe Hristos care a venit. Dar dacă nu mai este nici rege, nici vedenie, şi s-a pecetluit toată prorocia, iar cetatea şi templul s-au ruinat, pentru ce mai stăruie în atâta necredinţă şi neascultare, încât cele ce au fost le văd, iar pe Cel ce le-a săvârşit acestea Îl tăgăduiesc? Pentru ce tăgăduiesc pe Hristos, când văd pe cei din neamuri părăsind idolii şi punându-şi nădejdea în Dumnezeul lui Israel prin Hristos, Cel din rădăcina lui Iesei după trup, şi că El a venit şi împărăţeşte de acum? Dacă neamurile ar crede în alt dumnezeu şi n-ar mărturisi pe Dumnezeul lui Avraam şi Isaac şi Iacov şi Moise, ar avea dreptate să spună că n-a venit Dumnezeu. Dar dacă neamurile se închină lui Dumnezeu, Care a dat Legea prin Moise şi făgăduinţa lui Avraam şi al Cărui cuvânt l-au defăimat iudeii, pentru ce nu recunosc, mai bine zis pentru ce trec de bunăvoie cu vederea că Domnul cel prorocit de Scripturi a strălucit lumii şi S-a arătat ei trupeşte, precum zice Scriptura: „Domnul… S-a arătat nouă” (Ps. 117, 27); şi iarăşi: „A trimis pe Fiul Său şi i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20); şi iarăşi: „Nu sol, nu înger, ci însuși Domnul i-a mântuit pe ei” (Is. 63, 9)?

Ce ar avea să facă mai mult Cel aşteptat de ei, odată ce a venit? Să cheme neamurile? Dar le-a chemat. Să facă să înceteze prorocia şi domnia şi vedenia? Dar a făcut şi aceasta. Să dea pe faţă necredinţa idolească? Dar a fost dată pe faţă şi osândită. Să nimicească moartea? Dar a fost nimicită. Ce deci nu s-a făcut din cele ce trebuia să le facă Hristos? Sau ce mai lipseşte, ce nu s-a împlinit, ca să se bucure iudeii, care totuşi nu cred? Dacă deci, precum vedem, nu mai e la ei nici rege, nici proroc, nici Ierusalimul, nici jertfe, nici vedenie, ba s-a şi umplut tot pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu, şi cei din neamuri, părăsind necredinţa, aleargă la Dumnezeul lui Avraam prin Cuvântul şi Domnul nostru Iisus Hristos, e vădit şi pentru cei lipsiţi cu totul de ruşine că a venit Hristos şi a umplut pe toţi de lumina Lui şi a adus învăţătura adevărată şi dumnezeiască despre Tatăl Său.

Sf. Atanasie cel Mare – Tratat despre Întruparea Cuvîntului, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pag. 198-200