De cînd au cîştigat cel de-al doilea război mondial, marxiştii, pentru care omul este doar materie, se luptă în antinomii care în realitate sunt două feţe ale aceleiaşi monede. După ce au sleit antinomia proletariat-burghezie, sărăcind în ultimul hal proletariatul internaţional şi burghezindu-se ei înşişi dincolo de imaginaţia lui K. Marx, noua antinomie a materialiştilor atei este împărţirea în umanişti şi transumanişti.

Umaniştii spun că omul este numai simplu animal – drept care îşi îmbracă copilaşii în animale, le încurajează instinctele şi, în numele progresului, vor să-i sexualizeze de la grădiniţă, incapabili să înţeleagă că adevărata ştiinţă, care e bazată de cunoaştere nu pe ideologie, pune raţiunea mai presus de instincte şi nu invers. Din păcate pentru ei, umaniştii adulţi se poartă şi sunt toţi la fel, nevăzînd ironia între părutul steag individualist şi crunta realitate a uniformizării.

Transumaniştii atît de mult vor să „trans-”, încît reduc omul la a fi o simplă bază de date şi îi neagă toate domeniile de viaţă afară de cea virtuală. Avînd discurs şi comportament clasic sociopat, simt nevoia să se cheme filantropi, drept care vor să transforme forţat pe tot omul într-un golem cu mixturi de fiziologie şi electro-mecanică, vaccinat cu modificatoare genetice controlate prin sateliţi. Nu oferă ştiinţă, dar pretind credinţă.

Umaniştii, mai puţin bionici, dar mult mai înverşunaţi, vor un robot ideologic, care să gîndească, vorbească şi făptuiască numai ce i se dictează de „influenceri”. Raiul pe pămînt gîndit de ei este acela în care omul este „eliberat de povara libertăţii” (un dicton luciferic străvechi, care dădea vina pe Dumnezeu că a creat pe om cu liber arbitru). În războiul global dintre iraţionalişti şi psihopaţi, anul trecut păreau să cîştige umaniştii, cu harţa între categorii de gen şi rasă, dar anul acesta par să cîştige transumaniştii, care au reuşit să anuleze Drepturile Omului. Tandem de tip „junghiul şi tusea”.

Nu numai culturagiii marxişti visează roboţi. Şi religioşii. În orice credinţă te-ai uita, găseşti şi curentul care pune mai presus de valorile spirituale aceeaşi tiranică pretenţie ca ceilalţi să stea cuminţi la locurili lor, în mimetismul perfect al unui şablon al celui mai mic numitor comun. Şi stînga, şi stînga stîngii (dreapta se roagă) au acelaşi măreţ ideal, demonstrînd axioma că şi saducheii şi fariseii sunt la fel de antihristici. Libertate nu vezi decît în Hristos. El o dă şi o este.

În tragedia identitară indusă a momentului, cu oameni manipulaţi să se sinucidă, şi cu roboţi umanoizi care cer recunoaştere juridică (cetăţenie, drept de vot, drept de candidatură, drept de gestaţie şamd), Hristos Mîntuitorul este mai mult ca niciodată aflat, ascultat, recunoscut şi trăit ca Pacea şi răspunsul la toate. Sute de mii de oameni se convertesc, se botează, se căiesc, se dumiresc, se luminează. Presa n-o s-o spună, dar în toate naţiunile se petrece o adevărată revoluţie divină, a regăsirii omenităţii a cărei esenţă este Iubirea. Se pare că nenorocirea sclaviei (după o jumătate de secol de huzur fără precedent), precum şi ameninţarea extincţiei (după atîta propagandă nihilistă), au avut un efect pe care iniţiatorii crizei nu l-au prevăzut. Un efect ca acela al unui om care s-a întors din moarte clinică, al cărui nou aflat respect pentru miracolul de a fi şi pentru bucuria comuniunii fiecare clipă este un univers de fericiri înainte atît de trecute cu vederea. De la Sfinţii Apostoli n-a mai fost atîta seceriş şi atîta preţ pentru rugători, mai ales preoţi, singurii cărora Dumnezeu le-a dat puterea să aducă sufletului puterea mîntuitoare a Tainelor Lui. Botezul, Liturghia, Spovedania, Împărtăşania sunt adevărata revoluţie a sufletului, care din scufundat în iadul gîndurilor sau în al mustrării conştiinţei e adus la strălucirea şi întregimea sa de împărat al cosmosului, liber, senin, înţelept.

Printre sfinţiţii slujitori ai Viei Domnului se găsesc din păcate şi unii care, în loc să apere, să promoveze şi să cristalizeze imaginea iconică a fiinţei umane şi s-o ceară, bioetic, reflectată şi respectată şi în aplicaţiile ei în virtual, se trezesc să mai dea o măciucă la carul de oale. Sunt destui, dar campionul ereziilor antropologice de azi e preotul John Behr. Decanul a două facultăţi prestigioase de teologie ortodoxă din apus, prolific scriitor, eminent traducător, afirmă că „omul nu este fiinţă umană decît în potenţă; el devine fiinţă umană numai prin mucenicia în Hristos”. ?!? Nimeni, pînă la el, n-a îndrăznit să spună că omul nu e om. Nici cel mai păgîn şaman, nici cel mai pedant dintre esoterişti. Transumaniştii însă, sunt de acord: omul nu e complet pînă nu se robotizează (a deveni cyborg e pentru ei o superioritate).

Deci Behr realizează importanţa capitală a momentului, care creează o controversă aparent ireversibilă asupra conceptelor referitoare la omenitate, dar, profitînd de faptul că nu există o atitudine sobornicească şi sinodală de reafirmare antropologică, încearcă o intrare triumfală cu tancul blasfemiilor origheniste cu care-i ameţeşte lesne pe intelectualii fără discernămînt duhovnicesc. Iar aceasta nu e decît una din nenumărate erezii ale preotului decan. Iată altele:

„slava lui Dumnezeu este de fapt materia”; „Scriptura niciodată nu trebuie citită literal, ci numai alegoric”; „Când, văzîndu-L pe Iisus însîngerat, a zis: Iată Omul!, Pillat a definit fiinţa umană”; „Când a zis Fie mie după voia Domnului!, Maica Domnului abia atunci a devenit umană în adevăratul sens.”

Practic, la fiecare frază, ilustrul cu gură de şarpe şi zîmbet permanent (observaţi cum unii zîmbesc în continuu, ca Ion I. Iliescu?…) mai sîsîie o erezie. Şi e aplaudat, tradus, predat preoţilor, care mai apoi se jură cu jurămînt „să păzească cele ce au fost învăţaţi”, adică asemenea invenţii şi hule cutremurătoare, scornite şi diseminate de o pleiadă de leviatani care mai de care mai cuvios ambalaţi, cozi de topor ai tăvălugului relativist şi unionist. Toţi, numai miere şi lapte, delicaţi şi atottoleranţi, pînă ce le pui în faţă Evanghelia, şi imediat scot colţii. Mai sunt şi unii pioşi care, de isihast ce s-au rugat, propun unirea ba sub apostaţii de Constantinopol, ba sub infailibilul de la Roma. Cum e posibil să te rogi Adevărului, şi apoi să faci ascultare de Ocultă? Ca şi părintele John Behr, unii ca aceştia nu sunt decît nişte histrioni care în loc de mingi jonglează cu citate scripturistice ca duhul care-L ispitea pe Iisus oarecînd, visînd o Internaţională ecumenistă.

După o decadă de sprijinire în mainstream (finanţare nelimitată, premii, promovare, introducere în educaţie) aproape exclusiv a artei exoterice axate pe ideologia antiumană, cu ideea marxistă clasică – „conştiinţa umană este produsul materiei biologice sau a materiei informaţionale, şi prin urmare poate fi replicată şi imanentizată prin tehnologie” – un moment critic în anti-umanism a fost anul acesta un film numit Tenet, care pe axioma comună şi credincioşilor, şi ateilor, cum că „în univers, numai conştiinţa umană e cea care asamblează-decriptează-dă sens realităţii”, a construit o anti-realitate, în care conştiinţa se autodestructurează, proces catalizat de o tehnologie ce manipulează timpul. Componistic, filmul este magistral realizat ca o simfonie sau ca un diptic, tehnicile de teză-antiteză, invers-revers-convers, etc, sunt, în artele desfăşurate polifonic în ultima sută de ani, identice ca efect de dezîntrupare prin rafinare a senzorialităţii. Dar conceptual şi perceptual, efectul destructurării la nivel intelectiv al acestui film este ca o expunere la un blitzkrieg de reeducare de profundis, mai ceva ca o seară la TV în urma căreia te simţi sigur neom. Caveat!

În fine, au venit şi pelerinajele permise – acelea la urnele de vot. Sigur, omul e fiinţă axiologică şi are nevoie să audă şi discurs în adevăr; dar ceea ce vorbeşte fără greş adevărul e fapta. La discurs naţionalist, a se lua aminte dacă cei ce-l rostesc au fapte virtuoase. „Astea nu-s decît nadă pentru simpatizanţi, pentru naivi, măi!” zicea Părintele Justin despre încercările post-decembriste. Cînd auziţi sintagma „noi, românii”, să vă uitaţi atent: 99% din cei care folosesc această sintagmă sunt de altă etnie. De ce, în loc să fie sinceri cu privire la apartenenţa etnică (ca lipovenii sau maghiarii), se dau drept altceva? Simplu: ca să cîştige românilor admiraţia, obedienţa, banii, timpul, ţara, identitatea şi sufletul.

Gospodarul, liderul şi vizionarul e aşa din copilărie şi din tinereţe, nu stă legumicol sau lacheu 50 de ani şi deodată se trezeşte haiducul din el; nu devine brusc geniu strategic dacă obţine o diplomă sau un vot. Virtuţile şi realizările îl recomandă, nu patalamaua. Acum, iată, e vremea ateilor mistici, pseudospiritualii ce cîntă pe placul patrioţilor şi credincioşilor, fără ca ei personal să fie astfel; important e să joace poporul. Liniştiţi că flagranţele lor trec neadmonestate, aceştia uită că nimic nu strigă mai tare împotriva lor decît evidenţa că n-au fost persecutaţi concret (ca autenticii patrioţi şi creştini) pentru discursuri patriotice sau creştine tocmai pentru că “Partidul” i-a ocrotit ca să le devalorizeze. Unii fură valori materiale, alţii fură valori imateriale: brevete ştiinţifice, strategii sociale, folclorul, ideile, cerul.

Cum pot fi depistaţi? Simplu: sunt pe contrasens faţă de elita spirituală reală a poporului (adică marii duhovnici şi geniile neimplicate politic), avînd păreri perfect marxiste pe subiecte stringente societăţii contemporane precum: bioetică, biocipare, ecumenism, ţară, neam, familie, contracepţie, păcate trupeşti, cultură eterodoxă, şi multe altele.

Cunoaşteri care pentru un om atent cu propria conştiinţă sunt clare – concepte precum „om” şi „identitate” -, nu sunt constructe supuse clătinării de vreun val ideologic, căci sunt realităţi plenare, certitudini trăite, a căror flexibilitate nu are sensul şovăielii şi surpării, ci al desăvîrşirii permanente în care se înscrie traiectoria existenţei fiinţei omeneşti. Pentru cei care au şi nevoie de o expresie ştiinţifică asupra acestor străbateri fenomenologice, ele sunt deja creionate inspirat şi evlavios de genii precum Vulcănescu, Gusti, Iorga, Răileanu, Băncilă, Eminescu, şi nu au nevoie de definiţiile sociologice ale unora care fac vorbire despre identitate doar pentru că n-o au sau pentru că o urăsc pe a celorlalţi. 

Cea mai mare criză antropologică şi identitară din istorie are o singură cauză: ascultarea mai degrabă de propagandă decît de conştiinţă şi de realitatea faptică obiectivă. Orice ideologie reduce un sistem de idei la o singură idee, dar ideologia care reduce identitatea umană la un singur aspect (gen, etnie, orientare politică, opţiune sexuală, credinţă, vîrstă, profesie) este genocidară. Omul este cununa creaţiei, icoana Creatorului, reflectarea universului întreg, minunea lumii, este iubirea lui Dumnezeu! Ce comoară, ce cinste, ce sublim!

Singura libertate cu care e azi şantajată omenirea e libertatea de mişcare, iar costul e sufletul. Acceptarea identităţii transumaniste este lepădarea de omenitate, iar lepădarea de omenitate este renunţarea la mîntuire. A spus-o clar Părintele Justin Pârvu. Boli, sărăcie, temniţă, foamete, suferinţă – au fost şi vor mai fi, iar scăparea din ele a fost întotdeauna Dumnezeu. El a făcut ca cei care, întemniţaţi secolul trecut de sistemul marxist, să supravieţuiască în chip minunat, le-a dat har peste har şi sprijin şi bucurii şi împlinire a umanităţii lor, mărturie – cu milioanele – că sufletul e mai presus de trup, că spiritul e mai presus de materie, şi Dumnezeu mai presus de sistemul antihrist. Ei au închis auzul sufletului lor către şuierul celor ce-i sileau să se dezumanizeze şi găsit fericirea vremelnică şi veşnică în adîncul numelui lui Dumnezeu. N-au acceptat şantajul libertăţii de mişcare contra libertăţii de conştiinţă. Au preferat să rămînă acolo, închişi dar liberi. Prin rugăciune, prietenie, poezie, prin exerciţiile intelectuale (audierea de prelegeri ştiinţifice şi culturale) şi emoţionale (contemplarea şi evocarea naturii, a amintirilor şi nădejdilor frumoase), prin credinţa în cinstea de a fi om şi prin străduinţa de a rămîne om, au biruit şi vor mai birui. Amin!

Petru Vodă, 8 Decembrie 2020

Alte materiale despre antropologia modernă şi ispitele ei, aici.