Mă numesc Corina şi locuiesc în afara ţării, venim în fiecare an în România şi la Părintele Iustin pe care îl iubim foarte mult. De mult timp mă gândesc să vă trimit mărturia mea despre Părintele Iustin.
Mulţi ani la rând am venit la mormântul Părintelui şi m-am rugat ca Dumnezeu să aibă milă de noi şi să avem şi noi un copil.

Şi într-o noapte mi s-a arătat în vis Părintele Iustin, pe care nu l-am cunoscut personal, am avut doar onoarea de a-l vedea doar după trecerea sa la cele sfinte în imagini sau icoane. Îmi cumpărasem multe iconiţe cu imaginea Părintelui şi una dintre ele am aşezat-o pe noptierea mea din cameră. Şi cum vă spuneam, într-o noapte am văzut chipul Părintelui din acea iconiţă că îmi spunea să nu mai plâng, să nu mă mai necăjesc, ca nu va trece un an şi voi deveni mămică.

Nu pot să vă descriu în cuvinte ce am simţit. Şi aşa s-a întâmplat! Am adus pe lume o fetiţă sănătoasă pe nume Marta. Este viaţa noastră şi darul rugăciunii la mormântul părintelui.

De fiecare dată când ajung la Mănăstirea Petru Vodă şi intru în chilia Părintelui îl simt acolo prezent, un fior trece prin mine şi mă umple de bucurie, e ceva ce nu am mai simţit nicăieri, niciodată. Îi mulţumesc Părintelui Iustin pentru tot ce a făcut pentru familia mea. Noi îl purtăm mereu în inimă şi îl iubim din tot sufletul.

Doamne ajută.

*

Laura: Slăvit să fie Domnul. Eu sunt o păcătoasă din Republica Moldova, care nu am avut fericirea de a-l întîlni pe Sfîntul nostru părinte Iustin Pîrvu, însă l-am iubit şi l-am considerat ca Sfînt încă de pe cînd era în viaţă. De aceea mereu am fost foarte supărată că nu am putut să ajung la el şi să-i spun problemele familiei mele şi, bineînţeles, să primesc de la el o îndrumare sau o binecuvîntare. Cu toate că tatăl meu a fost de cîteva ori şi a vorbit cu sfîntul părinte despre problemele mele, eu mereu simţeam că nu sunt împlinită.

Şi uitaţi ce se întîmplă: Aseară am sărbătorit ziua de naştere a fiului meu. Ca invitați am avut pe naşii lui de botez, care sunt preot şi preoteasă, pe o verişoară a mea şi pe tatăl meu (care şi ei frecventează regulat Sfînta Biserică). Toata seara cît am stat, am vorbit despre credinţă. Printre discuţii se vorbeau despre cazuri asemănătoare cu al meu. Bineînţeles că eu stăteam supărată şi îngîndurată că înţelegeam că ce fac nu este corect, că ar trebui să sufăr şi să-mi duc crucea pe care mi-a dat-o Bunul Dumnezeu pînă la sfîrşit. (Descriu pe scurt problema mea: sunt căsătorită de 5 ani jumăte cu un cetătzean român. Când eram însărcinată cu primul copil am aflat că el suferea de schizofrenie paranoică. Apoi în familia noastră au început problemele şi cu socrii, şi cu cumnatul. Ei mereu mă învinuiau de toate relele şi pînă la urmă eu am plecat la tatăl meu. Între timp, cînd mă împăcam cu soţul meu, cînd ne despărţeam din cauza geloziei – boala lui se manifesta prin gelozie. În toţi aceşti ani am fost de cîteva ori pe la preoţi cu el de am făcut Sf. Maslu şi i s-au citit şi rugăciuni, însă e foarte greu cu el, deoarece părinţii lui nu frecventează Sf. Biserică şi el nu a crescut în credinţă. Însa cînd eram împreună postea cu mine, se ruga uneori şi mergea cu noi la Sf. Biserică. Şi cel mai rău lucru s-a întîmplat acum 3 ani, cînd cumnatul meu a încercat să se sinucidă în casa socrilor mei, însă Bunul Dumnezeu ne-a ferit de rău şi nu a murit în casă, ci la spital după 5 zile. Atunci tatăl meu m-a luat acasă pe mine şi pe fetiţa mea, acasă la el. De atunci stăm aici şi el nu este de acord nici într-un caz ca eu cu copiii să mă întorc la soţ. Zice că casa nu este curată şi că “soţul tău este nebun, aşa că stai cu copiii aici. Acum 2 ani în urmă am rămas însărcinată cu al 2-lea copil şi, necătînd la toate problemele care le-am avut, am născut un băieţel. Copiilor le e dor de tată şi eu înţeleg că ar trebui să fim toţi împreună, însă mereu am o frica în suflet de a mă întoarce acolo.)

Eu mereu am simţit în sufletul meu că ar trebui să merg acasa în România şi să fiu alături de soţul meu la bine şi la rău, însă vb cu preoţi de la noi, niciodată nu am fost încurajată de ei ca să trăiesc cu el. Unii din ei îmi spuneau că acolo casa nu este curată şi să nu mă duc acolo, alţii că soţul e îndrăcit şi să fug de el, etc (eu însă mă întrebam de ce nici unul nu mă învaţă ce rugăciuni ar trebui să fac eu ca soţie, ca să evităm toate acestea). Eu însă, cum v-am mai spus, în suflet mereu stăteam cu o durere.

Şi uitaţi: aseară, după toate discuţiile ce le-am avut, s-a abordat şi subiectul caselor unde s-au sinucis persoane, părintele spunea că el refuză să facă sfinţire la asemenea case. Eu însă am spus: Părinte, marii duhovnici spun că prin post, rugăciunile Sf. Vasile cel Mare şi aghiasmă se îndepărtează orice rău. Atunci el mi-a spus: Da, soro, însă preoţii care au familie nu pot să faca lucrul ăsta. Şi atunci mi-am dat seama că Dumnezeu cu adevărat mi l-a dat pe soţul meu ca să-l ajut să se întoarcă la credinţă şi prin el şi eu să-mi ispăţesc din păcate. Problema însa rămânea cine să mă binecuvinteze şi să-mi spună să mă întorc acasă la el.

După ce au plecat toţi pe la casele lor, ne-am băgat şi noi la somn. Cînd în vis ce să văd? Mi-a venit însuşi Sfîntul Iustin Pârvu şi m-a binecuvîntat. Dimineaţă, trezindu-mă, m-am întrebat de nenumărate ori de ce m-a binecuvîntat oare părintele, că în vis nu i-am cerut nimic. Apoi mi-am dat seama de puterea părintelui şi de problema şi dorinţa mea care o aveam în suflet înainte de somn şi atunci am spus că da, cu adevărat este un Sfînt, un Sfînt care şi de acolo din ceruri ştie sufletul meu şi m-a ajutat să înţeleg ce trebuie să fac. Mi-a dat binecuvîntarea de a merge acasă şi de a-l ajuta pe soţ să se întoarcă la credinţă, ca să nu se piardă şi el ca fratele lui! Doamne ajuta la toţi şi Sfîntul Iustin Pârvu să se roage lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor păcătoşilor. Amin.

*

(relatări ale faptelor minunate lucrate de Cuviosul Justin Pârvu le puteţi trimite la adresa manastirea@petru-voda.ro)