D-l Galinescu, distinsul teolog și profesor de muzică de la Iași și Cernăuți, a prezentat Adunării Eparhiale a Mitropoliei Moldovei, în ședințele de la 18 Mai 1930, un documentat memoriu asupra Muzicei noastre bisericești. Publicăm azi un extras din acel memoriu, spre a se şti de toţi cântăreții ce însemnătate are muzica noastră bisericească:

Iată acest memoriu:

„Ortodocșii, între care ne numărăm și noi Românii, au o muzică bisericească a lor proprie, caracteristică, foarte bogată în combinațiuni ritmice și melodice, mai bogată decât muzica gregoriană —baza întregii muzici bisericești apusene— și foarte bogată, față de muzica occidentală în genere.

Splendoarea muzicei bisericești orientale a fost recunoscută de cei mai iluștri muzicologi ai lumii, cari au admirat-o, au cercetat-o și au studiat-o în mii de volume, iar compozitorii apuseni adesea au exploatat-o în operele lor.

În Biserica noastră românească s-a petrecut cu această muzică străbună un fenomen foarte ciudat. Tocmai în momentul când trebuia să i se dea o desvoltare, paralelă cu desvoltarea noastră pe alte tărâmuri, să fie cultivată, șlefuită și îmbogățită, astfel ca să poată servi ca bază pentru construirea marilor compoziții armonice de mai târziu, tocmai în acel moment, printr-un ucaz al Domnitorului Cuza (No. 101 din 18 Ianuarie 1864), urmat de un altul și mai drastic al Ministerului Instrucțiunei Publice (din 22 Ianuarie 1865) se introduce în Biserica noastră, ca muzică de cinste și rang, muzica corală. Iată ce scrie ordinul Ministerial:

«Să se introducă muzica vocală armonică religioasă în toate bisericile României, prin instruirea cântăreților, canonarhilor și paraclisierilor, cari se îndatoresc de a urma regulat cursul, de a se forma micile coruri executătoare a imnelor liturgice. Iar cei ce vor neglija acest ordin vor fi scoși din slujbele lor».

Deci, printr’un simplu ordin, se înlocuește o muzică existentă, veche de aproape 2000 de ani, cu alta care nu exista. Și atunci, pentru a se pune în aplicare acest ordin, s-a recurs întâi la încercările corale sarbede, făcute cu câteva decenii mai înainte, pe timpul ocupației rusești (sub Kiselef în Muntenia, la 1830, și Kușnicof, în Moldova, la 1808), încercări cari atunci au dat greș în fața opoziției îndârjite a conducătorilor bisericești de pe acea vreme. S-a apelat deci pe vremea aceea la talentele inexistente, cari prin faceri, refaceri, contrafaceri, imitări și plagieri felurite, de muzică rusească, italiană, germană, franceză, au alcătuit un repertoriu monstruos, care se cântă la solemnitățile bisericești cele mai de seamă. Acest conglomerat bizar și anost, străin cu desăvârșire de spiritul muzicei noastre bisericești și a oricărei muzici bisericești în general, complectat mai apoi și cu alte producții la fel, formează repertoriul coral al Bisericei Ortodoxe Românești, repertoriu, care, pentru străinii cunoscători, e un obiect de ilaritate.

Ce au făcut apusenii în domeniul muzicii bisericești?

În muzica bisericească occidentală, invadând la început multe motive laice, streine de spiritul tradițional al cântării bisericești, s-a adunat un Sinod la Trident (1562), unde s-a decis ca orice muzică care conține ceva lasciv sau impur («lascivum aut impurum») să fie isgonită din biserică. Și comisia cardinalilor hotărăște a se crea un model prototip, după care să se întocmească toate lucrările viitoare de muzică bisericească. Cel care a făcut primul început a fost compozitorul Giovanni Pierluigi Sante (numit şi Palestrina, după numele satului său natal). Cum a lucrat acest Palestrina? Citez o operă, «Improperia», cea mai de seamă din compozițiile sale religioase. Textul cuprinde mustrările lui Iisus către poporul necredincios: «O, tu, poporul Meu, ce ți-am făcut ? Răspunde-mi, cu ce te-am nemulțumit ?» Două coruri, dispuse după modelul celor două strane de cântăreți în biserică, își răspund alternativ, implorând sfâșietor iertarea. Totul e compus pe baza unor vechi antifoane bisericești [între care şi Sfinte Dumnezeule în limba greacă – Ἅγιος ὁ θεὸς, ἅγιος ἰχυρὸς, ἅγιος ἀθάνατος ἐλέησον ἡμᾶς n.n.], cu ansamblul simplu, construit fără artificii teatrale, ci numai pe simple acorduri de trei sunete se ridică în mod genial, până la culmile sublime ale Absolutului. Nimic silit, totul simplu și natural, fără eforturi, fără căutări de efecte, fără strigăte și accente de dramă teatrală, fără ondulațiuni și suspinări romantice. Iată deci cum a realizat Palestrina deciziile Concilului dela Trident: a luat muzica veche, tradiţională, existentă deja în biserică şi, păstrând până și aranjamentul tradițional de două strane, a căutat s’o ridice, prin mijloace simple, la culmi nebănuite. Această directivă a fost urmată de toți marii compozitori bisericești apuseni și așa se face ca astăzi muzica bisericească în Apus are mii de capodopere geniale. Noi, pentru reglementarea muzicei noastre bisericești, n-am avut un sinod cel dela Trident; și n-am avut nici cel puțin un Palestrina; am avut în schimb un ucaz domnesc și o poruncă ministerială, iar ca consecință, erezia muzicii corale bisericești din Biserica noastră. Arii zvăpăiate și fără nici o coeziune logică între ele, ritmuri improprii și nuanțări senzuale, melodii de polcă, valsuri, marșuri, fragmente, reminiscențe din opere, operete, vodeviluri, chansonette, etc. etc., de toate proveniențele și de toate stilurile, sub cari se găsesc așternute cu nesocotință texte religioase, și încă și acelea inversate și schilodite”.

*

Consiliul eparhial al Mitropoliei Moldovei, apreciind aceste importante relatări, a hotărât trimiterea d-lui Galinescu în străinătate spre a studia Muzica Psaltică Bizantină. D-sa a plecat mai întâi la Viena spre a vedea cum se studiază această artă în Universitatea de acolo.

Publicăm aci o scrisoare interesantă a d-sale către d-l I. Popescu-Pasărea, președintele nostru:

Viena, 31.1.931

Iubite Domnule Pasărea,

Am primit astăzi cărțile D-tale și-ți mulțumesc. Nu mai este nevoie să-ți spun că sunt extrem de interesante — căci au spus-o alții, înaintea mea. Le voiu da aci unor profesori să le vadă. Și-acum să-ți spun o noutate, care te va interesa.

Papa Piu al X-lea, nemulțumit cu reformele muzicale ale Sinodului tridentin, a împins lucrurile mai departe: cercetarea isvoarelor muzicii bisericești, pentru ca de acolo să se reconstitue adevărata cântare.
După lungi și minuțioase cercetări, s’a găsit că baza, nu numai a cântării gregoriene, ci și notația occidentală însăși, își are origina tot la Bizanț. Și de aici cercetări strașnice în direcția asta. Există catedre speciale de muzică bisericească bizantină, la toate universitățile austriace, germane, daneze, engleze, americane, etc. Acum chiar, azi, expediez la București I. P. Sf. Patriarh, o adresă oficială de la Universitatea din Viena, unde se solicită patronajul cercetării, fotografierii și tipăririi, cu ajutorul bănesc al Universității din Princeton (Statele-Unite), tuturor vechilor scrieri sau note de Psaltichie din țara noastră. Deci, la lucru, d-le Pasărea.

Peste vreo 10-12 zile vin în țară și cred să ne întâlnim. Spune-i lui [George] Breazu salutări și că-s supărat pe el, că nu-mi scrie.

(ss) Galinescu

*

Din cuprinsul acestei scrisori se poate vedea cât de mult este apreciată această muzică peste hotare și chiar peste ocean !… Și când te gândești cât de ponosită este ea în țară la noi!…
Dar asupra acestei chestiuni vom mai reveni!

(Articolul a fost publicat iniţial sub titlul de “Consideraţiuni generale asupra muzicii bisericeşti orientale şi muzicii corale” în revista Cultura, editată de Ion Popescu Pasărea, anul XVIII, nr. 1-2, Ianuarie-Februarie 1931, pag. 4-7)