– Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

– Ei, prin ce-am trecut noi!… Dar prin ce-o să treceţi voi!… Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pămîntului. Nu este uşor, sînt vremuri foarte grele.

De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intra, nici control de stat, nici finanţa nu intra, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atît de liberi, încît ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul, dacă faci cruce, se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cîrcă şi altele; şi toate se răsfrîng asupra ta.

De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sînt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar cîtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului.

Altădată nimeni nu-l deranja pe sfîntul, pe cuviosul. Păi, cîte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la Mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit.

Care este rînduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mîntuitorul Hristos, intră în sfîntul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidiar şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumînările (cele două lumînări de pe sfînta masă), candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo cînd venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec.

Terminam de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt cîte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.

De asemenea, ca să revin, nu erau atîtea nevoi şi atîtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atîtea construcţii, atîtea vite, atîta lume. Pe lîngă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund pînă în a-ţi cunoaşte şi gîndul. Şi, cînd ţi-a prins gîndirea, aici este şi partea sufletească. Iar cînd a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului.

Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero viaţa duhovnicească.

– Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

– Este mai bine să dobîndeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri cînd nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvînt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi pînă acum recomandau povăţuirea după Sfînta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri cînd vor lipsi şi acestea.

– Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi?

– Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decît de cele duhovniceşti. Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.

– Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă vor fi mai mari decît cei dintîi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

– Cugetînd la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăieşti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sînt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…

Revista Glasul Monahilor, Mănăstirea Petru Vodă, Anul II – Nr. 7 (9) – Iulie 2004