ÎPS Pavel de Alep a fost răpit de terorişti la 22 aprilie 2013 şi este în continuare în sechestrul lor. Înalt Preasfinţia Sa scrie către toţi ierarhii Ortodocşi din toată lumea, la 20 iunie 2016, o scrisoare plină de duh apostolic.

Preafericiţi, Preasfinţiţi, Ierarhii Bisericilor Ortodoxe, Părinții și frații mei în harul episcopatului, Apostoli ai lui Hristos și slujitori ai poporului lui Dumnezeu pe tot pămîntul,
Har vouă!

În acest an, o inexprimabilă bucurie inundă inima mea în sărbătoarea Rusaliilor, întru Duhul Sfînt care ne unește în chip văzut și nevăzut, în lucrarea apostolică pe care Domnul a revărsat-o asupra noastră.

În primul rînd, aș dori să-i mulțumesc fiecăruia dintre voi, și prin intermediul vostru, Bisericilor pe care le slujiţi, pentru că nu au încetat să se roage pentru mine, mai ales în ultimii trei ani, de cînd Domnul mi-a încredințat această ciudată „misiune eclesiastică”, adică de cînd am fost răpit. Această rugăciune ne-a unit într-o unitate, care a fost, și va rămîne, plină de viață și o expresie completă a catolicității (sobornicităţii) Bisericii noastre ortodoxe, cu toate că această experiență are ca motiv persoana mea smerită, și are ca scop mîntuirea mea. Nu am nici o îndoială că numele meu locuiește în inimile voastre în timp ce ne aflăm în mijlocul aceste catastrofe -par excellence- a acestui mileniu, un dezastru pe care Biserica mea o trăieşte “în trup”, Biserica căreia încă slujesc din „chilia” unde „locuiesc”.

Simt că ce ne unește cel mai mult în aceste zile sînt lanțurile care le port acum. Nu m-au deranjat deloc, pentru că „mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru Trupul Lui, care este Biserica” (Col. 1:24), completînd suferința suportată de un popor întreg, distrusă o întreagă regiune, și afectînd o lume întreagă. Fără îndoială, și fără să fi nevoie să-l reclame, „am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni” (1 Corinteni 4:9).

Unitatea care a creat aceste legături între noi este o experienţă pe care Biserica mea a trăit-o împreună cu multe alte Biserici Ortodoxe în timpul secolului trecut și cele anterioare, o experiență grea și dureroasă. Este adevărat că această unire este exprimată cu timpul și depășește orice sinoade, expresie sau eveniment, pentru că vă caracterizează – împreună cu cei suferiţi lui Dumnezeu încredințate grijii voastre pastorale – rugăciunile unii pentru alţi, solidaritatea noastră frățească, lucrarea voastră de jertfă, „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”, în conformitate cu îndemnul apostolului Pavel (Gal 6: 2). Nu am nici o îndoială că sunteţi conştienţi de această experienţă zilnică, atît în rugăciune cît şi în slujirea apostolică.

Nu este nevoie să spun că eu sunt cu voi oriunde vă aflați în aceste zile, fie în Creta sau în altă parte, nu pentru că numele meu este scris în acte sau în declarații – ceva care arată compasiunea cu mine și cu Biserica mea – ci pentru că lanțul meu s-a transformat într-o legătură de unire. Aşez aceste lanțuri în prezenţa preasfinţiilor voastre, pentru că aceste lanțuri sunt binecuvîntarea mea și a dumneavoastră; sunt lanțurile mele şi de aceea au devenit ale voastre, pentru „zidirea trupului lui Hristos” (Efes 4:12), și pentru a servi aproapelui, în special cei “mici” frați pe care Domnul le-a încredințat, – şi ce mulţi sunt! -, cei care să află astăzi sub bombardament, pe drumurile imigrației, pe ape, morţi, pe patul bolii, expuşi la gloanţe, la exploatare și la toate tipurile de adversități.

Cum astăzi sărbătorim Sărbătoarea Sfîntului Duh care ne face părtaşi la patima lui Hristos și a credincioşilor Săi, iar peste puţin timp vom sărbători pe corifeii Apostolilor, Sfinții Petru și Pavel, fondatorii Patriarhatului nostru din Antiohia și întregul Orient, vă prezint un angajament pe care Biserica mea l-a luat de la început, pentru numele lui Hristos (Mt 10:22): să îndure persecuții și lanțuri, să stea credincioși, în dragostea lui Hristos, să arate compasiune față de suferința și să continue să se roage pentru toți frații.

Biserica noastră este legată de “lanțurile” iubirii, ca răspuns la porunca Domnului, „să ne iubim unii pe alții așa cum El ne-a iubit” (Ioan 15:12). În această perspectivă, vă rog să acceptați lanțuri ale mele ca o garanție de fidelitate și angajament cu preasfinţiile voastre. Așa că, bucurați-vă de lanțurile mele, căci ele sînt legătura unității noastre, deoarece ne lasă să luăm parte în slava Bisericii, din care sîntem membri și slujitori.

Avînd în vedere următorul îndemn al Sfîntului Pavel – „Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui (sau al bisericii mele). Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu” (2 Tim 1:8) -, aduc respectul şi închinăciunea mea în fața întregului cor al venerabil al urmașilor Sfinților Apostoli, pe care-l alcătuiesc toţi împreună.
Cerînd pentru rugăciunile voastre şi binecuvîntarea apostolică, rămîn cu multă recunoștință și dragoste în Hristos.

+ Pavel, Mitropolit de Alep

Scrisă prin mîna secretarului meu, + Siluan. Mitropolit de Buenos Aires şi toată Argentina

[1] Sechestrul Mitropolitului Pavel din Alep a avut loc luni 22 aprilie 2013, împreună cu ierarhul siro–iacobit din Alep, Ioan Ibrahim.

[2] Această scrisoare a fost scrisă întâi în arabă pe 20 iunie 2016.

[3] Am preluat textul de pe saitul Pemptousia.