În lume necaz veţi avea. Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea! Cuvintele Mîntuitorului s-au împlinit încă o dată prin glasul conştiinţei milioanelor de copii şi de părinţi români care L-au cerut pe Dumnezeu în viaţa lor. Încă o dată, după 25 de ani de la cererea făcută cu preţ de sînge în Decembrie 1989, românii au fost puşi să ceară dreptul la educaţie religioasă (cui, dacă statul ar trebui să îi reprezinte? şi de aici încă o întrebare retorică: cine e statul în ţara aceasta?). Au cerut, într-o covîrşitoare şi zdrobitoare majoritate, ruşinînd gurile şi porţile iadului care au urlat în continuu dintre titlurile anti-hristice ale ultimilor 25 de ani. Amuţească limbile acestea! Căci, iată, românii, sărăciţi, umiliţi, robiţi de stăpîniri străine şi uneori de patimi cu atît mai străine, în faţa întrebării despre Hristos au spus: Da, Doamne! Vino în casa mea, vino în sufletele copiilor mei!