„Aşa am săvârşit şaptesprezece ani, nenumărate nevoi pătimind; iar de atunci până astăzi ajutătoarea mea, Născătoarea de Dumnezeu, mă povăţuieşte la tot pasul”.
Şi a zis Zosima către dânsa: „Dar n-ai avut trebuinţă de hrană sau de îmbrăcăminte?” Iar ea i-a răspuns: „Sfârşindu-se pâinile acelea în şaptesprezece ani, m-am hrănit după aceea cu verdeţurile ce se află în pustia aceasta; iar îmbrăcămintea pe care am avut-o trecând Iordanul, învechindu-se şi rupându-se, am răbdat mult de ger şi de zăduf. Căci zăduful arzându-mă şi gerul îngheţându-mă, tremuram, încât de multe ori căzând la pământ, zăceam ca o neînsufleţită, cu totul nemâncată. Şi aşa m-am luptat cu multe feluri de nevoi şi cu ispite fără de număr. Iar de atunci puterea lui Dumnezeu în multe chipuri a păzit păcătosul meu suflet şi smeritul meu trup. Pentru că numai gândind din ce fel de răutăţi m-a izbăvit pe mine Domnul (Psa. 33:4), am ca hrană neîmpuţinată nădejdea mântuirii mele, iar ca hrană mă hrănesc şi mă acopăr cu cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, căci nu numai cu pâine va fi omul viu (Deut. 8:3, Mat. 4:4), de vreme ce câţi nu aveau acoperământ în piatră s-au îmbrăcat, când ei s-au dezbrăcat de îmbrăcămintea păcatului” (Ιov 24:8).
Auzind Zosima că pomeneşte şi de cuvinte din Scriptură, de la Moise şi de la Iov şi din cartea Psalmilor, a zis către dânsa: „Dar psalmi şi alte scripturi ai învăţat, o, stăpână?” Iar ea, auzind aceasta, a zâmbit şi a zis către dânsul: „Crede-mă, omule, că n-am văzut alt om, de când am trecut Iordanul, fără numai faţa ta astăzi, nici fiară, nici altă fiinţă n-am văzut, iar carte niciodată nu am învăţat, nici pe altul citind sau cântând nu am auzit, dar cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi lucrător învaţă pe om cunoştinţa. Iată, aici este sfârşitul povestirii celei despre mine. Deci, acum te jur pe tine cu întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine, desfrânata”. (din Viaţa Sfintei Maria Egypteanca, scrisă de Sfîntul Sofronie al Ierusalimului)
*
Despre minunea chipului şi asemănării dumnezeieşti dăruite omului şi cum prin acestea omul este zidit de Dumnezeu să poarte în inimă pe Cuvîntul cel veşnic al lui Dumnezeu, adică pe Hristos şi Sfintele Sale Scripturi, scrie minunat Sfîntul Ioann Gură de Aur:
„Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atît de curată încît Harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sînt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfînt.
Dar pentru că am îndepărtat Harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobîndim iarăşi. Prima cale era negreşit mai bună; şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale, şi prin faptele Sale.
Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat sufletul lor. Cînd însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da Harul Duhului, zicînd: Acela vă va aduce aminte de toate (Ioan 14, 26).
Şi ca să cunoşti că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu prin Prorocul Ieremia: Şi voi face cu voi testament nou, dînd legile Mele în mintea lor şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu (Ier. 31:31,33). Pavel, de asemenea, arătînd superioritatea acestei căi, spunea că a primit legea nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii (2 Cor. 3:3). Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept; unii din pricina învăţăturilor greşite, iar alţii din pricina vieţii şi a purtărilor lor; de aceea a fost nevoie să fie însemnate iarăşi în scris faptele şi cuvintele lui Dumnezeu. Gîndeşte-te cît de rău am ajuns! Noi, care eram datori să vieţuim atît de curat încît să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hîrtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri. Şi, cu toate acestea, nici de acest de al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie. Noi sîntem de vină că am avut trebuinţă de Sfintele Scripturi şi că n-am atras asupra inimilor noastre Harul Duhului. Gîndeşte-te acum ce mare vină avem că nu voim să dobîndim Harul Duhului nici după ce am primit ajutorul Sfintelor Scripturi, ba, dimpotrivă, dispreţuim Scripturile, socotindu-le zadarnice şi fără de rost! Prin aceasta ne atragem mai mare osîndă.” (Sf. Ioann Gură de Aur – Tîlcuire la Matthei, Omilia 1)
*
Psalm 36:30 Gura dreptului va deprinde înţelepciune şi limba lui va grăi judecată.
Psalm 36:31 Legea Dumnezeului lui în inima lui, şi nu se vor poticni paşii lui.